Posts Tagged ‘marius cruceru’

h1

Cruceru și democrația

9 ianuarie 2015

10488023_404541009704038_747208284801946540_n

Chiar mă bucur că d-l Cruceru are libertatea de a scrie ce simte și poate da sfaturi. E liber să facă asta. Însă ideile sale sînt profund greșite și nu duc nicăieri. Așa cum nici în toți anii ăștia pe care i-a investit în bloguri și facebook nu s-a produs o schimbare în mediul religios în care-și manifestă influența. Pentru că toată influența pe care și-a cîștigat-o, a risipit-o făcînd exact ceea ce făceau și buneii de la amvoane care i-au precedat: a predicat pentru stagnare, a revizitat și revitalizat anacronisme sociale, a trăit aceleași „drame” familiale pe care le-au avut, cred, toți pastorii baptiști de după 2000 etc.

Ideile sale sînt greșite pentru ușurința cu care generalizează și perorează ca un fin „analist” TV: (1) francezii sînt la fel de naivi ca americanii și nu înțeleg că mai multe etnii și culturi nu pot co-exista cînd tocmai atîția zeci de ani de coexistență pașnică demonstrează asta, azi a fost doar o excepție criminală, (2) contactul dintre civilizații nu este mai violent astăzi decît era pe vremea lui Dante, e chiar invers, (3) „Cine rîde cel mai tare la o caricatură cu Mohamed?” – un om normal; tot un om normal nu cumpără Charlie Hebdo sau închide tab-ul dacă nu-i place, (4) nu, nu sîntem de „o naivitate soră geamănă cu prostia atunci cînd credem în civilitate, în civilizare, în asimilare, în cumințirea unei culturi” pentru că nu-i tratăm cu superioritate, îi considerăm egalii noștri, mai ales atunci cînd facem caricaturi și cu Isus (dar și cu Papa, Buddha etc), (5) pe criminali îi vom pedepsi conform legilor Franței & UE, probabil cu închisoare pe viață, (6) da, poți să mă înjuri de mamă, poți să mă înjuri de ce am mai sfînt, pentru că eu te pot ignora, cum am zis mai sus, îți pot răspunde asemeni sau te pot convinge să renunți la argument fiind mai inteligent decît tine; și asta pentru că sîntem amîndoi liberi să ne exprimăm așa cum vrem, (7) faptul că ipotetic un musulman își pierde încrederea în justiție pentru că n-a cîștigat un proces e un argument care vine în aceeași idee a inferiorității cu care îi privim pe acești oameni, de parcă ar fi incapabili să accepte o înfrîngere, (8) dacă musulmanii radicali nu au simțul umorului, să zicem, înseamnă că nu au nici bunul simț să co-existe într-o societate democratică; iar dacă își pun propriile reguli deasupra Constituției și legilor țării în care trăiesc nu înseamnă că au dreptate, ci că atît timp cît intră în conflict cu legile respective, trebuie să plătească pentru încălcarea lor, (9) vai, nu mai avem nimic sfînt – ba da, avem, se numesc principii, legi, simțul umorului, drepturile omului, democrația; pe care le atacă, iar noi le luăm apărarea făcînd, cică, un exercițiu de imaginație și punîndu-ne în locul lor (!?).

Cît despre batjocura și bășcălia caricaturilor, care sînt “de o prostie agresivă” cum zice invocatul CTP, ați fi avut dreptate dacă le-ați fi criticat înainte, nu după ce au fost ținta unor atacuri teroriste. Dar, așa cum spuneam la începutul postării, nu aveți viziune. Să criticați acum caricaturile este tardiv, ineficient și greșit.

