Posts Tagged ‘impresii’

h1

Filme românești la TIFF 2016 [altiasi.ro]

19 septembrie 2016

13388809_1083988921673958_184074696_o

Cum se intimpla in fiecare an, sezonul de toamna al filmelor romanesti e cel mai asteptat si are parte de avanpremiere la TIFF, in mai-iunie. Exceptie face anul acesta Bacalaureat, cel mai recent film al ieseanului Cristian Mungiu, care a reusit performanta de a organiza premiera in Romania simultan cu cea de la Cannes. Am fost la Sala Palatului si marturisesc ca n-am vazut niciodata atitea mii de oameni la un film romanesc! Probabil urmatorul pas va fi o proiectie pe Arena Nationala. Dar sa trecem la filmele romanesti din aceasta toamna.

Articolul integral se poate citi AICI

h1

Noul Testament – versiunea 2015 [cronică]

4 decembrie 2015

Desi imi propusesem sa scriu despre citeva filme pe care le-am vazut in octombrie la Les Films de Cannes a Bucarest, a intervenit dezastrul din Colectiv si brusc atentia tuturor a stat oriunde altundeva dar mai putin la cinema. Cu toate ca filmul despre care vreau sa scriu ar putea avea o oarecare legatura, la nivel inalt, cu incendiul de acum o luna: Le tout nouveau Testament al belgianului Jaco van Dormael este propunerea Belgiei la Oscarul pentru Film Strain de anul viitor si a avut premiera mondiala la Cannes in sectiunea Quinzaine de Realisateurs.

Cronica integrală se poate citi AICI

h1

Love the Coopers / Haos de Crăciun [cronică]

29 noiembrie 2015

LC-02147_V3_final

Desi vizitez mai rar cinemaul hoolywoodian, exista o anumita atractie a blockbuster-elor si a productiilor cu campanii de marketing scumpe. N-ai cum sa snobezi la nesfirsit filmele cu Batman cind sint facute de Christopher Nolan sau Star Wars-ul al carui pedigree e marcat de vremurile romantice ale New American Cinema. Asa si cu comediile gen Love the Coopers / Haos de Craciun al mai putin cunoscutului Jessie Nelson dar cu Diane Keaton in rol principal plus inca vreo cinci alte nume cunoscute in distributie.

Cronica integrală se poate citi AICI

h1

Cum a fost la NDP 2015 – București

22 noiembrie 2015

Bilete

Pretul a fost accesibil, cu doua variante de pret in functie de locurile in sala. Se pastreaza un oarecare format al evenimentului cu un intro de stand-up si un mini-concert, incluse in pret alaturi de proiectiile de reclame propriu-zise. Sa poti merge la un eveniment care dureaza intre 10 pm – 5 am pentru doar 35 lei e chiar pont.

Singura problema e ca in momentul in care-ti cumperi bilet online de pe bilete.ro n-ai optiunea sa printezi singur biletul, trebuie sa platesti inca 10 lei ca sa ti-l livreze acasa o firma de curierat. Nu inteleg de ce trebuie sa se extinda lantul trofic al firmelor care ofera servicii cind lucrurile ar putea fi mult mai simple, mai ieftine si, nu in ultimul rind, mai ecologice – de ce sa se deplaseze nu stiu citi kilometri prin Bucuresti un curier ca sa-mi livreze un plic cind pot sa printez eu o singura foaie? Plus ca plicul pe care curierul mi-l aduce, pe linga biletul propriu-zis, mai contine inca vreo 4 foi inutile.

livrare

Daca la Les Films de Cannes (cu eventboook.ro) s-a putut printa biletul de catre utilizator, nu inteleg de ce nu evolueaza toate firmele de ticketing & toți organizatorii de evenimente.

Organizare

Desi am platit bilet la eveniment, trebuia facuta si rezervare. Nicaieri pe pagina event-ului nu erau atentionati spectatorii de acest lucru, scria doar pe biletul livrat acasa ca “Rezervarile se fac pina la ora X etc.”. Rezervare pentru ce? M-am gindit sa dau un telefon inainte ca sa nu ma duc ca prostul, dar m-am luat cu altele, in definitiv imi cumparasem bilet – cite alte lucruri tre` sa mai fac ca sa particip la un event? E drept ca sala in care se desfasura evenimentul nu e o sala de spectacole cu locuri numerotate dar asta nu inseamna ca nu se poate organiza un astfel de sistem.

