Archive for decembrie 2013

h1

Interviu cu Ruxandra Cesereanu

31 decembrie 2013

Ruxandra Cesereanu: Eseurile mele sint niste eseuri de mentalitate, care nu puteau sa fantazeze si sa fictionalizeze. Ele analizau la nivel mentalitar societatea comunista si mai ales gulagul romanesc – ce s-a petrecut in spatiile de detentie, in deportare, in coloniile de munca s.a.m.d.. Romanul Un singur cer deasupra lor, oricit ar fi de realist, contine macar 50% fictiune, chiar si in cazurile cind porneste de la personaje inspirate din realitate, pe care eu le-am cunoscut sau despre care am citit. Nu e un roman istoric. E o fresca cu scene de viata, o fresca mentalitara despre comunism. N-as zice ca repeta eseurile mele. Acelea sint strict legate de realitate, oricite speculatii as face eu. In eseuri eu fac speculatii, ca autor, dar aici, in roman, nu mi-am permis sa fac speculatii. Pentru ca in roman personajele vorbesc, ele sint in postura de a specula. Eu le creez doar scenele de viata in care se manifesta.

Interviul integral luat la Iași, în mai, cu ajutorul lui Ștefan Diaconu, poate fi citit pe altiasi.ro

h1

Ratio Films în 2013

31 decembrie 2013

sigla Ratio Films

COMUNICAT DE PRESĂ

2013 a reprezentat pentru Ratio Films, singura casă de film din Iași care realizează proiecte strict cinematografice, aniversarea a 5 ani de la înființare, precum și o serie de performanțe cu care ne mîndrim.

Pe scurt, Ratio Films este un brand care a apărut în 2008 la inițiativa a doi tineri pe-atunci liceeni, Marius Mitrofan și Iosif Prodan, formulă rămasă neschimbată. După o serie de scurtmetraje de ficțiune care au fost nominalizate și premiate la festivaluri importante din țară (Iași International Film Festival, TIFF), Ratio Films și-a schimbat ariile de interes cinematografic, astfel încît din 2010 produce exclusiv filme documentare.

În 2010 am lansat MediSin (link video), un documentar-reportaj despre starea celor două maternități din Iași, „Elena Doamna” și „Cuza Vodă”, film premiat la Iași International Film Festival (IIFF) în 2010 cu Premiul Publicului și difuzat de televiziunile locale Iași TV Life și Prima TV Iași. Un alt film marca Ratio Films a fost prezentat în 2011, Hi, I’m Mormon! (link video), documentar comic despre misionarii mormoni din Iași.

Hi, I’m Mormon! a fost selectat în 2013 în cadrul secțiunii principale a Festivalului de Film Documentar „DocuArt” din București, alături de titluri importante ale documentarului românesc contemporan precum Păcătoasa Teodora (Anca Hirțe), Stremț 89 (Anda Puşcaş și Dragoş Dulea) sau Exploratorul (Titus Muntean și Xantus Gabor). Pentru Ratio Films, „DocuArt” a reprezentat prima selecție la un festival de film cu specific documentar.

Tot anul acesta, în luna mai, alte două scurtmetraje documentare produse de Ratio Films au fost selectate în cadrul Festivalului „Tres Court”, organizat de Institutul Francez: A Very Short Film About Love și Lime Tree Harakiri (link video), ultimul documentînd cu ironie reacția ieșenilor față de tăierea teilor de pe Bvd. Ștefan cel Mare. Selecția la acest festival a marcat o altă premieră pentru Ratio Films, două dintre filmele noastre fiind proiectate la nivel național. Am reușit să intrăm în contact cu publicul din marile orașe ale țării și să prezentăm documentare independente produse în regim no-budget.

