Posts Tagged ‘icr’

h1

Proiecte ICR Iași

18 ianuarie 2013

IMG_0019

Astea-s toate. Presupun că paranteza de sub titlu e doar un șmen. Colțul din dreapta jos a fost folosit pentru o gumă.

Reclame
h1

3 iulie 2012 – nimic important.

3 iulie 2012

Traian Băsescu o arde militărește, fără să mai sperie pe nimeni. USL face schimbări logice, iar PDL, ajuns în opoziție, invocă încălcarea legii. Lovitura de stat e doar un text de partid, fără susținere în plan faptic, dar care a fost preluat imediat de majoritatea presei pentru simplul fapt că vinde. (același lucru îl face și Băsescu cu mineriada…). N-am văzut nicăieri o explicație serioasă a ce înseamnă o lovitură de stat sau ce lege a încalcat USL cînd a schimbat președinții camerelor. Abia pe la 9 jumate a venit un nene, pare-mi-se la Realitatea, să infirme vrăjeala lui MRU cum că numai grupul parlamentar care propune o persoană pentru o astfel de funcție are voie să o și revoce – cu exemple jenante gen a. năstase sau geoană -; legislația prevede, de fapt, că o dată pe sesiune parlamentară o majoritate simplă de ‘50%+1″ poate revoca președintele camerei. Presa românească a fost azi într-un moment de maximă speculație juridică. E mai important că Roberta Anastase (!?) va fi revocată decît schimbarea actualului avocat al poporului (prin concursul căruia OUG privind ICR a fost blocată în instanță)? Să fim serioși. Pînă și omuleții ieșiți în fața Palatului Victoria aveau probleme mai serioase de contestat. Mîine sper că vor avea loc chestii mai interesante. Aștept revocarea membrilor CC, suspendarea lui Băsescu și manifestații ample. La Iași nu se va întîmpla nimic notabil. Cînd Nichita iese cu 60% din voturi, n-am nicio speranță de la acest oraș plin de țărani, țigani și asistați social. Cu toții inculți, analfabeți și spălați la creier.