Posts Tagged ‘romanesti’

h1

Top 5 documentare românești din 2016

17 ianuarie 2017

*O listă cvasi-exhaustivă cu documentarele românești din 2016 se poate găsi AICI

  1. The New Gypsy Kings (r. Liviu Tipuriță, BBC)

Producţie BBC văzută la Astra, de departe cel mai reuşit documentar românesc (so to say) al anului. Pentru capacitatea regizorului de a intra în lumea extrem de puţin deschisă a manelelor, pentru interviurile cu Salam, Copilul Minune, Bursuc sau Fane Spoitoru şi paralela extrem de reuşită şi grăitoare între manele şi muzica ţigănească, care e aproape pe moarte.

I-am luat un interviu regizorului la Astra – se poate citi AICI

2. Fraţii Manakia (r. Eliza Zdru, Saga Film)

Un demers investigativ de asemenea foarte reuşit în biografia celebrilor fraţi Manakia. Cursiv şi captivant, filmul Elizei Zdru e ceva ce n-am mai văzut pînă acum. Un parcurs natural, aproape jurnalistic şi în acelaşi timp personal prin Balcani şi prin memoria celor doi fraţi. Fraţii Manakia e o excelenţă prezentare a acestora pentru cineva care nu ştie prea multe despre ei. Ar fi folositor dacă ar apărea pe DVD.

I-am luat un interviu regizoarei la Astra – se poate citi AICI

3. Doar o răsuflare (r. Monica Lăzurean-Gorgan, HBO & Manifest Film)

De departe cel mai hyped documentar românesc al anului, filmat pe parcursul a mai mulţi ani, cu imagini din intimitatea unei familii a cărei destrămare e iminentă. Frust şi în acelaşi timp opac, cu o implicare regizorală minimă în acţiunea filmului, Doar o răsuflare e genul de documentar care va rămîne (şi trebuie să rămînă!) în istoria cinema-ului românesc.

Puteți citi un interviu cu Monica Lăzurean-Gorgan pe docuart AICI și AICI

4. Ultimul căldărar (r. Cosmin Bumbuţ & Elena Stancu, Teleleu)

Prezentat în premieră la Docuart, în septembrie, documentarul a fost prea puţin văzut pentru cît de bun şi autentic e. Descrie o lume pe care o ştim prea puţin, dar pe care o judecăm intens. Prinse cumva între tradiţie şi provocările economice tipice pentru România acestor ani, personajele principale sînt autentice şi au o poveste care poate fi revizitată oricînd.

Anca Grădinariu (docuart.ro) le-a luat interviu celor doi regizori – îl puteți citi AICI

5. Imagini din vis (r.Sorin Luca, wearebasca)

Mai degrabă specific unor alte industrii naționale de film, Imagini din vis e un omagiu adus celui care se numără printre pionerii muzicii electronice româneşti, Rodion. Exilat undeva la ţară, pe lîngă Cluj, genialul compozitor trăieşte din reparat boxe şi agricultură de subzistenţă. Cumva mizeră, dar în acelaşi timp serenă, viaţa lui Rodion pare spre final. E copilăros şi jucăuş, dar în acelaşi timp trist şi împăcat cu existenţa sa.

I-am luat un interviu producătorului Claudiu Mitcu pentru docuart AICI

*Proiecţionistul (r. Norbert Fodor, Alien Film & CitiZenit)

Ne-inclus în topul de mai sus din cauza duratei (e un scurtmetraj de 25 minute), Proiecţionistul  a fost la TIFF şi la Docuart şi e extrem de fresh. Greu de spus dacă e documentar sau ficţiune (sau poate un hibrid experimentalist), scurtmetrajul împărtăşeşte estetic nebunia şi frenezia personajului său.

