Archive for Februarie 2010

h1

Cesar 2010

27 Februarie 2010

Pentru a 3-a oara la Cesar, Radu Mihaileanu nu reuseste sa castige la niciuna din categoriile la care a fost nominalizat: scenariu original, cel mai bun regizor si cel mai bun film. Toate acestea au fost castigate de Jacques Audiard pentru filmul Un Prophete, film pe care-l trec pe lista de filme de vazut. Chiar si asa, Concertul, filmul romanului de etnie ebraica, castiga alte doua premii: cel mai bun sunet si cea mai buna muzica. Dupa isprava lui Florin Serban la Berlin, iata ca Radu Mihaileanu tocmai a fost printre cei mai buni la Cesar iar zvonurile anunta o prezenta romaneasca de notat la Cannes 2010 cu Aurora lui Cristi Puiu, Morgen a lui Marian Crisan si Periferic, debutul in lungmetraj al lui Bogdan George Apetri.

Romania a mai fost reprezentata anul acesta la premiile Cesar de Ruxandra Medrea care a castigat premiul Cesar pentru documentarul L’Enfer d’Henri-Georges Clouzot realizat impreuna cu Serge Bromberg!

h1

Sampanie!

25 Februarie 2010

Astazi se face un an de la premiera! La ora cand postez, acum un an, savuram deja un vin bun primit cadou la premiera… Am discutat azi putin cu Marius si pe langa proiectele pe care le avem acum pe rol, ar mai putea aparea si un remake la Rama sau un sequel, asta depinzand in primul rand de timpul pe care il avem la dispozitie si de acceptul Alexandrei. Ramane doar o idee, dar – cine stie? – poate vom avea un Rama si in 2010! Ramane o poveste frumoasa – despre care am scris si aici – de zis la nepoti si de mentionat in autobiografie… Sa curga sampania!

h1

Now you say you love me…

24 Februarie 2010

pentru fanii mei care asteapta nerabdatori un nou film, tot ce va pot spune e ca intr-o saptamana intram la filmare cu un scurtmetraj de fictiune si in paralel se lucreaza la scenariul unui documentar despre revolutia esuata de la 14 decembrie 1989 de la Iasi. Pana veti putea urmari filmele sau macar un trailer, aveti o imagine aici.

iar pentru fanii care n-au reusit sa vada prea multe filme dintre ale mele, aveti Hotline pe youtube.

h1

Dune (David Lynch, 1984)

21 Februarie 2010

Am vazut Dune pentru ca voiam sa am in palmares integrala Lynch, la fel cum voi vedea 2001: A space Odyssey ca sa termin si Kubrick. Nu sunt fan al filmelor SF pentru ca nu inteleg de ce trebuie sa folosesti atat de multi bani pentru tot felul de efecte si creatii de studio doar ca sa imiti viata reala. Sa fim seriosi, o drama puternica e una simpla (a propos de Von Trier); ma lasa rece toata desfasurarea de forte si toate cadrele refolosite (am observat vreo 3, din greseala) pentru ca nu imi transmit nimic. SF-ul imi pare o joaca de copii nematurizati care viseaza stele, nave spatiale si caca intergalactic. Lynch a zis ca n-a facut altceva decat sa-si piarda timpul cu filmul asta si tind sa-l cred pentru ca n-are nicio legatura cu filmele lui macabre ori thrillerele care il caracterizeaza. Filmul asta e un mare fas. Raman la convingerea ca Lynch e un regizor foarte bun, unul dintre preferatii mei, dar nu-mi explic de ce a facut Dune. Plus ca s-a mai certat si cu producatorul initial si bla bla. „Duelul” dintre Harkonnens si Atreidies e o chestie care seamana cu Tom si Jerry cu mentiunea ca animalutele tind sa fie mai profunde. Something like the pills from Matrix. Adica o chestie superconstipata, supraevaluata, un zero barat.

Totusi, daca sunt fani Star Wars pe-aici, puteti vedea Dune in varianta Extended Edition + Sting cu un cutit in gat la final, aici.

h1

Septembrie (Timotei Ursu, 1978)

20 Februarie 2010

Blow-Up in varianta romaneasca. Lucrat bine, fara exagerari. Marturisesc ca n-am mai vazut niciun film de Timotei Ursu, dar am auzit ca Al patrulea stol (1978) e aproape la fel de bun ca si acesta si tot din auzite, cica Septembrie ar fi cel mai bun film al lui. Dupa cum am zis si la inceput, scenariul sau ideea scenariului e o adaptare dupa Blow-up al lui Antonioni: un tip fura o motocicleta si agata o copila de liceu cu care fuge la mare. Desi are un pedigree nu tocmai curat si cu militia pe urmele lui, tipul i se prezinta ei drept student si bla bla. De-aici totul e foarte frumos: carpe diem, plaja, soare, plimbari, povesti, restaurante… ca doar o viata avem. Gasculita afla in final ca tipul e un impostor, dar deh, dragostea e poveste si pana la urma il accepta asa cum e. Adica mor impreuna ca sa fie povestea frumoasa. Chiar si asa, finalul e onest, cu ceva influente din Godard – zic eu – si din Antonioni clar (ma refer la un alt cuplu aflat pe o motocicleta; cuplu pe care Ursu insista, il anticipeaza).

