Posts Tagged ‘Mihai Dragolea’

h1

Ce păstrăm din 2017 – Documentare [sub25]

28 decembrie 2017

16422

The Beast Is Still Alive (r. Vesela Kazakova & Mina Mileva)

Nothingwood (r. Sonia Kronlund)

12 jours (r. Raymond Depardon)

Safari (r. Ulrich Seidl)

Phoenixxx (r. Mihai Dragolea)

Topul integral, cu descrierea opțiunilor poate fi citit pe SUB25.ro

Reclame
h1

Interviu cu Mihai Dragolea [filmsi.ro]

22 noiembrie 2017

7c4060266883f56e556a756c5977fb29

În documentar, de obicei un personaj, dacă ai unul care vrea să se arate, va merge cu tine până la final. Dacă ai o tema din asta mai delicată, e posibil să ajungi la un moment când acesta realizează că filmul merge mai departe decât el şi-ar dori saudecât şi-a imaginat, şi atunci se opreşte, se sictireşte şi nu mai are chef. Asta poate şidin cauza culturii vizuale româneşti care e formată de televiziune unde nu se merge foarte mult în viaţa personajului, e doar o chestie de suprafaţă.

Interviul integral poate fi citit pe FILMSI.RO

h1

Cele mai bune documentare RO din 2015

11 ianuarie 2016

  1. Aliyah DaDa (Oana Giurgiu)

De departe documentarul care mi-a plăcut cel mai mult în 2015. A fost lansat în oct 2014 la Astra, dar conform declarațiilor regizoarei Oana Giurgiu (aflată la debut), versiunea finală prezentată în cinema-uri și festivaluri în 2015 a suferit modificări. Spre deosebire de multe documentare românești văzute în ultimii ani care urmăreau povești de viață excepționale cu personajele aferente, Aliyah DaDa e genul de documentar cu care cei mai mulți dintre noi sîntem obișnuiți de la TV. Multă informație, istorie, date și momente memorabile din ultimul secol și jumătate – toate spuse într-o estetică care trimite către dadaismul lui Tzara și al prietenilor lui. E cam lung să fie dat pe TV, dar e un Document.

2. Roboțelul de Aur (Mihai Dragolea şi Radu Mocanu)

Chiar dacă n-a prea circulat prin festivaluri – a avut doar 2 proiecții la DocuArt unde a fost filmul de deschidere și a primit Marele Premiu + London East End – e de ne-ratat pe unde va mai rula. Povestea Steluței Duță e dură precum documentarele făcute de străini în Bucureștii anilor ’90 (cu homeleși, copii ai străzii, heroinomani etc.); nu insistă pe „povestea de succes” a sportivei (chiar ironizează gros o emisiune TV unde se încearcă acest lucru), ci o lasă să se desfășoare în franchețea și umorul involuntar specifice acestui personaj. Povestea ei merita un film datorită parcursului neașteptat pe care-l ia viața ei, adică exact ce ziceam că am tot văzut în ultimii ani, dar e printre documentarele care va rămîne în mod cert în istoria măcar recentă a cinema-ului românesc.

3. Outside (Andrei Schwartz)

L-am văzut în primăvară la One World unde n-a cîștigat premiul Juriului format din liceeni (poate pentru că povestea și personajul nu trimit către o astfel de categorie de vîrstă). Filmul e mai aproape de o narațiune tipică unui film de ficțiune, cu un punct culminant răvășitor, care-ți pune la-ndoială orice convenție sau construct mental de care ai fost capabil pînă atunci. Andrei Schwartz a mai fost premiat la Astra și la DocuArt (absolut întîmplător am avut aceleași preferințe anul acesta ca juriul de la evenimentul bucureștean) și e printre regizorii de documentare de după 90 cu o filmografie care ar trebui exploatată mai intens.