Archive for februarie 2010

h1

Cesar 2010

27 februarie 2010

Pentru a 3-a oara la Cesar, Radu Mihaileanu nu reuseste sa castige la niciuna din categoriile la care a fost nominalizat: scenariu original, cel mai bun regizor si cel mai bun film. Toate acestea au fost castigate de Jacques Audiard pentru filmul Un Prophete, film pe care-l trec pe lista de filme de vazut. Chiar si asa, Concertul, filmul romanului de etnie ebraica, castiga alte doua premii: cel mai bun sunet si cea mai buna muzica. Dupa isprava lui Florin Serban la Berlin, iata ca Radu Mihaileanu tocmai a fost printre cei mai buni la Cesar iar zvonurile anunta o prezenta romaneasca de notat la Cannes 2010 cu Aurora lui Cristi Puiu, Morgen a lui Marian Crisan si Periferic, debutul in lungmetraj al lui Bogdan George Apetri.

Romania a mai fost reprezentata anul acesta la premiile Cesar de Ruxandra Medrea care a castigat premiul Cesar pentru documentarul L’Enfer d’Henri-Georges Clouzot realizat impreuna cu Serge Bromberg!

h1

Sampanie!

25 februarie 2010

Astazi se face un an de la premiera! La ora cand postez, acum un an, savuram deja un vin bun primit cadou la premiera… Am discutat azi putin cu Marius si pe langa proiectele pe care le avem acum pe rol, ar mai putea aparea si un remake la Rama sau un sequel, asta depinzand in primul rand de timpul pe care il avem la dispozitie si de acceptul Alexandrei. Ramane doar o idee, dar – cine stie? – poate vom avea un Rama si in 2010! Ramane o poveste frumoasa – despre care am scris si aici – de zis la nepoti si de mentionat in autobiografie… Sa curga sampania!

h1

Now you say you love me…

24 februarie 2010

pentru fanii mei care asteapta nerabdatori un nou film, tot ce va pot spune e ca intr-o saptamana intram la filmare cu un scurtmetraj de fictiune si in paralel se lucreaza la scenariul unui documentar despre revolutia esuata de la 14 decembrie 1989 de la Iasi. Pana veti putea urmari filmele sau macar un trailer, aveti o imagine aici.

iar pentru fanii care n-au reusit sa vada prea multe filme dintre ale mele, aveti Hotline pe youtube.

h1

Dune (David Lynch, 1984)

21 februarie 2010

Am vazut Dune pentru ca voiam sa am in palmares integrala Lynch, la fel cum voi vedea 2001: A space Odyssey ca sa termin si Kubrick. Nu sunt fan al filmelor SF pentru ca nu inteleg de ce trebuie sa folosesti atat de multi bani pentru tot felul de efecte si creatii de studio doar ca sa imiti viata reala. Sa fim seriosi, o drama puternica e una simpla (a propos de Von Trier); ma lasa rece toata desfasurarea de forte si toate cadrele refolosite (am observat vreo 3, din greseala) pentru ca nu imi transmit nimic. SF-ul imi pare o joaca de copii nematurizati care viseaza stele, nave spatiale si caca intergalactic. Lynch a zis ca n-a facut altceva decat sa-si piarda timpul cu filmul asta si tind sa-l cred pentru ca n-are nicio legatura cu filmele lui macabre ori thrillerele care il caracterizeaza. Filmul asta e un mare fas. Raman la convingerea ca Lynch e un regizor foarte bun, unul dintre preferatii mei, dar nu-mi explic de ce a facut Dune. Plus ca s-a mai certat si cu producatorul initial si bla bla. „Duelul” dintre Harkonnens si Atreidies e o chestie care seamana cu Tom si Jerry cu mentiunea ca animalutele tind sa fie mai profunde. Something like the pills from Matrix. Adica o chestie superconstipata, supraevaluata, un zero barat.

Totusi, daca sunt fani Star Wars pe-aici, puteti vedea Dune in varianta Extended Edition + Sting cu un cutit in gat la final, aici.

h1

Septembrie (Timotei Ursu, 1978)

20 februarie 2010

Blow-Up in varianta romaneasca. Lucrat bine, fara exagerari. Marturisesc ca n-am mai vazut niciun film de Timotei Ursu, dar am auzit ca Al patrulea stol (1978) e aproape la fel de bun ca si acesta si tot din auzite, cica Septembrie ar fi cel mai bun film al lui. Dupa cum am zis si la inceput, scenariul sau ideea scenariului e o adaptare dupa Blow-up al lui Antonioni: un tip fura o motocicleta si agata o copila de liceu cu care fuge la mare. Desi are un pedigree nu tocmai curat si cu militia pe urmele lui, tipul i se prezinta ei drept student si bla bla. De-aici totul e foarte frumos: carpe diem, plaja, soare, plimbari, povesti, restaurante… ca doar o viata avem. Gasculita afla in final ca tipul e un impostor, dar deh, dragostea e poveste si pana la urma il accepta asa cum e. Adica mor impreuna ca sa fie povestea frumoasa. Chiar si asa, finalul e onest, cu ceva influente din Godard – zic eu – si din Antonioni clar (ma refer la un alt cuplu aflat pe o motocicleta; cuplu pe care Ursu insista, il anticipeaza).