Posts Tagged ‘Ratio Films’

h1

Iosif Prodan

25 septembrie 2018

995411_646658398697420_641168893_n-2

h1

Marius Mitrofan – Happy în Voinești

28 noiembrie 2015

Marius Mitrofan, pe care-l stiti poate de cind cu Happy in Iasi, debuteaza ca regizor de documentar de lungmetraj cu Tătă lumea din comuna noastra. A durat doi ani de cind a inceput filmarile si pina cind o sa-l puteti vedea, mai exact asta se va intimpla vineri, de la ora 6 pm la Studioul Addarta din Baza 3. Intrarea e libera, in principal pentru ca filmul a fost facut fara bani si nici nu-si propune sa ajunga in vreun box-office. Pe scurt, Marius a mers in Voinesti, o comuna la 16 km de Iasi, unde peisagistul Vlad Rachieru a construit un parc. Modul in care voinestenii s-au raportat la acest element arhitectural urban e ceea ce Marius a urmarit, descoperind „lume cu totul diferita de orasul nostru„, nu chiar un alt Iasi, ci mai degraba „un fel de Nepal„. Aflati in INTERVIU de ce.

h1

Happy în Iași (Marius Mitrofan, 2014)

7 martie 2014

h1

22

26 ianuarie 2014

IMG_8013credits to Marius Mitrofan

h1

Ratio Films în 2013

31 decembrie 2013

sigla Ratio Films

COMUNICAT DE PRESĂ

2013 a reprezentat pentru Ratio Films, singura casă de film din Iași care realizează proiecte strict cinematografice, aniversarea a 5 ani de la înființare, precum și o serie de performanțe cu care ne mîndrim.

Pe scurt, Ratio Films este un brand care a apărut în 2008 la inițiativa a doi tineri pe-atunci liceeni, Marius Mitrofan și Iosif Prodan, formulă rămasă neschimbată. După o serie de scurtmetraje de ficțiune care au fost nominalizate și premiate la festivaluri importante din țară (Iași International Film Festival, TIFF), Ratio Films și-a schimbat ariile de interes cinematografic, astfel încît din 2010 produce exclusiv filme documentare.

În 2010 am lansat MediSin (link video), un documentar-reportaj despre starea celor două maternități din Iași, „Elena Doamna” și „Cuza Vodă”, film premiat la Iași International Film Festival (IIFF) în 2010 cu Premiul Publicului și difuzat de televiziunile locale Iași TV Life și Prima TV Iași. Un alt film marca Ratio Films a fost prezentat în 2011, Hi, I’m Mormon! (link video), documentar comic despre misionarii mormoni din Iași.

Hi, I’m Mormon! a fost selectat în 2013 în cadrul secțiunii principale a Festivalului de Film Documentar „DocuArt” din București, alături de titluri importante ale documentarului românesc contemporan precum Păcătoasa Teodora (Anca Hirțe), Stremț 89 (Anda Puşcaş și Dragoş Dulea) sau Exploratorul (Titus Muntean și Xantus Gabor). Pentru Ratio Films, „DocuArt” a reprezentat prima selecție la un festival de film cu specific documentar.

Tot anul acesta, în luna mai, alte două scurtmetraje documentare produse de Ratio Films au fost selectate în cadrul Festivalului „Tres Court”, organizat de Institutul Francez: A Very Short Film About Love și Lime Tree Harakiri (link video), ultimul documentînd cu ironie reacția ieșenilor față de tăierea teilor de pe Bvd. Ștefan cel Mare. Selecția la acest festival a marcat o altă premieră pentru Ratio Films, două dintre filmele noastre fiind proiectate la nivel național. Am reușit să intrăm în contact cu publicul din marile orașe ale țării și să prezentăm documentare independente produse în regim no-budget.

Și pentru că Ratio Films e interesată în mod direct de ce se întîmplă în Iași, organizatorii Street Delivery, probabil cel mai hip eveniment care a avut loc în „dulcele tîrg” în ultimii ani, ne-au invitat să realizăm un scurt documentar despre prima ediție a festivalului care în luna iunie „a închis circulația mașinilor pe Str. Vasile Pogor și a deschis-o pentru oameni”. Filmul se numește Pulsul orașului (link video) și îl puteți vedea pe canalul de youtube al Ratio Films, alături de toate celelalte proiecte pe care le-am realizat din 2008 și pînă acum

Anul 2013 a fost, așadar, un an bun pentru Ratio Films, cu trei festivaluri trecute în palmares, trei scurtmetraje documentare finalizate și prezentate publicului, dar și demararea filmărilor la primul documentar de lungmetraj independent produs în Iași. Tătă lumea din comuna noastră, regizat de Marius Mitrofan și produs de Iosif Prodan, spune povestea amenajării parcului din comuna ieșeană Voinești, proiect realizat de peisagistul Vlad Rachieru. Inserție cvasi-urbană într-un peisaj arhi-rural, parcul nu este doar o investiție în imaginea comunei ci și agregatorul de reacții ale localnicilor față de primar și administrația locală, față de alte investiții care s-ar fi putut face în locul lui, dar și ale nenumăratelor probleme pe care șantierul le provoacă sătenilor.

