Archive for mai 2019

h1

Nicky Larson, detectiv japonez [filmsi.ro]

19 mai 2019

73f55946-29dd-11e9-9ea4-ec15d3ce3e1d_1.jpg

Nicky Larson se înscrie în genul filmelor regizate de Philippe Lacheau pînă acum (în care și joacă rolul principal), cu Babysitting 1&2 și mai recentul Alibi.com (distribuit și la noi acum 2 ani), comedii mainstream care nu “rănesc” pe nimeni, bifează politically correctness-ul, echilibrul de gen, inversarea raporturilor de gen, prezența minorităților (de aproape orice tip), am putea spune chiar că încearcă să spargă anumite clișee sociale, dar poate că e totuși puțin exagerat. În definitiv comediile cam asta fac, încearcă să ridiculizeze sau să scoată în evidență anumite tare sociale, comportamentale etc fără să fie neapărat și niște critici asumate la adresa obiectul supus rîsului. În multe alte situații, comediile (fie ele filme, spectacole de teatru sau stand-up) mai mult întăresc dezechilibrele de gen ori cele sociale, deci poate că nu e cazul să vedem în Nicky Larson mai mult decît e: o ecranizare a benzilor desenate japoneze (o serie manga, de fapt) City Hunter.

Cronica integrală poate fi citită pe FILMSI.RO

h1

Cap și pajură – prea lung

12 mai 2019

Cap si Pajura.JPG

capacitatea de empatie a spectatorului e redusă. Laurențiu nu refuză să-și salveze viața pentru că ar avea ceva de ascuns, ori dintr-un alt motiv superior, ci pentru că se consideră invincibil, șmecher și, totuși, fără să fie conștient, pentru că e cam prost. Iar noi, ca spectatori, ne uităm preț de 80 minute la un om inconștient de ce i se întîmplă și care își trăiește ultimele ore din viață. Își toarnă alcool sanitar/dezinfectant direct pe rana de la tîmplă, se masturbează furios, își dă afară din casă fosta iubită (în urma unuia dintre cele mai ridicole dialoguri pe care le-am văzut în ultima vreme într-un film românesc), vrea să facă curat pînă vine fratele lui etc. De departe cea mai tare imagine din film e însă cea cu țestoasă, care stă inițial într-un acvariu, dar o vedem din cînd în cînd și plimbîndu-se pe parchet (montajul nu e liniar dpdv temporal – artificiu menit să mai dinamizeze banalitatea poveștii, probabil); nu mai e în cușca inițială, a “evadat”, dar tot captivă într-un mediu închis este, la fel ca – nu-i așa? – eroul nostru, rebel fără cauză în lupta cu viață. Adîncă figura.

Cronica integrală poate fi citită pe FILMSI.RO

h1

Miss Bala, un fel de super-erou [filmsi.ro]

3 mai 2019

miss-bala.jpg

Ce aduce nou Miss Bala în peisajul cinematografic? Firește, nimic, e un film de consum rapid, care apelează la nevoia cinefililor de a vedea mai mult din lumea creată de filme precum Sicario sau seriale precum Narcos și a le satisface pofta de gloanțe, thriller, bombe și droguri de mare risc. Nu vedem însă prea multă piele, cumva ciudat pentru genul ăsta de film, dar aici scenaristul ne întinde o capcană, lăsîndu-ne să ne imaginăm singuri cum ar putea funcționa “chimia” lascivă dintre Gloria și Lino, cel care a răpit-o. Dar de fapt atu-ul principal al Gloriei e inteligența (deci nu trupul ei, doamne-ferește.) și capacitatea de supraviețuire într-un mediu ostil, în care orice decizie pare să fie decisivă.

Cronica integrală poate fi citită pe FILMSI.RO