Și pentru că Ratio Films e interesată în mod direct de ce se întîmplă în Iași, organizatorii Street Delivery, probabil cel mai hip eveniment care a avut loc în „dulcele tîrg” în ultimii ani, ne-au invitat să realizăm un scurt documentar despre prima ediție a festivalului care în luna iunie „a închis circulația mașinilor pe Str. Vasile Pogor și a deschis-o pentru oameni”. Filmul se numește Pulsul orașului (link video) și îl puteți vedea pe canalul de youtube al Ratio Films, alături de toate celelalte proiecte pe care le-am realizat din 2008 și pînă acum

Anul 2013 a fost, așadar, un an bun pentru Ratio Films, cu trei festivaluri trecute în palmares, trei scurtmetraje documentare finalizate și prezentate publicului, dar și demararea filmărilor la primul documentar de lungmetraj independent produs în Iași. Tătă lumea din comuna noastră, regizat de Marius Mitrofan și produs de Iosif Prodan, spune povestea amenajării parcului din comuna ieșeană Voinești, proiect realizat de peisagistul Vlad Rachieru. Inserție cvasi-urbană într-un peisaj arhi-rural, parcul nu este doar o investiție în imaginea comunei ci și agregatorul de reacții ale localnicilor față de primar și administrația locală, față de alte investiții care s-ar fi putut face în locul lui, dar și ale nenumăratelor probleme pe care șantierul le provoacă sătenilor.

Filmările au avut loc în vara lui 2013, iar lungmetrajul urmează să fie lansat în primăvara lui 2014. Ne bucurăm că proiectului i s-a alăturat și artistul Adrian Serghie, cel care a realizat deja afișul filmului.

h1

Left Behind II (Bill Corcoran, 2002)

30 decembrie 2013

Continuare la Left Behind I

Cîteva mituri remalaxate

Un prim mit ar fi contopirea dintre imaginea Anticristului, un bad guy incorigibil, depozitar al Raului Absolut, cu un personaj care are accent rusesc si il cheama Nicolai (Carpathia e pentru cine nu se prinde din primele doua detalii extrem de sugestive; nu ca n-ar fi un film pentru prosti, dar se merita demonstrat din multiple perspective). O prelungire in absurdo a Razboiului Rece in anii ’90 nu prea avea niciun sens, insa imaginarul colectiv al crestinilor americani se contaminase probabil destul de tare cu Uniunea Sovietica/Rusia drept dusman vesnic, anti-crestin, gata oricind sa distruga fara mila bastionul lui Isus cel pop din curtea Unchiului Sam. De-aici si pina la melanjul dintre cei doi tartori n-a fost decit un sequel prost scos pe VHS si cu un impact teribil de gresit in rindul evanghelicilor din intreaga lume. O intrebare totusi se cere ridicata: crestinii rusi in ce tabara sint? Dar raspunsul e dat deja – asa cum nu exista crestini in Palestina sau alte zone cuceribile de catre soldatii americani, probabil nici rusii n-aveau fii de-ai lui Hristos pe-atunci. Deci ce putea fi URSS/Rusia decit Antichristul?

Si ca tot am pomenit de soldati americani, o alta imagine e atent slefuita in film, chiar in fiecare cadru, daca sinteti atenti. Desi poate ar fi fost mult mai interesant de urmarit implicatiile economice si politice reale ale Rapirii, povestea il face erou pe nenea pilot. Stimati consumatori de popcorn si alte chestii nationaliste, haideti sa ne incredem in vajnicii nostri barbati educati pentru situatii de urgenta, cei in care ne punem sperantele cind lucrurile ne scapa de sub control. In filmul de fata, acesta este pilotul de aeronava. Personajul nu e doar simbol central, ci si principal dpdv al actiunii – e cel care face lucrurile sa se miste. Stringe gasca care se aduna la biserica, se converteste, are contacte cu Divinitatea si trimisii sai chiar mai multe decit preotul, converteste si el la rindul lui pe altcineva (plus ca il si salveaza de la sinucidere pe respectivul – what a great american man he is!), o combina pe fiica-sa mai ceva ca Hitch, isi asuma riscul de a fi descoperit de Nicolai in timp ce ii fura documente din laptopul personal al Diavolului (ce secventa proasta, a propos…), il conduce pe jurnalist pina intr-o zona militarizata (o alta secventa jenanta) si face totul posibil pina la urma, deconectind firul rosu al lui Nicolai si facilitind raspindirea Adevarului. Aplauze pentru acest mare om care n-o da deloc in bara tot filmul!

