Archive for Octombrie 2012

h1

Cojones

27 Octombrie 2012

Sunt voci care spun că a intervenit un soi de manierism în rândul producţiilor ce aparţin „noului val”, o suită de regizori ce ar urma o reţetă care le asigură selecţia în circuitul internaţional. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?
Dacă ar exista o reţetă – te întreb – n-ar aplica-o atâţia cineaşti bulgari, tunguşi, groenlandezi, tolmeci, cumani şi aşa mai departe – care îşi doresc foarte tare să ajungă măcar o dată în competiţie la Cannes, cel mai cool loc din lume pentru un cineast? „Aprecierea” asta presupune totodată că festivalurile sunt conduse de nişte stupizi înşelabili care se lasă păcăliţi de liota de regizori şmecheri din România – mai abili decât regizorii de pe întreaga planetă. Şi criticii de film, şi celelalte festivaluri din circuit, şi publicul internaţional, şi distribuitorii din zeci de ţări se lasă şi ei păcăliţi – ultimii plătind şi bani pentru asta. Cum ar veni, toţi sunt proşti, numai noi, aici, suntem deştepţi. Şi, în deşteptăciunea asta, totul ne pute – relativizăm orice valoare. Pesemne că ar fi fost mai potrivit, dată fiind înţelegerea cinematografică din România, să se continue aici producţia de filme cu ilegalişti şi cu alte categorii de cetăţeni care fac cinste poporului şi nu ne fac de râs prin festivaluri.

Unii dintre actorii care au strălucit în perioada filmului comunist îi critică vehement pe regizorii tineri, argumentând că producţiile lor nu se ridică la anvergura filmului regizat, de exemplu, de Sergiu Nicolaescu. Vorbesc despre „mizerabilismul” filmului românesc, despre un minimalism nejustificat. Câtă nevoie avem acum de filme despre daci sau Mihai Viteazul?
Eu am toată simpatia pentru actorii populari de pe vremea „Albumului Duminical” şi, sincer, nu e vina lor că-şi dau cu părerea dacă sunt întrebaţi – însă ce competenţă au ei în chestiunea cinematografică şi ce relevanţă au comentariile lor? Şi cum adică minimalism nejustificat? Nejustificat de ce, de cine? I-aţi întrebat vreodată, de curiozitate, pe oamenii ăştia, ce filme din istoria cinematografului au văzut ei, ce cărţi despre arta asta au citit? Dacă doar ai călărit în filme cu replici din cartea de istorie, e bine să fii mai rezervat în aprecieri. Dar vina nu e a lor. Se practică, din păcate, astăzi, un gen de presă de tip: ăla a zis aşa – tu cum comentezi? N-ai vrea matale să-l scuipi, să-l înjuri, să-l porcăi – ca să facem şi noi un pic de audienţă, că, în afară de scandal public, nimeni nu mai e interesat de nimic? Asta poate că merge la fotbal. Dar dumneata, domnule ziarist, dumneata cum comentezi? Ţi se pare că cel care a făcut o declaraţie despre nu ştiu ce film sau persoană publică sau whatever – are vreo competenţă despre domeniul ăla, are vreo justificare pentru ce a zis? Când decizi că are, întreabă-mă cum comentez. Când constaţi că n-are, pune lucrurile la punct şi asumă-ţi răspunderea să demaşti impostura de unul singur, că de aia lucrezi la ziar.

*Dintr-un interviu acordat publicației Adevărul

h1

Statul vs. angajații TVR

6 Octombrie 2012

Recenta hotărîre de disponibilizare a aproape 1000 de angajați TVR a readus in discuție capacitatea statului de a fi asistențial, confundarea statului cu liderii săi, și altele.

Cred că trebuie lămurite de la început cîteva aspecte vis-a-vis de acest subiect. E un fapt că TVR are datorii imense care au adus la blocarea conturilor. Desigur că cineva e vinovat și cineva trebuie să plătească. Vinovații sînt foștii manageri, iar de plătit… păi cel mai simplu e să disponibilizăm și mistificînd toate deciziile proaste cu privire la cheltuieli, ajungem la concluzia că Instituția are (mă rog, a avut) conturile blocate pentru că e supra-dimensionată (argument preferat de dreapta) și aici e soluția pentru ieșirea din impas. Desigur că și acest aspect e o problemă, dar nu asta e cauza pentru problema de față (ci contractele păguboase).

Însă disponibilizarea va fi în curînd un fapt și îl vom lua ca atare. Dar cine sînt acești disponibilizați? În funcție de ce criterii vor fi „selectați”? Se va face totuși o listă cu așa ceva și vom cădea la pace. Oare? Eu sper că așa va fi, deși vor fi contestații, ca de fiecare dată. Dar ce se va întîmpla cu piloșii? Ce se va întîmpla cu cei care rămîn? Va deveni TVR-ul, brusc, prin această disponibilizare, o instituție performantă? Mă îndoiesc.

Ce se va întîmpla cu cei care pleacă? Cei mai mulți dintre ei se vor angaja la alte trusturi, dacă sînt competenți, sau se vor reprofila. Însă ce mă enervează la culme în povestea cu angajații e textul trimis de sindicalistul Bocanaciu către CA al TVR, în care se aduc argumente în apărarea angajaților, după cum urmează: că au rate în bănci, că se împrumută pentru rechizitele copiilor (ce rahat de argument, să fim serioși!) etc. Cu alte cuvinte, nu se spune că respectivii sînt adevărați profesioniști, meseriași care au dus TVR-ul către marele renume pe care îl are acum, ci că au rate la bănci și ar trebui să plîngem, socialist, pe umărul lor! Adică, deși statul nu mai are nevoie de serviciile lor (situație absolut normală în zona privată, cînd te confrunți cu greutăți financiare), ar trebui să nu-i dea afară (situație absolut aberantă în mediul privat) ca să-și poată plăti ratele. Cu alte cuvinte, statul ar trebui să plătească ratele unor indivizi! De ce? În ce țară trăim? Nu vă este puțin rușine? V-a pus statul să faceți împrumuturi în bănci? Ce e chestia asta? Statul trebuie să șteargă la fund indivizi iresponsabili?

Să luăm un caz ipotetic: sînt angajat la o firmă privată, fac un împrumut la bancă pe 10 ani și după 5 ani sînt dat afară pentru că firma a intrat în faliment; mă duc eu să mă plîng statului și să-l rog  să-mi plătească ratele mai departe? Ce treabă are statul cu ratele mele? Oriunde aș fi angajat, cînd mă duc la bancă să iau niște bani ca să-mi cumpăr casă, mașină etc. sînt perfect conștient că dacă nu voi mai avea serviciu, tot trebuie să-i dau înapoi. Nu mă duc ca prostul și îmi leg piatra de moară de gît. Dar dacă totuși fac asta – nu înseamnă că-mi merit soarta?

În concluzie, argumentele în apărarea angajaților sînt nesimțite și trebuie să recunoască și ei că au o parte din vină pentru situația în care a ajuns această instituție, motivele pentru care 1000 de oameni (de ce nu 2000?) trebuie dați afară sînt necunoscute, justificarea prin care această măsură va repune TVR-ul pe pista sustenabilității financiare mi se pare neconvingătoare, iar viitorul TVR e în mod cert la fel ca și trecutul (recent) ori prezentul său: o televiziune blocată în timp, cu un limbaj vetust, care se adresează numai ea știe cui.