Ultimile 2-3 rînduri din textul d-lui Cruceru sînt de-a dreptul criminale. Acceptă cu seninătate atacul și frica impusă de teroriști făcînd un apel la calm și la “ciocu’ mic”. Un adevărat bărbat al credinței, “fără cravată”, pregătit să educe noi generații de tineri creștini și să le explice miracolul vieții și tainele creștinismului. Vă mulțumesc pentru încă o sclipire de lașitate și de adîncă, profundă înțelegere a vieții. Ați avut ocazia să ziceți ceva corect, “dar…” nu v-ați putut opri după primul paragraf.

http://mariuscruceru.ro/2015/01/08/dante-paris-profet-caricaturi-bascalie-si-moarte/

Reclame
h1

Preacher’s Kid (Stan Foster, 2010)

31 decembrie 2012

Ea e fată de pastor dar nu e chiar cuminte. Vrea să ajungă în showbiz și pleacă („cu circul”) în turneu cu o trupă de drama/musical prin toată SUA. E cooptată de către băiatul handsome și matur, cu experiență de viață, (și mai ales) solistul producției. Pentru că ea e o fată cuminte – deci naivă – el profită și o „adîncește în păcat” (fac sex, nu vă gîndiți la altceva). Piesa jucată în turneu e exact povestea prin care trece acest personaj diafan (ce coincidență…), tatăl nemairecunoscînd-o drept fiica lui (parabola fiului risipitor). După ce trece prin mai multe intîmplări nefericite, se întoarce acasă unde același tată o așteaptă (deh…), și se combină cu băiatul bun, cuminte și chipeș care cîntă la pian – ce clișeu dulceag… – (dar care, între noi fie vorba, e la fel de naiv precum era ea înainte să plece „în lume”). Deci, pildă pentru gagicile care ajung să curvească și nu mai au încredere că cineva le va mai iubi dacă se întorc în biserică. Jesus loves you! Sau cum ar zice Marius Cruceru: „mă tem că e valabil și la voi în Biserică!”

Link pentru imdb și torrent. Primul post din serie: Belle and the Beast.

h1

Cruceru și cruciada

6 noiembrie 2012

Am asistat siderat la conferința „Cele 10 porunci ale relației” ținută de fr. Marius Cruceru la Biserica Creștină după Evanghelie Nicolina din Iași. Trecînd de la manipulare la fundamentalism, la exemple sîngeroase care l-ar face invidios pînă și pe Tarantino, și pînă la atmosfera de stand-up nu chiar ieftin, mesajul a fost clar: căsătoriți-vă tineri, proaspetele soții să stea acasă să facă copii (și să nu se machieze!), nu vă duceți la cinema și încercați, subtil, să-i determinați pe urmașii voștri să facă ce vreți voi (cînd să se căsătorească, cînd să facă copii etc.) – asta ca să închidem cercul (vicios).

1.Ceea ce mă enervează cel mai mult la astfel de conferințe nu e neapărat fundamentalismul redivivus, cît propagarea unor sfaturi de viață – zice-se practice –, cu implicații financiare. A o lăsa pe soția ta să stea acasă și să producă copii, ține de secolul XIX. Economic vorbind, nu se justifică o astfel de practică socială: în primul rînd, un bărbat nu poate susține singur un cuplu, apoi o familie, dintr-un singur salariu (decît dacă cîștigă constant în jur de 3000 lei net/lună); în al doilea rînd, dacă soția nu lucrează, cine-i plătește asigurarea medicală? Cine-i plătește cotizațiile la pensie? Alocațiile copiilor din ce contribuții revin înapoi la contribuabilii părinți? Desigur, dacă bărbatul familiei lucrează în mediul academic unde, de bine de rău, salariul e sigur, e simplu să trăiești astfel. Altfel… să-mi explice și mie cineva cum poți întreține măcar un cuplu (chirie garsonieră, facturi, mîncare, alte cheltuieli minimale) dintr-un salariu de 800 lei (că majoritatea românilor pe aici sînt)?

