Posts Tagged ‘dupa dealuri’

h1

Șansele filmului „După dealuri” la Oscar

3 ianuarie 2013

Pe 4, 5 şi 6 ianuarie 2013, două comitete din New York şi Los Angeles, a căror componenţă nu e dezvăluită de Academia Americană de Film, se vor întâlni la Hollywood pentru a vedea cele 9 titluri de pe lista scurtă la Oscarul pentru film străin. Voturile lor vor stabili cele cinci pelicule nominalizate la această categorie, urmând ca pe 10 ianuarie să aflăm dacă După dealuri, în regia lui Cristian Mungiu, primul film românesc ajuns vreodată atât de aproape de Oscar, va continua cursa.

Articolul complet, pe filmreporter. Personal, cred că șansele sînt de 50%, iar Amour (Michael Haneke) e cel mai aproape de statuetă. Dar pînă la urmă, Dumnezeu știe ce filme le plac americanilor ălora din Academie.

Reclame
h1

Cele mai bune filme românești 2012

21 decembrie 2012

1.După dealuri (Cristian Mungiu, 2012)

2.Toată lumea din familia noastră (Radu Jude, 2012)

3.Despre oameni și melci (Tudor Giurgiu, 2012)

Ar mai fi Diaz (Daniele Vicari, 2012), care ar putea intra în top, dar e co-producție. O lună în Thailanda, deși e cel mai reușit debut al anului, e mult sub cele trei. N-am reușit să văd Aglaja, despre care n-am auzit păreri negative, dar intra oricum în aceeași oală cu Diaz.

Teoretic, primele trei ar trebui să fie în cărți pentru Gopo 2013 și deja nu sînt multe dubii – După dealuri are o cotă de 1.20.Oricum, mai multe într-o postare pe altiasi.ro

Postarea aceasta e continuarea unei tradiții începute în 2010 și perpetuată și în 2011. Vă aștept și la anul.

h1

Filme românești lansate în 2012

9 decembrie 2012

1.Ultimul corupt din România (S.Nicolaescu) – 17.02 – film nr.n – 13195 spect.
2.Mama ei de tranziție (Cristina Nichituș) – 24.02 – film nr.4 – 840 spect.
3.Tatăl fantomă (Lucian Georgescu) – 02.03 – debut – 20023 spect.
4.Ceva bun de la viață (Dan Pița) – 28.10 (2011) – film nr.n – 358 spect.
5.Toată lumea din familia noastră (Radu Jude) – 06.04 – film nr.2 – 6952 spect.
6.Undeva la Palilula (Silviu Purcărete) – 20.04 – debut – 15118 spect.
7.Visul lui Adalbert (Gabriel Achim) – 04.05 – debut – 341 spect. (?)
8.S-a furat mireasa (Jesus del Cerro) – 11.05 – film nr.n – 17967 spect.
9.Iubire elenă (Geo Saizescu) – 18.05 – film nr.n – 1000 spect.
–.Hot Shorts (omnibus) – 17.08 – 3477 spect.
10.Despre oameni și melci (Tudor Giurgiu) – 14.09 – film nr.2 – 63730 spect. (!)
11.Minte-mă frumos (Iura Luncașu) – 19.10 – film nr.2 – 55620 spect. (!)
12.Toți copiii Domnului (Adrian Popovici) – 19.10 – film nr.5 – 19 spect. (?)
13.După dealuri (Cristian Mungiu) – 26.10 – film nr.3 – 53024 spect. (!)
14.Și caii sunt verzi pe pereți (Dan Chișu) – 02.11 – film nr.3 – 8467 spect. (!)
15.O lună în Thailanda (Paul Negoescu) – 16.11 – debut – 5039 spect. (!)
16.Ho Ho Ho 2 (Jesus del Cerro) – 23.11 – film nr.n – 50746 spect. (!)
17.Trei zile până la Crăciun (Radu Gabrea) – 14.12 – film nr.n – 190 spect. (!)
18.Jocul (Olimpia Stavarache) – 21.12 – debut – 3 spect. (!)

*am notat cu (?) cifrele care par suspecte, iar cu (!) cifrele care încă nu sînt finale avînd în vedere că respectivele filme încă rulează în cinemauri; le voi completa pe parcurs.

**cele mai multe cifre sînt preluate de pe cinemagia, însă evidența lansărilor îmi aparține.

***pentru link-uri de download lăsați comment

****urmează o analiză (poate fi citită aici) a acestor titluri, pe altiasi.ro

h1

Cojones

27 octombrie 2012

Sunt voci care spun că a intervenit un soi de manierism în rândul producţiilor ce aparţin „noului val”, o suită de regizori ce ar urma o reţetă care le asigură selecţia în circuitul internaţional. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?
Dacă ar exista o reţetă – te întreb – n-ar aplica-o atâţia cineaşti bulgari, tunguşi, groenlandezi, tolmeci, cumani şi aşa mai departe – care îşi doresc foarte tare să ajungă măcar o dată în competiţie la Cannes, cel mai cool loc din lume pentru un cineast? „Aprecierea” asta presupune totodată că festivalurile sunt conduse de nişte stupizi înşelabili care se lasă păcăliţi de liota de regizori şmecheri din România – mai abili decât regizorii de pe întreaga planetă. Şi criticii de film, şi celelalte festivaluri din circuit, şi publicul internaţional, şi distribuitorii din zeci de ţări se lasă şi ei păcăliţi – ultimii plătind şi bani pentru asta. Cum ar veni, toţi sunt proşti, numai noi, aici, suntem deştepţi. Şi, în deşteptăciunea asta, totul ne pute – relativizăm orice valoare. Pesemne că ar fi fost mai potrivit, dată fiind înţelegerea cinematografică din România, să se continue aici producţia de filme cu ilegalişti şi cu alte categorii de cetăţeni care fac cinste poporului şi nu ne fac de râs prin festivaluri.