Beraria H nu e un spatiu urit, am fost la NDP si in locuri mai improprii (da, cred ca un astfel de eveniment trebuie gazduit intr-o sala de spectacole!), dar erau destule locuri la masa in care vizibilitatea era redusa. Erau oameni cu rezervare, cu loc la masa, care stateau in picioare ca sa vada intreg ecranul. Ceea ce mi s-a intimplat si mie pina a mai plecat lumea si am prins un loc ok. Ok din punct de vedere al vizibilitatii ecranului, pentru ca aerul conditionat care-mi batea in cap de am stat cu caciula si gluga de la hanorac era absolut infiorator.

Sigur, la Beraria H a existat si avantajul de a putea consuma mincare si bautura in timpul event-ului, ceea ce ar fi fost imposibil la Cinema Patria de exemplu, plus toaletele, aerisirea si servirea angajatilor care sint toate niste plusuri.

12241179_1325609404123009_5692028410693028720_n(Sursa: Louie Lou)

Content

Tin minte ca prima editie de NDP pe care am prins-o era prin 2008 la Iasi, intr-o sala de spectacole la fel de părădită ca Cinema Patria, daca nu chiar mai rau, si l-a avut pe Teo la numarul de stand-up, dar fara concert.

Tibi, sau cum il cheama pe tipul de aseara, a fost fara niciun haz; Simona Radu, daca o fi cintat ceva, nu s-a auzit prea bine desi eram fix perpendicular pe scena centrala si in apropierea mesei lui Dan Chisu, ca idee, dar n-am inteles niciun vers. Cred ca se poate renunta la concert pentru ca exista un feeling de too much cind amesteci atitea chestii, dar stand-up-ul e musai cu conditia ca entertainer-ul sa fie ceva mai hăruit. Plus ca are un singur numar, la inceputul show-ului, iar la urmatoarele 3 pauze pina la sfirsitul event-ului e doar muzica in fundal, lumea merge la baie, sta pe fb etc. Ar merge umplute si pauzele astea cu ceva numere de stand-up, cu efectul normal de crestere a pretului biletului. Nu m-ar deranja sa dau 50 lei pentru ceea ce am cerut mai sus, sau chiar mai mult, daca stiu ca rid toata noaptea.

Cit despre selectia de reclame propriu-zisa… cred ca un sfert din total au fost ok (reclama facuta, intr-un final, de Publicis pentru Carrefour Romania e mai buna decit jumatate din tot ce am vazut aseara). Nu doar funny, ci si witty, cu miez si executate corect. Reclamele la ceai (din orice tara ar fi venit ele) au fost absolut stupide, selectia din Romania (care ar putea fi ajutata cu ceva input venit de-aici) e jalnica – doua reclame cu Loredana Groza la Reprezentanță Avon si Dero, care pe linga faptul ca sint stupide mai au si un aer de plagiat –, SUA la fel, de zici ca Super Bowl-ul sau alte evenimente majore de advertising de peste ocean nici n-ar exista.

Din selectia lui Jean Marie Boursicot reiese ca Marea Britanie sta foarte bine la capitolul reclame, festivalurile de filme atunci cind isi fac clipuri – sint inteligente, campaniile socialo-medicalo-umaniste pot fi si share­-uibile nu doar sursa de stors fonduri europene cum e pe la noi si in general se puteau face mai multe capitole gen „Parisul vazut in reclame” (care a fost un turnoff maxim) cu o selectie de la Cannes Lions sau Super Bowl, de exemplu (personal nu stiu foarte multe despre advertising si cred ca se poate face si o oarecare educare a publicului care vine la NDP in termeni de Premii sau toposuri importante ale industriei).