Reclame
h1

Lungmetraje românești în cinema [2016]

3 ianuarie 2017

01/22.01 – Usturoi (Lucian Alexandrescu) [debut] *indie
02/12.02 – Orizont (Marian Crisan)
03/19.02 – Billion Star Hotel (Alecs Nastoiu) [debut] *indie
04/04.03 – Miracolul din Tekir (Ruxandra Zenide)
05/18.03 – Ilegitim (La timp) (adrian sitaru) *indie
06/01.04 – Minte-ma frumos în Centrul Vechi (iura luncasu)
07/01.04 – Banat (Adriano Valerio) [debut] [coprod.]
08/15.04 – Mercy Street (S. Buzea, A. Buzea, R. Nicolae) [debut]
09/22.04 – Dincolo de calea ferata (rumeno) (catalin mitulescu)
10/06.05 – 03. Bypass (nap toader)
11/13.05 – Tudo (Iura Luncasu) *indie
12/20.05 – Bacalaureat (Cristi Mungiu)
13/17.06 – Dublu (Catrinel Danaiata) [debut]
14/19.06 – Imparateasa Rosie (r. gabrea) [doku]

15/09.09 – Sieranevada (cristi puiu)
16/16.09 – Selfie69 (Cristina Iacob)
17/23.09 – bondoc (Mihai Mincan et alii) [debut] [doku]
18/23.09 – Caini (bogdan mirica) [debut]
19/07.10 – Doua lozuri (paul negoescu) *indie
20/14.10 – Discordia (ion indolean) *indie [debut]
21/21.10 – toni erdmann (maren ade) [coprod.]
22/21.10 – Cinema, mon amour (alexandru belc) & nunti, muzici si casete video (t. giurgiu) [doku]
23/28.10 – Afacerea Est (igor cobileanski)
24/03.11 – Niascharian – Taina (L. Tonitza) [doku]
25/18.11 – inimi cicatrizate (radu jude)
26/25.11 – Femeia cu cravata neagra (a. Popovici)

h1

Documentare românești din 2014

2 ianuarie 2015

 

– cinema
ba se poate! (tedy necula) – elvire popesco
niashcarian (leo tonitza) – scala
Al doilea joc (porumboiu) – &
București, unde ești? (vlad petri) – &
Cultul Ursului (Oana Ghiocel) – elvire

– doar tv

Omul pasare (alex mavrodineanu, mihai grecea)

– festivaluri

toto si surorile lui (alex nanau) @ san sebastian
Alyiah DaDa (Din Romania spre Sion) – Oana Giurgiu (Libra Film) @ astra
pasaport de germania – razvan georgescu (hifilm) @ astra
padurea – sinisa dragin @ astra
waiting for august – teodora anamihai (visions du reel, hotdocs) @ astra
Un ultim an în 114 minute, r. Daniel Djamo @ tiff
Rezoluții 2014 – Mihai Cristian Trancã @ astra
Pâinea cea de toate zilele – Björn Reinhardt @ astra
CDPL Story – Vlad Rotaru @ astra
Flori în întuneric – Olivier Magis @ astra
Pădurea e ca muntele, vezi? (România-Germania), de Christiane Schmidt și Didier Guillain @ berlin
„Șantier în lucru”, de Sindy Quere, Guillaume Lebon și Bénédicte Vacquerel @ astra
Masacrul de la Fântâna Albã – Lucia Hossu Longin @ astra
Puntea – Vlad Trandafir @ astra
Le Beau danger (Germania) de René Frölke @berlin

– scurte

Emanuel – Ioana Grigore    @ astra
Iulian – Alex Mironescu @ astra
Lume, pui și corcodușe – Maria Nãstase @ astra
These Songs and These Silent Nights – Ana-Maria Vîjdea @ astra
Cãrãmida din perete – Gregory Brzozowsky @ astra
Engelthal – Valea Îngerului – Alexandru Iacob | Robert Casmirovici | George Pancencu @astra
Fãurirea unei mingi de oinã – Alexandra Mihale @ astra
Gheorghe Bãnciulescu: și totuși… voi mai zbura! – Anca Filoteanu @ astra
Informația e valutã forte – Marek Tuszynski @ astra
Rost – Serban Georgescu @ astra
Vieți Invizibile: Muncitori români de noapte în Londra – Timothy Marrinan | Iulius-Cezar Macarie @ astra