Posts Tagged ‘narcisism’

h1

Interviu partea a II-a

19 februarie 2010

Continui cu partea a II-a a interviului si cu introducerea:

In incinta cafenelei Acaju, intr-o atmosfera boema, cu betisoare parfumate si pisici tolanite pe divan, este pregatit  echipamentul tehnic pentru a putea fi urmarite proiectiile lui Iosif. Peretele rosu, pe care este pictata  o femeie savurandu-si cafeaua, va gazdui 6 filmulete, munca tanarului regizor de doar 17 ani. Minutios, isi aseaza proiectorul cu grija pe un scaun, in timp ce verifica din laptop daca scurtmetrajele sunt pregatite. Iosif Prodan este elev in clasa a 12-a, la liceul “Garabet Ibrailenu” din Iasi. Primul scurtmetraj l-a realizat cand abia implinise 17 ani. Primul premiu important pentru munca lui l-a castigat in aceasta toamna, la IFF. Pentru viitorul sau, si-a pregatit o proiectie in care el va face Regie-Film la Bucuresti din toamna anului urmator. Insa pana atunci, prefera sa le serveasca tinerilor ieseni o portie din scurtmetrajele sale.

6.Ai regrete in ceea ce priveste produsul final?

Da, iti inchipui! In orice moment al realizarii unui film, te gandesti ca poate scenariul acela ar fi trebuit scris un pic mai bine. Mereu retusez. Orice scenariu de-al meu este modificat pe parcurs de foarte multe ori. Si asta din diverse motive. Actorii nu pot sa joace ceea ce am scris eu, ori e ceva prea dificil de facut. Si tot timpul suprim, schimb, tai.

7. Deci faci compromisuri?

Fac compromisuri, pentru ca, din nou, nu-mi permit financiar. Daca ar fi dupa mine, da, as mai merge o data la fimari. Dar actorii fac acest lucru din placere, din pasiune…Nu am contract cu ei ca sa le spun “n-a iesit bine asta, mai facem  o data!”. Trebuie sa ma concentrez sa-mi iasa bine din prima. Si atunci esti tot timpul constrans de timp- cineva trebuie sa plece, altcineva nu mai poate, e… greu(rade).

8. Ai un regizor preferat?

Sunt foarte multi. Am un model, Tarkovski, desi filmele mele nu prea au legatura cu tematica abordata de el. Ca si tehnica, Tarkovski, Linch, Bergman, Van Sant si regizori italieni, Antonioni, De Sica. Aaa, si romani, desigur! Mungiu, Porumboiu etc.

9. Crezi ca imaginea poate sa schimbe mentalitati?

Mentalitati? E greu de spus. Dar se intampla. E mult mai puternica impresia pe care ti-o lasa o fotografie, de exemplu. Acolo e doar un cadru fix, imortalizat. Fotografia cu un copil african, care are in spate un vulture, a castigat premiul Pulitzer, a fost facuta in timpul unui razboi civil. Fotograful a ramas atat de marcat de soarta copilului, care era pur si simplu neajutorat, subnutrit, si cu vulturul care sta in spatele lui, gata-gata sa-l manance, incat s-a sinucis. In materie de film, poti schimba mentalitati, dar e vorba despre capodopere. Sunt acele filme care efectiv te marcheaza. Ceea ce face eu e mai mult un soi de exercitiu vizual. Oricum, intotdeauna viata bate filmul.

10. Care este feedebackul pe care il primesti din partea celor care iti vad filmele?

La prima premiera, pe 25 februarie 2009, in Cafeneaua Avantgarde, reactiile au fost impartite. Unora le-a placut foarte mult, altii au zis ca nu. Dar raman la parerea ca e bine sa ai  critici de toate culorile.

Urmeaza si ultima parte a interviului, in caz ca nu v-ati plictisit deja.