Unii dintre actorii care au strălucit în perioada filmului comunist îi critică vehement pe regizorii tineri, argumentând că producţiile lor nu se ridică la anvergura filmului regizat, de exemplu, de Sergiu Nicolaescu. Vorbesc despre „mizerabilismul” filmului românesc, despre un minimalism nejustificat. Câtă nevoie avem acum de filme despre daci sau Mihai Viteazul?
Eu am toată simpatia pentru actorii populari de pe vremea „Albumului Duminical” şi, sincer, nu e vina lor că-şi dau cu părerea dacă sunt întrebaţi – însă ce competenţă au ei în chestiunea cinematografică şi ce relevanţă au comentariile lor? Şi cum adică minimalism nejustificat? Nejustificat de ce, de cine? I-aţi întrebat vreodată, de curiozitate, pe oamenii ăştia, ce filme din istoria cinematografului au văzut ei, ce cărţi despre arta asta au citit? Dacă doar ai călărit în filme cu replici din cartea de istorie, e bine să fii mai rezervat în aprecieri. Dar vina nu e a lor. Se practică, din păcate, astăzi, un gen de presă de tip: ăla a zis aşa – tu cum comentezi? N-ai vrea matale să-l scuipi, să-l înjuri, să-l porcăi – ca să facem şi noi un pic de audienţă, că, în afară de scandal public, nimeni nu mai e interesat de nimic? Asta poate că merge la fotbal. Dar dumneata, domnule ziarist, dumneata cum comentezi? Ţi se pare că cel care a făcut o declaraţie despre nu ştiu ce film sau persoană publică sau whatever – are vreo competenţă despre domeniul ăla, are vreo justificare pentru ce a zis? Când decizi că are, întreabă-mă cum comentez. Când constaţi că n-are, pune lucrurile la punct şi asumă-ţi răspunderea să demaşti impostura de unul singur, că de aia lucrezi la ziar.

*Dintr-un interviu acordat publicației Adevărul

h1

Mungiu, Tanacu si BOR

26 septembrie 2012

Cel mai recent film al lui Cristi Mungiu, După dealuri (despre cazul Tanacu), n-avea cum să nu stîrnească reacții dinspre BOR. În chiar prima zi cînd a rulat la Vaslui (în avanpremieră), vineri seara, Protopopul de Vaslui a declarat presei că filmul „este o rușine pentru țara noastră” și „ce s-a întîmplat la Tanacu e o excepție” (citez aproximativ).

Referitor la prima declarație, domnul Protopop Vasile Pârcălabu are o mare problemă în distinge între cinema ca artă și cinema ca instrument de propagandă. Cei mai mulți dintre români critică Noul Cinema Romanesc (NCR) pentru că se ocupă de „fața” mai puțin frumoasă a României, de probleme cotidiene (făcîndu-ne de rușine în fața europenilor), cînd ar putea  – știm de ce – să filmeze peisajele extraordinare ale Carpaților. Genul acesta de naționalism vetust este prezent în orice pătură socială a țării și nu face decît să ne evidențieze și mai bine limitele culturale.

Filmul lui Mungiu, din contra, funcționează la un nivel respectabil de abordare a unui fapt/adevăr istoric. Regizorul ieșean face parte dintre autorii care nu trag de urechi, nu moralizează, nu predică (!) și nu pun etichete cu cine e vinovat sau nu. Daca e să culpabilizăm totuși pe cineva în cazul tragediei de la Mănăstirea Tanacu (un sat din apropierea Vasluiului), ei bine, vorbim de un complex de împrejurări nefericite și penale; de la primul doctor care investighează afecțiunile psihice ale viitoarei decedate și îi recomandă să mai citească și din Psaltire – după ce o externează și o retrimite să se odihnească la Mănăstire -, la prietena cea mai bună a victimei care îi complica și mai mult existența și pînă la, în fine, părintele și celelalte măicuțe care îi fac o procesiune cu Molifte, legînd-o și privînd-o de hrană timp de mai multe zile – cu toții și-au jucat rolul.

Însă regizorul nu ne spune cine e vinovat; că e x, y sau z – asta decidem noi, dacă vrem. Filmul trece de nivelul de analiză care ne spune că într-o poveste există băieți buni și băieți răi. Desigur, Mungiu nu e un „sfînt” – există nuanțe și detalii în film prin care ne putem face o idee despre poziția lui față de BOR – dar nu despre acest lucru e filmul și nici la aceste detalii nu cred că se referea domnul Pârcălabu. Mai mult, la Conferința de Presă de la Cannes regizorul a spus clar și răspicat că filmul nu e despre BOR, ca Instituție, ci „despre antagonismul dintre procentul de 90% dintre români credincioși și atîtea fapte abominabile de care sîntem capabili” (citez, iarăși, cu aproximație).

Ajungînd și la cea de-a doua declarație a domnului mai sus-numit, cazul Tanacu e într-adevar o excepție – dar doar pînă acum. Cine ne asigură că nu vom mai trăi astfel de momente?