Posts Tagged ‘planeta maimutelor’

h1

Dawn the Planet of the Apes (Matt Reeves, 2014)

20 iulie 2014

Nu sînt un fan al disaster movie-urilor și nici cu SF-urile nu mă prea împac, dar am fost curios să văd o fabulă despre ipoteticul viitor al rasei umane care nu va fi singura specie superioară de pe Pămînt. Ultima dată cînd am fost la un blockbuster am știut că mă duc să mă distrez, la Noah (Darren Aronofsky, 2014), dar acum mă așteptam să văd ceva inteligent construit.

Povestea mi-a adus aminte de 1984 al lui Orwell, nu m-a marcat în vreun fel și nici nu am întîlnit vreun moment de comic involuntar criminal. Narațiunea e corect construită, cu personaje antagoniste, cu un plot inteligibil și cu justificări clare ale deciziilor pe care le iau personajele.

Nașterea unei revoluții și eforturile care trebuiesc depuse pentru rezoluții de pace sînt mesajele cheie pe care filmul le transmite la modul semi-direct, chiar dacă e posibil să fie detalii care să se piardă printre disney-isme (Gorzo dixit) sau mitraliere și dinamite. Eu cu primele două am și rămas și chiar recomand filmul tocmai pentru chestiunile alea; deși-s povestite lowkey, e o introducere interesantă în noțiunile de bază ale democrației și societății umane (fie și cu maimuțe în loc de oameni).

Cît despre efecte și 3D, prefer imaginea luminoasă și clară a 2D-ului, dar e deja un conservatorism să mai ceri 2D de la un blockbuster.

Reclame