Daca doriti sa vedeti filmul, il puteti descarca aici.

h1

Interviu partea a II-a

19 Februarie 2010

Continui cu partea a II-a a interviului si cu introducerea:

In incinta cafenelei Acaju, intr-o atmosfera boema, cu betisoare parfumate si pisici tolanite pe divan, este pregatit  echipamentul tehnic pentru a putea fi urmarite proiectiile lui Iosif. Peretele rosu, pe care este pictata  o femeie savurandu-si cafeaua, va gazdui 6 filmulete, munca tanarului regizor de doar 17 ani. Minutios, isi aseaza proiectorul cu grija pe un scaun, in timp ce verifica din laptop daca scurtmetrajele sunt pregatite. Iosif Prodan este elev in clasa a 12-a, la liceul “Garabet Ibrailenu” din Iasi. Primul scurtmetraj l-a realizat cand abia implinise 17 ani. Primul premiu important pentru munca lui l-a castigat in aceasta toamna, la IFF. Pentru viitorul sau, si-a pregatit o proiectie in care el va face Regie-Film la Bucuresti din toamna anului urmator. Insa pana atunci, prefera sa le serveasca tinerilor ieseni o portie din scurtmetrajele sale.

6.Ai regrete in ceea ce priveste produsul final?

Da, iti inchipui! In orice moment al realizarii unui film, te gandesti ca poate scenariul acela ar fi trebuit scris un pic mai bine. Mereu retusez. Orice scenariu de-al meu este modificat pe parcurs de foarte multe ori. Si asta din diverse motive. Actorii nu pot sa joace ceea ce am scris eu, ori e ceva prea dificil de facut. Si tot timpul suprim, schimb, tai.

7. Deci faci compromisuri?

Fac compromisuri, pentru ca, din nou, nu-mi permit financiar. Daca ar fi dupa mine, da, as mai merge o data la fimari. Dar actorii fac acest lucru din placere, din pasiune…Nu am contract cu ei ca sa le spun “n-a iesit bine asta, mai facem  o data!”. Trebuie sa ma concentrez sa-mi iasa bine din prima. Si atunci esti tot timpul constrans de timp- cineva trebuie sa plece, altcineva nu mai poate, e… greu(rade).

8. Ai un regizor preferat?

Sunt foarte multi. Am un model, Tarkovski, desi filmele mele nu prea au legatura cu tematica abordata de el. Ca si tehnica, Tarkovski, Linch, Bergman, Van Sant si regizori italieni, Antonioni, De Sica. Aaa, si romani, desigur! Mungiu, Porumboiu etc.

9. Crezi ca imaginea poate sa schimbe mentalitati?

Mentalitati? E greu de spus. Dar se intampla. E mult mai puternica impresia pe care ti-o lasa o fotografie, de exemplu. Acolo e doar un cadru fix, imortalizat. Fotografia cu un copil african, care are in spate un vulture, a castigat premiul Pulitzer, a fost facuta in timpul unui razboi civil. Fotograful a ramas atat de marcat de soarta copilului, care era pur si simplu neajutorat, subnutrit, si cu vulturul care sta in spatele lui, gata-gata sa-l manance, incat s-a sinucis. In materie de film, poti schimba mentalitati, dar e vorba despre capodopere. Sunt acele filme care efectiv te marcheaza. Ceea ce face eu e mai mult un soi de exercitiu vizual. Oricum, intotdeauna viata bate filmul.

10. Care este feedebackul pe care il primesti din partea celor care iti vad filmele?

La prima premiera, pe 25 februarie 2009, in Cafeneaua Avantgarde, reactiile au fost impartite. Unora le-a placut foarte mult, altii au zis ca nu. Dar raman la parerea ca e bine sa ai  critici de toate culorile.

Urmeaza si ultima parte a interviului, in caz ca nu v-ati plictisit deja.

h1

Dancer in the Dark (Lars von Trier, 2000)

19 Februarie 2010

Mi-amintesc ca am incercat sa vad filmul asta cand eram mai mic, cam acum vreo 3 ani si mi s-a parut respingatoare maniera lui von trier de a face un film. O recunoscusem pe Bjork, dar tot cine-veriteul ala si sariturile in cadru erau too much for me. M-am oprit la scena in care Gene primeste o bicicleta. Acum, l-as fi oprit jumatate de ora mai tarziu. Cand Selma il omoara pe Bill. Mi s-a parut prea mult, parca supralicita. Mi s-a parut putin cam „facuta”. Cu toate astea, drama e foarte puternica; si nu exagerez deloc. Mi se pare una dintre cele mai puternice drame pe care le-am vazut; desigur, filmul impresioneaza usor pentru ca Von Trier propune o estetica proprie, o estetica in care nu doar vizualul e extrem de realist ci si faptele, actiunea, scenariul e foarte dur. Si asta vedem in toate filmele lui Von Trier (Antichrist e doar un exemplu…).  Dancer in the Dark e un film care-ti poate schimba ziua, in rau. E un musical tragic; de fapt, e intr-adevar o tragedie. La fel ca restul protagonistilor filmelor danezului, Selma incearca sa-si depaseasca conditia: munceste zi si noapte pentru fiul ei, chiar daca si-a pierdut vederea aproape complet. Pentru ea, totul se rezuma la fiul ei. Chiar daca pentru fiul ei trebuie sa pretuiasca mai intai banii si anumite relatii sociale. Aflata in fata mortii, o accepta pentru ca stie ca a reusit ce si-a propus: fiul ei n-o sa fie bolnav. Si totul se termina aici…

Pentru torrent, aici. De titrari va faceti rost si singuri. Vizionare placuta!