Posts Tagged ‘twelve journals’

h1

Searching for Sugar Man (Malik Bendjelloul, 2012)

21 aprilie 2013

Searching-For-Sugarman-poster1-300x225

Valențele de mit cvasi-creștin sînt un mare plus, la fel ca și limbajul simplist și comercial în care este prezentată; practic, fără Hollywood și fără capacitatea industriei americane de film de a influența și neo-coloniza prin cultură întreg mapamondul, povestea lui Sixto Rodiguez n-ar avea niciun ecou în afara granițelor nord-americane. Adică e un produs de mîn-a doua.

Recenzia a apărut pe twelvejournals.com și poate fi citită integral AICI

h1

Cît poți să rîzi la o dramă?

21 aprilie 2013

rocker1-300x168

Există unii care de fiecare dată când au ocazia re-amintesc că suntem capitala culturală a României. Haideți să nu ne mai auto-iluzionăm: în afară de câteva monumente istorice, viață culturală nu există, evenimentele de amploare se întâmplă în altă parte, iar oamenii… oamenii sunt produsul perfect a tot ceea ce nu s-a întâmplat atîția ani… Și încă nu se întîmplă.

Articolul a apărut pe twelvejournals.com și poate fi citit integral AICI

h1

De ce nu sînt în online

21 aprilie 2013

youtube-adds-3-000-movies-to-its-rental-service-e9d304406e-300x168

Mai exact spus – de ce nu fac video pentru online. Adică de ce nu intru în comunitatea de vloggeri disperați să strîngă view-uri (fie ele și inteligent numărate, cum face youtube) ca să facă bani. Simplu: nu văd nicio miză. Pentru că a face bani în online e infinit mai greu decît în TV. Pentru că în online te bați cu Psy – el e noul etalon. Și asta e nasol. Pentru că Psy, Harlem Shake și alte cîcaturi de genul ăsta nu sînt nimic altceva decît Cancan TV/Wowbiz/Acces Direct/Un show păcătos duse la extrem și „apreciate” de proștii de pe toată planeta.

Articolul a apărut pe twelvejournals.com și poate fi citit integral AICI

h1

Five broken cameras (E. Burnat & G. Davidi, 2011)

31 martie 2013

Pentru noi, ca spectatori, filmul ne oferă șansa de a medita la orizonturile democrației și a neo-imperialismului din secolul XXI, dar și la soarta unei națiuni care nu demult era aproape exterminată de Hitler, iar acum adoptă aceeași strategie în fața unora fără capacitatea evreilor de a-și populariza cauza. Așa cum inocența lui Gibreel e furată și distrusă iremediabil, și ignoranța noastră ca spectatori plictisiți e pusă în discuție de acest film documentar care, deși e făcut de un amator, are tot ce-i trebuie pentru a stîrni discuții, atitudini și hard feelings.

Recenzia a apărut pe twelvejournals.com și poate fi citită integral AICI

h1

Four Horsemen (Ross Ashcroft, 2012)

30 martie 2013

Încă de la început am privit cu o oarecare detașare și cu multă rezervă ceea ce se derula pe ecran pentru că empatizez foarte puțin – aproape deloc, chiar – cu genul de discurs folosit de Ross Ashcroft: diverși indivizi, unii foarte cunoscuți (Noam Chomsky, Joseph Stiglitz) alții mai puțin, își dau cu părerea despre tarele capitalismului american/occidental. Pe lîngă lipsa flagrantă a unui punct de vedere opus, un third party e o cerință deja prea mare pentru un astfel de film. Nu zic că ce vorbesc oamenii ăia în film n-ar fi corect, dar din moment ce eu sînt un spectator ne-avizat, cred că sînt îndreptățit să privesc cu rezervă tot ce mi se servește de-a gata. Uni-direcționalismul e tezism, nu sursă de educare și informare.

Recenzia a apărut pe twelvejournals.com și poate fi citită integral AICI