Fete de filme francophone 2009 [3]

Ziua 3

A plouat destul de mult azi; am ajuns la conferinta de la CCF, la ora 11 am; invitati doi tienri regizori africani si un producator francez. Discutii despre finantari, distributie, promovare etc. Ceea ce m-a surprins e asemanarea dintre cinema-ul romanesc si cel african (finantari mai mult private, bugetul pentru un lungmetraj de fictiune e in jur de 300.000 E); a propos, cica baietii astia n-au critica de film in Africa – ar fi o paine de mancat pe-acolo…

A mai fost a doua proiectie a filmului Faro…, in prezenta producatorului si de la 6 un film belgian pe care l-am ratat cu lejeritate.

Fete de filme francophone 2009 [2]

Ziua 2

Incepem pe la 3 pm, ne luam o apa de la intrare, ne instalam comod in scaun, se prezinta filmul si surpriza! : filmul n-are subtitrare! Ca doar festivalul e pentru francofoni… N-am plecat imediat, am asteptat sa inceapa filmul. Si am prins probabil cel mai tare cadru din festival: o domnisoara (saritoare la trambulina) isi efectueza primul salt din concurs. Sare si iese perfect. Aplauze. Urmatoarea saritura. Frica. Inaltime. Nu poate sa renunte. Se concentreaza. Si sare… cadru larg cu respectiva cum se loveste, in saritura, cu capul de marginea trambulinei! Perfect! O sa va dau titlul filmului – Où est la main de l’homme sans tête (Guillaume & Stéphane Malandrin, 2009). E superb cadrul. Face toti banii.

Urmatorul film, de la 6 seara. Sala plina. Française (Souad El-Bouhati, 2008) [trailer]. Regizorul are un palmares destul de bogat cu precedenta isprava de pelicula (asta am inventat-o eu si suna ca dracu’) – Salam (1999), un mediumetraj de o juma’ de ora. Filmul care s-a proiectat la festival e, astfel, debutul de lungmetraj. Are priza la public, bine montat, dar pe undeva e comercial. Targetul e publicul adolescentin. Deoarece: personajul principal e pustoiaca care, venita dintr-o familie musulmana, vrea sa plece din tara in care parintii ei au adus-o; nu tine cont de traditiile parintilor ei (care nu sunt chiar atat de ingusti, after all), nu vrea sa se casatoreasca – vrea sa plece. In Franta. Cand nu e de-acord cu ei isi pune ceva rockareala la ea in camera. Apoi ia briciul si isi tunde parul. Si nu-stiu cum, pana la urma ajunge in Franta (dupa ce asteptam cu totii un film intreg sa se intample chestia asta) si isi gaseste servici, nu e sclavul nimanui (cum o avertizau toti ca o sa ajunga) si mai e si „soma gagica”. Era o faza celebra: Asta se intampla numai in filme!

Ultimul film nu-l mai prind pentru ca, uneori, pasiunea mea pentru fotbal e mai mare decat cea pentru filme…

Fete de filme francophone 2009

Ziua 1

Primul film – debut de lungmetraj al regizoarei africane Salif Traore – Faro, regina apelor. N-am sa vorbesc prea mult despre film. Actorii au fost adeseori slabi sau doar teatrali, teatrale fiind si anumite idei ale regizoarei. Scenariul are o intriga simpla iar povestea „curge” linistit, in antiteza cu fluviul hierofanizat fata de care se raporteaza intreaga populatie a satului si din ale carui ape izvorasc metafore vizuale… Faro (caci despre ea e vorba in film), e o deitate avatica care comunica cu adeptii ei prin apele fluviului mai sus amintit. Adeptii ei sunt insa artificial construiti. In film par sa faca show, n-au nimic realist in raportarea fata de Faro. Vrajitoarea satului apare tam-nesam intr-o scena si da imediat solutia problemei cu care ne confruntam toti de vreo 20 min: Faro are nevoie de o jertfa. Personajul principal este un bastard intors la origini 🙂 care dupa ce a ajuns mare scula pe la oras vine sa le construiasca taranoilor un baraj; ceea ce vrea sa faca el e o imersiune a profanului in sacru. Prin constructia barajului, el va demonetiza caracterul sacru al zonei.

Al doilea film – Versailles – n-am reusit sa-l vad si am inteles ca am avut de pierdut; cica ar fi fost vorba despre o comunitate de boschetari care „locuiesc” intr-o padure. Asta imi zice mie ca editia de anul asta e destul de sociala (ca si Franta, de altfel) : presiunea comunitatii asupra unui personaj, relatia parinte-copil etc.

Au revoir, mon ami! (asta ca sa fiu snob. pana la capat.)