Nu stiu cit e nostalgie a adolescentei si cit e realitate, dar parca NDP-ul la care am fost eu prima data in 2008 a avut content mult mai misto, apoi a tot scazut ca valoare si impresie cu fiecare editie la care am mai fost. Un big like pentru reclamele (multe) la firmele de asigurari care stiu, nene, sa-si vinda produsul!

h1

La grande bellezza (Paolo Sorrentino, 2013)

7 august 2014

Morala e limpede – e greu sa traiesti cu sens o viata-ntreaga. La un moment dat n-o sa mai poti face asta si o sa incerci sa te bucuri de alte aspecte ale ei, cum ar fi frumusetea (ce-i drept, mai usor de gasit la Roma decit in vreun oras mai mic din Romania). Care n-are cum sa nu te impresioneze. Te uiti si admiri. Sorbi din priviri girafe, flamingo, femei, sculpturi etc. Dar sensul n-are cum sa vina de-aici. De asta se si simte tristetea lui Jep atit de pregnant. Pentru ca frumosul e doar o placere. Te poate bine-dispune, dar nu-ti poate linisti gindurile.

Cronica integrală se poate citi pe altiași.ro

h1

Darwin’s Nightmare (Hubert Sauper, 2004)

5 august 2014

Documentarul multipremiat si nominalizat la Oscar, EFA ș.a. își asumă o poveste lesne de provocat empatie, cu ceva africani oarecum exploatați și ținuți în sărăcie de UE care le cumpără peștii uriași și mutanți din Lacul Victoria. Social și moral, sclav și angajat, evoluție și subzistență – cam astea sînt binomurile în jurul căruia se învîrte filmul.

Despre piloții ucraineni/ruși de avioane comerciale care vin în fiecare zi în Africa să încarce file de pește pe care apoi îl duc pînă în Europa și despre prostituatele cu care intră în contact nu e mare poveste. Nu are o culoare locală genul ăsta de socializare. E banală. Dar cînd intrăm în detalii și vedem satele de africani care nu mai sînt chiar aproape de lac și care se hrănesc cu resturile de la peștii cumpărați de UE sau cînd aflăm că de fapt avioanele vin în Africa încărcate cu arme pentru eternele războaie de guerillă din Angola ș.cl., brusc documentarul ridică miza.

Sigur, nu spune nimic nou. Despre rușii care profită de nevoia unor africani de a se instala vremelnic la conducerea unui stat/popor și despre sărăcia zonelor care se consideră că ar fi originea rasei umane știam, s-a mai discutat, am mai văzut filme. Aici însă demersul are mai degrabă o trimitere politică, la ceea ce înseamnă capitalismul transfrontalier, cu UE care vine în vizită și vede că în Africa totul e perfect, totul respectă standardele trasate. Dar nu-i interesează ce se creează în jur. Ce produce consumul industrial.

Cu aceste nuanțe social(iste), documentarul austriac încearcă să reîncălzească o supă care a fost deja atît de mainstream încît nu mai zice nimic.

h1

Blokada (Sergei Loznitsa, 2006)

4 august 2014

Documentarul făcut din found footage de Sergei Loznitsa cu ceva ani înainte să devin un obișnuit al marilor festivalurilor are un discurs foarte ușor de urmărit. Deși e doar o înlănțuire de clipuri filmate ca pentru reportaje, un regizor talentat știe și poate să scoată mai mult.

Imagini cu ruși din Leningrad/Sankt Petersburg care timp de 3 ani trebuie să reziste bombardamentelor, frigului și foametei sînt the real image of war. Nu avioane, nu tancuri, nu soldați cu mitraliere, nu generali care dau ordine. Ci distrugerile, cadavrele devenite elemente cotidiene, lipsa apei potabile, ruinele și abandonul sînt imaginile cele mai aproape de adevărata față a războiului.

Fără comentarii din off sau ale unor talking heads generice, Blokada poate funcționa ca imagine universală a războiului. Dacă nu te-ai documenta în prealabil sau ulterior să vezi ce e cu imaginele acelea, de unde provin și ce documentează, ai putea să transpui foarte ușor orice altă bătălie care lasă urme și morți nevinovați.

Syria, Gaza, Euromaidanul – toate sînt zone unde civilizația a fost pusă la-ncercare, establishmentul a trebuit să se redefinească, scara de valori și status quo-ul au fost inversate și schimbate complet. Nu doar cadavrele fizice ci și cele culturale sînt efecte care durează în timp mai mult decît niște granițe care au fost mutate vremelnic de o armată sau alta. Imaginile acelea ne arată niște ruși orbecăind și viermuind pe străzile înghețate sau pline de dărîmături ale fostei capitale a Rusiei Țariste, atmosfera fiind aceea a unei lumi care a apus o dată cu dărîmarea primilor pereți loviți de bombe naziste.