Filmările au avut loc în vara lui 2013, iar lungmetrajul urmează să fie lansat în primăvara lui 2014. Ne bucurăm că proiectului i s-a alăturat și artistul Adrian Serghie, cel care a realizat deja afișul filmului.

h1

Pulsul orașului (M. Mitrofan, I. Prodan, 2013)

17 iunie 2013

New Ratio film! Despre prima ediție Street Delivery la Iași.

h1

Evenimente în Iași, 13-16 iunie 2013

12 iunie 2013

JOI

De la ora 18, în Galeria ApArte a Facultății de Arte Vizuale și Design, va avea loc vernisajul expoziției Interlock a artistului Ionuț Toma.

De la ora 18, în Sala Studio Teofil Vîlcu se va juca din nou spectacolul Zeul Măcelului în regia lui Cristian Hadji-Culea, după un text de Yasmina Reza.

De la ora 19, în sala Eduard Caudella a Filarmonicii, Mădălina Dascălu la vioară și Ciprian Ciotloș la pian vor susține un recital din compoziții de Handel, Debussy și Enescu.

De la 19.30 la Art House Central se poate vedea cel mai recent lungmetraj al regizorului Gaspar Noe, Enter the Void.

De la aceeași oră, șapte și jumătate, în sala 2 a cinemaului Art House Central, va rula un alt film francez, Entre le murs, cîștigător al Palme d’Or în 2008.

VINERI

Debutează la Iași prima ediție Street Delivery, un eveniment urban de arhitectură și artă. Început la București acum 8 ani și organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, Street Delivery va închide strada Vasile Pogor pentru mașini și o va deschide oamenilor. Timp de 3 zile, de vineri și pînă duminică, veți putea asista și participa la workshopuri, concerte, piese de teatru, expoziții în aer liber, performing arts sau demonstrații de grafitti. Programul trupelor care vor concerta în ziua de vineri este alcătuit din Glasgow, Enklava, Pinholes și Rava.

De la ora 18, în Sala Studio a TNI se joacă pentru ultima dată în această stagiune spectacolul Chirița și ceilalți în regia lui Ovidiu Lazăr, cu actorul Petru Ciubotaru.

De la ora 19, concertul săptămînal al Filarmonicii va avea loc la Teatrul Luceafărul un concert de divertisment, cu dirijorul și solistul Adrian Petrescu.

Începînd de astăzi și pînă joia următoare, la Cinema Republica va rula în fiecare zi lungmetrajul francez A perdre la raison cu titlul românesc Copiii noștri, în regia lui Joachim Lafosse.

De la ora 20, la Teatru Fix se joacă din nou spectacolul Plîngerea mesei și a scaunului în regia lui Bogdan Pălie.

La ora 20, în Sala Mare a TNI va avea loc Gala de deschidere a FIE.

De la ora 21, pe Bvd. Ștefan cel Mare va debuta Opera Film Festival, în cadrul FIE, cu o proiecție a operei Tosca de Giacomo Puccini, cu Angela Gheorghiu in rolul principal.

După ora 22, în Underground Pub va concerta rapperul Tudor Sișu, fost component al trupei La Familia.

SÎMBĂTĂ

A doua zi de Street Delivery continuă pe Strada Vasile Pogor cu muzicieni precum Beat Poetry, Her Funky Subjects, Baba Dochia și, probabil cel mai așteptat invitat, Silent Strike.

La ora 11 dimineața în Aula BCU, Lordul David Trimble, cîștigător al Premiului Nobel, va susține o conferință în cadrul FIE.

De la ora 14, în podul muzeului Vasile Pogor va avea loc proiecția documentarului Pulsul orașului, o producție Ratio Films despre ce înseamnă Street Delivery.

De la ora 19, va avea loc același concert de divertisment, cu dirijorul și solistul Adrian Petrescu, susținut de această dată la Palas Mall.

De la ora 19, în cadrul FIE, la Casa de Cultură a Studenților are loc spectacolul de teatru-dans Șaraiman cu Răzvan Mazilu.

De la ora 20, în cadrul FIE, la Muzeul Unirii va avea loc o seară culturală japoneză.

De la ora 21, la Teatru Fix va avea loc un concert de muzică braziliană și jazz susținut de Gabriela Costa și Alex Man.

De la ora 21, în cadrul Opera Film Festival, pe Bvd. Ștefan cel Mare se va proiecta spectacolul Operavox din 1995.

După ora 22, Alexandrina Hristov va susține un concert în Underground Pub.

DUMINICĂ

În ultima zi de Street Delivery îi puteți asculta pe Strada Vasile Pogor  trupele The Brad Pits, Fine, it’s Pink și Lights Out!

De la ora 18, în Sala Studio Teofil Vîlcu se va juca pentru ultima dată în această stagiune spectacolul Zeul Măcelului în regia lui Cristian Hadji-Culea, după un text de Yasmina Reza.

La ora 21, tot în cadrul Opera Film Festival de pe Bvd. Ștefan cel Mare, veți putea asista la o proiecție a concertului susținut de Andrea Bocelli în Central Park din NY, în 2011.