Reclame
h1

Din prea mult narcisism

6 februarie 2010

Si pentru ca blogul asta continua sa-mi hraneasca mandria de sine, va prezint un interviu pe care l-am acordat prin decembrie 2009, inainte de o proiectie. Interviul a aparut si pe siteul Cuza, sub forma de reportaj.

1.De unde a inceput pasiunea pentru scurtmetraj?

Am inceput sa vad filme, a inceput ca o pasiune de cinefil. In paralel jucam in tot felul de piese pe la scoala, si visam ca o sa ajung actor, pana cand mi-am dat seama ca e mai profitabil sa fiu regizor. Ca actor, depinzi mereu de cineva pentru rol, pe cand ca regizor tu esti cel care ia initiative, si cumva era mai aproape de sufletul meu. Am inceput sa scriu texte care deveneau apoi scenario. Stiu ca primul meu scenariu a fost pentru un film de lungmetraj. Am stat vreo 3-4 luni si am lucrat la el, doar asta faceam, lucram la scenariu. Dupa aia am inceput sa scriu scenarii mai scurte. Am pornit cu idea asta: scriu scenarii mai scurte, pe care sa le pot face. Cumva, ma limitam. Preferam sa scriu ceva mai simplu, mai banal, dar pe care sa-l pot face efectiv, fara sa am frustrarea aia ca nu il pot duce pana la capat, nu am bani, nu am oameni.

2.Cand ai realizat primul film de scurtmetraj?

Iarna trecuta. Abia facusem 17 ani. Scenariul l-am scris la 16 ani. Era un scurtmetraj destul de lung, de aproape 30 de minute. Era foarte banal, pur si simplu o discutie intre doua persoane. Vizual vorbind, a iesit bine, era “lucrat”. Pana acum am facut 10 scurtmetraje, am inceput sa lucrez pentru primul documentar, am alte doua in plan. Termin un film, ma apuc de altul, merg si in paralel(rade).

3.Cine e in spatele scurtmetrajelor tale?

Ca regizor, eu sunt cel care vine cu ideile, cu scenariul. Mai colaborez cu un prieten, Marius Mitrofan care ma ajuta la ceea ce inseamna filmare, post-productie.

4.Ce tematici esti tentat sa abordezi pentru filmele tale?

Tematicile sunt usor adolescentine. Pe langa faptul ca sunt usor de facut, pentru ca filmez cu prietenii, colegii mei, suntem de-o varsta, mi-e si usor sa-i abordez si sa lucrez cu ei. Totul este si mai personal, inteleg mai bine anumite aspecte, este si varsta mea acum…Bine, peste 10 ani cand o sa ma uit la filmele mele de acum o sa mi se para niste prostii teribile, dar acesta a  fost inceputul. Tematicile in sine se leaga de relatiile sociale.

5.Cele mai mari obstacole de care te-ai lovit pana acum?

In general, nu prea ma gandesc la obstacole. Dar cele mai multe probleme sunt cele tehnice. Acum filmez cu o camera micuta, de familie, din aia cu care filmeaza americanii ziua copiilor lor de nastere. Ma intereseaza mai mult calitatea filmului din punct de vedere artistic, si nu neaparat tehnic. Cea mai mare problema pe care o intampin este la filmari si la post-productie. Adica e ok, am actorii, sunt acolo, camera merge, dar prima problema care apare este sunetul. In momentul in care am replici, imi trebuie un microfon, o statie in paralel. Nu poti inregistra doar cu sunetul pe care ti-l ofera camera. Apoi, la post-productie. Materialul brut trebuie trecut prin anumite etape, iar la final, automat calitatea vizuala scade foarte mult fata de original. Desigur, o alta problema este cea legata de partea financiara. Daca as avea suficienti bani, as putea sa imi permit o camera buna. Pana atunci, nu ma dau cu capul de pereti, merg mai departe, cu ceea ce am, si incerc sa ma maturizez din punct de vedere artistic asa cum pot.

Asta a fost prima parte a interviului; vor urma si celelalte doua parti…