Am asistat siderat la conferința „Cele 10 porunci ale relației” ținută de fr. Marius Cruceru la Biserica Creștină după Evanghelie Nicolina din Iași. Trecînd de la manipulare la fundamentalism, la exemple sîngeroase care l-ar face invidios pînă și pe Tarantino, și pînă la atmosfera de stand-up nu chiar ieftin, mesajul a fost clar: căsătoriți-vă tineri, proaspetele soții să stea acasă să facă copii (și să nu se machieze!), nu vă duceți la cinema și încercați, subtil, să-i determinați pe urmașii voștri să facă ce vreți voi (cînd să se căsătorească, cînd să facă copii etc.) – asta ca să închidem cercul (vicios).
1.Ceea ce mă enervează cel mai mult la astfel de conferințe nu e neapărat fundamentalismul redivivus, cît propagarea unor sfaturi de viață – zice-se practice –, cu implicații financiare. A o lăsa pe soția ta să stea acasă și să producă copii, ține de secolul XIX. Economic vorbind, nu se justifică o astfel de practică socială: în primul rînd, un bărbat nu poate susține singur un cuplu, apoi o familie, dintr-un singur salariu (decît dacă cîștigă constant în jur de 3000 lei net/lună); în al doilea rînd, dacă soția nu lucrează, cine-i plătește asigurarea medicală? Cine-i plătește cotizațiile la pensie? Alocațiile copiilor din ce contribuții revin înapoi la contribuabilii părinți? Desigur, dacă bărbatul familiei lucrează în mediul academic unde, de bine de rău, salariul e sigur, e simplu să trăiești astfel. Altfel… să-mi explice și mie cineva cum poți întreține măcar un cuplu (chirie garsonieră, facturi, mîncare, alte cheltuieli minimale) dintr-un salariu de 800 lei (că majoritatea românilor pe aici sînt)?
2.Anti-intelectualismul pe care o figură academică îl propagă („De ce mergeți la cinematograf? Vreți cultură? N-aveți ce căuta acolo!”) este o reală problemă. Desigur că vorbind despre filme deschizi o cutie a pandorei și sînt destui nesimțiți care vin într-o sală de cinema din alte motive, dar dacă în calitate de pastor al unei comunități/lider de tineret/formator de opinie constați ca există un trend de acest gen, nu e mai normal să-ți educi (civilizezi) „oile” în a nu mai avea reacții animalice cînd găsesc un ungher întunecat, decît să-i privezi de atîtea bucurii și satisfacții estetice pe care o operă cinematografică ți le produce? Cît o mai ținem cu tabuizarea și nepărăsirea incintelor?
3.Exemplul cu cinemaul mă conduce la următoarea concluzie: atitudinea limitativă a autorității eclesiale (comitet, pastor, lider, comunitatea în ansamblul ei) vis-a-vis de tînăra generație e simptomul unei carențe majore – lipsa soluțiilor serioase. Toți acești indivizi care se perindă pe la amvoane predicînd cu multă siguranță de sine despre cît de vinovați sînt tinerii, n-au bunul simț să-și recunoască incapacitatea de a propune formule prin care tinerii să se manifeste ca niște oameni normali și nu ca niște animale la care li se lărgește sau li se strînge lesa, după caz. Faptul că „relațiile sexuale pre-maritale sînt pandemice printre tinerii evanghelici” sau că „numărul divorțurilor printre evanghelicii români e critic”, nu sînt și vina predicatorilor? A liderilor spirituali? A celor care au condus și girat destinele a atît de mulți oameni? A celor care și-au asumat responsabilitatea de a-i crește pe mireni? Nu intenționez să cad în extrema cealaltă, ci să cădem la înțelegere și să ne asumăm fiecare tabără vina pentru tot ce se întîmplă. Dacă autoritatea doar stă la amvon și dă vina pe noi, nu înseamnă că așa și e. Făcînd asta, liderii se fac moralmente vinovați de toate nenorocirile petrecute. Desigur, e simplu să le spui tinerilor să se căsătorească devreme – dar se justifică în vreun fel (altfel decît fizico-spiritual) soluția asta scoasă din joben? Evident că nu.
4.Mai departe, Marius Cruceru se prezintă pe sine ca exemplu pozitiv (atît el cît și soția și familia sa, fata sa etc.). Nu afirmă asta specific, dar mă tem că o astfel de meteahnă – întîlnită și la alți predicatori – îl îndepărtează puțin de lumea reală și problemele ei specifice. Cînd spui despre soția ta că peste un an sau doi, cu voia Domnului, va deveni bunică, nu faci decît să o tratezi pe fata ta încă nemăritată ca pe un obiect, ca pe un instrument sociologic care îți duce ție la îndeplinire planul atent pus la punct sau îți justifică niște teorii (de fapt, idei proaste spuse bine, cu consecințe incalculabile). De unde vine nevoia asta a liderilor evanghelici români de a controla (într-un mod light, subtil, dar la fel de totalitar ca orice alt model de acest tip) destinele sociale și economice ale generației care vine și care se uită în gura lor „ca la Dumnezeu”? Vă scapă ceva? Știu că în mintea voastră astfel de gesturi extreme (căsătorii la 20 de ani, 6 copii – unul după altul dacă se poate) vă scapă de multe probleme (concubinaje, declin demografic etc.); dar nu vedeți că propuneți de fapt o robotizare a acestei generații? Le serviți pervers o schemă drăguță și dulce cu căsătorii la tinerețe și cu femei cărora nu li se mai transferă „blestemul bărbatului de a munci; voi ați fost blestemate doar să faceți copii”, dar asta nu înseamnă dezvoltare naturală a unei comunități. După ce ați predicat numai fleacuri și baliverne, acum îi băgați într-un experiment sociologic. De unde vreți creativitate și suflu nou în biserici? De la înregimentații cărora le-ați spus ce să facă în loc să-i învățați să gîndească singuri, liberi și responsabili? De asta „pleacă tinerii din biserici” – pentru că nu sînteți capabili să le dați „hrana spirituală” serioasă, ci doar le propuneți niște forme inepte și prăfuite.
Read & Write 