Deşi este vorba despre o problemă clară de neînţelegere şi neadaptare a ţăranului român la noile vremuri pe care le trăim, am fost foarte atent să nu îi ridiculizez pe oameni, ci dimpotrivă, să-i prezint că pe nişte eroi ai câmpurilor. Iar asta, pentru publicul rural, a contat foarte mult.
Fiind în Austria, mi-am dat seama că vienezii socializează fără să între în contact verbal. Ei merg la cafea dimineaţa singuri, nu vor să se întâlnească cu altcineva, doar să-şi bea cafeaua & să citească ziarul şi au nevoie de mediul ăsta. M-a interesat să aflu de ce oamenii, aşa cum e Zwanziger, austriacul din Secondo Me, e tipajul (n.r. tipologia) ăla care vrea să socializeze, vrea să fie aproape de oameni, dar nu poate. E un complex sau o particularitate, dacă vrei, a naturii lui.
Mă interesau poveşti despre experimente medicale trăsnite de la începutul sec. XX când a fost un elan științifico-fantastic în toată lumea. Am aflat dintr-o carte a lui Lucian Boia de povestea unui doctor rus care lucra în Franţa şi care era prieten cu doctorul Ivanov care apare în film. Aşa am aflat de el şi de existenţa acestui Institut şi de povestea lui, institut care s-a creat în urma experimentelor lui Ivanov şi care mai există şi azi.