Ajuns la cea de-a 14-a ediție, workshop-ul de film documentar Aristoteles a luat anul acesta o turnură extrem de surprinzătoare, înspre film experimental, film eseu și chiar film jurnal. Destul de departe, aș zice, de principiile clasicist-narative ale filozofului din Grecia Antică, dar aproape de trendurile și moda ceva mai intimistă a artei din secolul al XXI-lea.
Aş zice că viziunea este nu să învăţăm să facem film documentar, ci chiar să facem film documentar. Asta înseamnă că scopul masterului este să producă filme. Sigur că înveţi cum să faci un film, dar înveţi foarte aplicat. Şi admiterea este pe baza unui proiect. Te înscrii şi susţii un proiect de film pe care încerci să-l şi faci în 2 ani de zile. Noi avem aparatură, în anumită măsură şi anumite costuri de producţie şi încercăm ca disciplinele teoretice să parcurgă exact etapele facerii unui film.
Interviul integral cu profesorul și regizorul Dan Curean poate fi citit pe Docuart
Fiind în Austria, mi-am dat seama că vienezii socializează fără să între în contact verbal. Ei merg la cafea dimineaţa singuri, nu vor să se întâlnească cu altcineva, doar să-şi bea cafeaua & să citească ziarul şi au nevoie de mediul ăsta. M-a interesat să aflu de ce oamenii, aşa cum e Zwanziger, austriacul din Secondo Me, e tipajul (n.r. tipologia) ăla care vrea să socializeze, vrea să fie aproape de oameni, dar nu poate. E un complex sau o particularitate, dacă vrei, a naturii lui.
I-am auzit sîmbătă seară în Iași la Baia Turcească. Inutil să mai zic că sună mult mai bine live și că abia aștept să-i mai ascult și cu altă ocazie. Bravo!