Archive for Ianuarie 2016

h1

The Revenant (A. G. Inarritu, 2015) [cronică]

30 Ianuarie 2016

The Revenant putea sa fie mai mult. Cu Inarritu, Lubezki si o distributie care nu trebuia decit sa-si confirme valoarea, filmul ar fi putut deveni ceva memorabil. Din start, insa, scenariul e doar o goana, o lupta pentru supravietuire, pe linga care se putea broda regizoral, dar fara prea multe sanse de reusita. Inarritu chiar rateaza pina la limita kitsch-ului cu secventele onirice, lasindu-se influentat de cine-stie-ce fantasmagorii amerindiene pe care le-o fi citit.

Cronica integrală poate fi citită pe AltIași.ro

h1

Cele mai bune documentare RO din 2015

11 Ianuarie 2016

  1. Aliyah DaDa (Oana Giurgiu)

De departe documentarul care mi-a plăcut cel mai mult în 2015. A fost lansat în oct 2014 la Astra, dar conform declarațiilor regizoarei Oana Giurgiu (aflată la debut), versiunea finală prezentată în cinema-uri și festivaluri în 2015 a suferit modificări. Spre deosebire de multe documentare românești văzute în ultimii ani care urmăreau povești de viață excepționale cu personajele aferente, Aliyah DaDa e genul de documentar cu care cei mai mulți dintre noi sîntem obișnuiți de la TV. Multă informație, istorie, date și momente memorabile din ultimul secol și jumătate – toate spuse într-o estetică care trimite către dadaismul lui Tzara și al prietenilor lui. E cam lung să fie dat pe TV, dar e un Document.

2. Roboțelul de Aur (Mihai Dragolea şi Radu Mocanu)

Chiar dacă n-a prea circulat prin festivaluri – a avut doar 2 proiecții la DocuArt unde a fost filmul de deschidere și a primit Marele Premiu + London East End – e de ne-ratat pe unde va mai rula. Povestea Steluței Duță e dură precum documentarele făcute de străini în Bucureștii anilor ’90 (cu homeleși, copii ai străzii, heroinomani etc.); nu insistă pe „povestea de succes” a sportivei (chiar ironizează gros o emisiune TV unde se încearcă acest lucru), ci o lasă să se desfășoare în franchețea și umorul involuntar specifice acestui personaj. Povestea ei merita un film datorită parcursului neașteptat pe care-l ia viața ei, adică exact ce ziceam că am tot văzut în ultimii ani, dar e printre documentarele care va rămîne în mod cert în istoria măcar recentă a cinema-ului românesc.

3. Outside (Andrei Schwartz)

L-am văzut în primăvară la One World unde n-a cîștigat premiul Juriului format din liceeni (poate pentru că povestea și personajul nu trimit către o astfel de categorie de vîrstă). Filmul e mai aproape de o narațiune tipică unui film de ficțiune, cu un punct culminant răvășitor, care-ți pune la-ndoială orice convenție sau construct mental de care ai fost capabil pînă atunci. Andrei Schwartz a mai fost premiat la Astra și la DocuArt (absolut întîmplător am avut aceleași preferințe anul acesta ca juriul de la evenimentul bucureștean) și e printre regizorii de documentare de după 90 cu o filmografie care ar trebui exploatată mai intens.

h1

Best RO movies 2015

4 Ianuarie 2016

lumea-e-a-mea-172419l

 

  1. Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase)

Mi-a plăcut pentru că e autentic, pentru că e probabil filmul pe care orice adolescent pasionat de cinema își dorește să-l facă la un moment dat și pentru că e cel mai corect executat dintre tot ce am reușit să văd anul ăsta.

2. Aferim! (r. Radu Jude)

Deși mulți critici l-au pus #1, eu n-am fost atît de fascinat cînd l-am văzut. M-au ținut puțin cam departe planurile largi și, chiar dacă nu e vina exclusiv a realizatorilor lui, imposibilitatea de a înțelege toate dialogurile taie din impresie. Oricum, e un demers salutar, un film istoric care nu deformează și un regizor care-și cunoaște limitele și încearcă istoria cu bățul de după gard, cu modestie.

3. Comoara (r. Corneliu Porumboiu)

Ziceam despre Metabolism… că e o trecere spre altceva, o încercare a lui Porumboiu de a migra spre alte forme. A fost mai întîi Al doilea joc și acum comedia asta care, sigur, nu e așa hazoasă și românească cum era A fost…, dar are un aer intim și familiar. Recunoști visele și dorința de a cîștiga la loto, riscul care i-a împins pe mulți de pe marginea prăpastiei direct în groapă și mai puțin bucuria de a împărtăși avuția. Robin Hood e de pe alte meridiane, știm.

*n-am văzut Un etaj mai jos și nici Acasă la tata sau Cel ales, care e posibil să fi intrat în top