2.Anti-intelectualismul pe care o figură academică îl propagă („De ce mergeți la cinematograf? Vreți cultură? N-aveți ce căuta acolo!”) este o reală problemă. Desigur că vorbind despre filme deschizi o cutie a pandorei și sînt destui nesimțiți care vin într-o sală de cinema din alte motive, dar dacă în calitate de pastor al unei comunități/lider de tineret/formator de opinie constați ca există un trend de acest gen, nu e mai normal să-ți educi (civilizezi) „oile” în a nu mai avea reacții animalice cînd găsesc un ungher întunecat, decît să-i privezi de atîtea bucurii și satisfacții estetice pe care o operă cinematografică ți le produce? Cît o mai ținem cu tabuizarea și nepărăsirea incintelor?

3.Exemplul cu cinemaul mă conduce la următoarea concluzie: atitudinea limitativă a autorității eclesiale (comitet, pastor, lider, comunitatea în ansamblul ei) vis-a-vis de tînăra generație e simptomul unei carențe majore – lipsa soluțiilor serioase. Toți acești indivizi care se perindă pe la amvoane predicînd cu multă siguranță de sine despre cît de vinovați sînt tinerii, n-au bunul simț să-și recunoască incapacitatea de a propune formule prin care tinerii să se manifeste ca niște oameni normali și nu ca niște animale la care li se lărgește sau li se strînge lesa, după caz. Faptul că „relațiile sexuale pre-maritale sînt pandemice printre tinerii evanghelici” sau că „numărul divorțurilor printre evanghelicii români e critic”, nu sînt și vina predicatorilor? A liderilor spirituali? A celor care au condus și girat destinele a atît de mulți oameni? A celor care și-au asumat responsabilitatea de a-i crește pe mireni? Nu intenționez să cad în extrema cealaltă, ci să cădem la înțelegere și să ne asumăm fiecare tabără vina pentru tot ce se întîmplă. Dacă autoritatea doar stă la amvon și dă vina pe noi, nu înseamnă că așa și e. Făcînd asta, liderii se fac moralmente vinovați de toate nenorocirile petrecute. Desigur, e simplu să le spui tinerilor să se căsătorească devreme – dar se justifică în vreun fel (altfel decît fizico-spiritual) soluția asta scoasă din joben? Evident că nu.

4.Mai departe, Marius Cruceru se prezintă pe sine ca exemplu pozitiv (atît el cît și soția și familia sa, fata sa etc.). Nu afirmă asta specific, dar mă tem că o astfel de meteahnă – întîlnită și la alți predicatori – îl îndepărtează puțin de lumea reală și problemele ei specifice. Cînd spui despre soția ta că peste un an sau doi, cu voia Domnului, va deveni bunică, nu faci decît să o tratezi pe fata ta încă nemăritată ca pe un obiect, ca pe un instrument sociologic care îți duce ție la îndeplinire planul atent pus la punct sau îți justifică niște teorii (de fapt, idei proaste spuse bine, cu consecințe incalculabile). De unde vine nevoia asta a liderilor evanghelici români de a controla (într-un mod light, subtil, dar la fel de totalitar ca orice alt model de acest tip) destinele sociale și economice ale generației care vine și care se uită în gura lor „ca la Dumnezeu”? Vă scapă ceva? Știu că în mintea voastră astfel de gesturi extreme (căsătorii la 20 de ani, 6 copii – unul după altul dacă se poate) vă scapă de multe probleme (concubinaje, declin demografic etc.); dar nu vedeți că propuneți de fapt o robotizare a acestei generații? Le serviți pervers o schemă drăguță și dulce cu căsătorii la tinerețe și cu femei cărora nu li se mai transferă „blestemul bărbatului de a munci; voi ați fost blestemate doar să faceți copii”, dar asta nu înseamnă dezvoltare naturală a unei comunități. După ce ați predicat numai fleacuri și baliverne, acum îi băgați într-un experiment sociologic. De unde vreți creativitate și suflu nou în biserici? De la înregimentații cărora le-ați spus ce să facă în loc să-i învățați să gîndească singuri, liberi și responsabili? De asta „pleacă tinerii din biserici” – pentru că nu sînteți capabili să le dați „hrana spirituală” serioasă, ci doar le propuneți niște forme inepte și prăfuite.