Archive for the ‘filmreporter.ro’ Category

h1

Interviu cu Șerban Georgescu [docuart.ro]

30 Iunie 2017

Serban Georgescu.JPG

Deşi este vorba despre o problemă clară de neînţelegere şi neadaptare a ţăranului român la noile vremuri pe care le trăim, am fost foarte atent să nu îi ridiculizez pe oameni, ci dimpotrivă, să-i prezint că pe nişte eroi ai câmpurilor. Iar asta, pentru publicul rural, a contat foarte mult.

Interviul integral poate fi citit pe DOCUART

Anunțuri
h1

Interviu cu Pavel Cuzuioc [docuart.ro]

29 Iunie 2017

pavel-cuzuioc-coperta-1

Fiind în Austria, mi-am dat seama că vienezii socializează fără să între în contact verbal. Ei merg la cafea dimineaţa singuri, nu vor să se întâlnească cu altcineva, doar să-şi bea cafeaua & să citească ziarul şi au nevoie de mediul ăsta. M-a interesat să aflu de ce oamenii, aşa cum e Zwanziger, austriacul din Secondo Me, e tipajul (n.r. tipologia) ăla care vrea să socializeze, vrea să fie aproape de oameni, dar nu poate. E un complex sau o particularitate, dacă vrei, a naturii lui.

Interviul integral poate fi citit pe DOCUART

h1

Interviu cu Toto [docuart.ro]

28 Iunie 2017

Interviul poate fi și ascultat, AICI

h1

Interviu cu Monica Lăzurean-Gorgan [filmreporter.ro]

22 Martie 2017

Cum ai ales durata în timp în care  filmezi această familie? De ce 7 ani şi nu mai mult sau mai puţin?

Mi-am dat seama că e o dinamică în această familie care se va schimba de-alungul timpului. Bine, în orice familie seîntâmplă asta, mai ales când e vorba şi de copii. Dar nu mă aşteptam să apară schimbări atât de devreme şi destul de mari. Când te uiţi la 7 ani din urmă şi vezi, ca şi în Boyhood, copii care devin adulţi şi tatăl care se luptă pentru o idee – toată dinamica asta e interesantă de observat. Aş mai face filme de genul acesta dacă m-ar ţine puterile. Şi pentru cel pe care-l filmez acum, despre păduri şi tăierile ilegale de lemn, e cam la fel, research-ul a început în 2011.

Interviul integral poate fi citit pe filmreporter.ro

h1

Interviu cu Vlad Petri despre „La pas pe litoral” și Astra Film [docuart.ro]

31 Ianuarie 2017

Cum aţi perceput diferenţa dintre litoralul turistic şi partea de Deltă?
Zona de Deltă, unde e şi rezervaţia naturală, e total pustie, e cu totul altceva – omul primordial în legătură directă cu natura. Acolo poţi să stai noaptea pe malul marii, să faci seara un foc, să ai animale în jurul tău – eşti total izolat. Sunt zone în care nu ai semnal la telefon şi nu vezi niciun om. Poţi să stai zile-n şir și să nu întâlneşti pe nimeni. Cred că e un litoral mult mai interesant decât ăla cu umbreluţe. După o anumită zonă, deja de la Corbu încolo, e efectiv bătaie pe fiecare metru de plajă, apar umbreluţele, construcţiile; deja nu mai e aproape deloc plajă mai liberă. Mai sunt nişte bucăţi similare doar pe la Tuzla şi pe la 23 August, dar şi acelea se tot micşorează.

Interviul integral poate fi citit pe docuart.ro

h1

Interviu cu Adrian Sitaru despre Fixeur [filmreporter.ro]

30 Ianuarie 2017

Și Adrian și Claudia Silișteanu au lucrat ca fixeuri. În cea mai mare măsură de la ei am înțeles ce presupune această meserie. Cinismul cred că există în orice meserie, cred că de aceea am și fost atras de subiect. Ba mai rău, cred că există o doză de cinism și în relația cu copiii noștri. Și asta, cred eu, din cauza societății concurențiale în care trăim, dar și a instinctului genetic de supraviețuire. Ne dorim copiilor noștri să fie cei mai buni, uneori îi forțăm să facă ceea ce nu-și doresc sau îi manipulăm prin „minciuni nevinovate”, cu cele mai bune intenții, iar asta poate fi considerată deja o formă de abuz emoțional. Unde sunt limitele este greu de spus, de aceea am făcut acest film, să lansăm o dezbatere măcar cu noi înșine.

Interviul integral poate fi citit pe filmreporter.ro

h1

Interviu cu Tudor Aaron Istodor [filmreporter.ro]

25 Ianuarie 2017

Ce crezi despre Statutul Artistului? O serie de actori susțin deja acest proiect și s-au implicat activ în elaborarea lui. Este necesar ca artiștii să beneficieze de forme de protecție socială (contracte, asigurări etc.) mai serioase?

E important ca actorii să aibă un sindicat condus de oameni competenți, deștepți, care vor ca lucrurile să fie cel puțin decente. Și cred că dacă ar exista acest sindicat (care în străinătate este ceva absolut normal) lucrurile ar curge de la sine și s-ar rezolva o mare parte din probleme sau, cel puțin, cele mai usturătoare.

Interviul integral poate fi citit AICI