Un al treilea mit este cel al jurnalistului american. De cind cu Watergate, a devenit si ăsta un supererou. Numai ca cel din seria Left Behind are citeva probleme de logica la purtator. Pentru ca un jurnalist nu poate merge pur si simplu cu camera prin deșert si sa dea live cind vrea el pe micul ecran din casele tuturor, just like that. Plus ca desi personajul arata ca un cameraman, il vedem si in postura de prezentator. N-are producator, n-are staff, n-are nimic. E un proto-Michael Moore care descopera el tot. Mama lui de ziarist! Pe scurt spus, e o caricatura de personaj. Imi vine sa rid de fiecare data cind are cite-o revelatie de-aia de reporter de investigatie. Pentru ca e si de ăsta.

Revenind la paranoia cu US vs restul lumii, nu inteleg de unde atita haos post-rapire (mitul IV, if you’re keeping the track). Daca ne gindim pret de 10 secunde la primele tari care sint majoritar atee sau ne-crestine si la ce se va intimpla cu ele dupa Apocalipsă, Tarile Europei de Nord vor fi pe cai mari, China va rula fin, Arabii vor descarca mitraliere spre cerul instelat, iar USA – asta e – va intra in haos. Dar doar US of A, atit. Stiu ca e ca si cum s-ar prabusi propriul univers, baieti care va chinuiti sa faceti filme underground prin papusoi Monsanto, dar Lumea nu va intra in nicio criza, iar a face din ONU (?!) depozitarul anti-religiosului global mi se pare un rateu logic.

h1

Cronica intirziata de la Subcarpati

30 decembrie 2013

574710_10151459714528944_1579371115_n

Ca Subcarpati este un fenomen in toata regula e clar pentru toata lumea. Cu citeva zile inainte de concert se epuizasera deja toate biletele puse la vinzare de nu foarte incapatorul club Zona, iar pe pagina de facebook a evenimentului aproape 800 de oameni isi manifestasera intentia de a veni. Mai mult, in seara concertului, cind se mai vindeau bilete cu prioritate celor din alte orase, la intrarea clubului era o coada de 100 de oameni cu 3 ore inainte ca Bean et co. sa urce pe scena!

Cronica integrală a concertului din februarie 2013 se poate citi pe altiasi.ro

h1

Interviu cu Kiki Vasilescu

29 decembrie 2013

Imagine

Eu vreau să fac ceva comercial. Vreau să fac ceva care să-mi placă mie să mă uit. Mie nu-mi plac filmele de artă, mă plictisesc la ele. Mă mai uit uneori şi apreciez, am o oarecare cultură cinematografică. Am făcut filosofie şi filosofia culturii, ştiu cu ce se mănâncă. Dar, în acelaşi timp, mi se pare că sunt mulţi pseudo-intelectuali în România şi nu numai în film, în general în cultura română sunt cu ghiotura.

Habar n-au despre ce vorbesc şi mulţi îi ascultă şi, ca să nu pară proşti, zic „Oh, da, a fost extraordinar! Foarte inteligent!” „Dar ce-a zis?” „De unde să ştiu? Doar nu vrei să spun că n-am înţeles”. Şi am senzaţia că Noul Cinema Românesc – nu vreau să critic pe nimeni, dar am aşa o percepţie personală – nu este o industrie, ci o egolatrie, un egocentrism pe care şi-l finanţează fiecare cum poate.

 

Interviul integral se poate citi pe filmreporter.ro