Posts Tagged ‘Filme’

h1

Despre nominalizarile de la Gopo 2016 [altiasi.ro]

27 Martie 2016

Desi are clare argumente de marketing pentru a fi acceptata de intreaga “industrie” de film din Romania, Gala Premiilor Gopo puncteaza in fiecare an cu anuntul unuia dintre regizorii sau producatorii nominalizati care refuza participarea la Gala si includerea filmului lor in palmares. Motivele sint cam aceleasi inca de cind Puiu si Mungiu au refuzat prima data nominalizarea, considerind ca sint lucruri mai importante de facut pentru cinema-ul romanesc decit organizarea unui Gale la care primeaza fashion-ul si mai putin fimele ca atare.

Articolul integral despre Premiile Gopo și nominalizările la ediția 2016 îl puteți citi AICI

Anunțuri
h1

Din prea mult narcisism

6 Februarie 2010

Si pentru ca blogul asta continua sa-mi hraneasca mandria de sine, va prezint un interviu pe care l-am acordat prin decembrie 2009, inainte de o proiectie. Interviul a aparut si pe siteul Cuza, sub forma de reportaj.

1.De unde a inceput pasiunea pentru scurtmetraj?

Am inceput sa vad filme, a inceput ca o pasiune de cinefil. In paralel jucam in tot felul de piese pe la scoala, si visam ca o sa ajung actor, pana cand mi-am dat seama ca e mai profitabil sa fiu regizor. Ca actor, depinzi mereu de cineva pentru rol, pe cand ca regizor tu esti cel care ia initiative, si cumva era mai aproape de sufletul meu. Am inceput sa scriu texte care deveneau apoi scenario. Stiu ca primul meu scenariu a fost pentru un film de lungmetraj. Am stat vreo 3-4 luni si am lucrat la el, doar asta faceam, lucram la scenariu. Dupa aia am inceput sa scriu scenarii mai scurte. Am pornit cu idea asta: scriu scenarii mai scurte, pe care sa le pot face. Cumva, ma limitam. Preferam sa scriu ceva mai simplu, mai banal, dar pe care sa-l pot face efectiv, fara sa am frustrarea aia ca nu il pot duce pana la capat, nu am bani, nu am oameni.

2.Cand ai realizat primul film de scurtmetraj?

Iarna trecuta. Abia facusem 17 ani. Scenariul l-am scris la 16 ani. Era un scurtmetraj destul de lung, de aproape 30 de minute. Era foarte banal, pur si simplu o discutie intre doua persoane. Vizual vorbind, a iesit bine, era “lucrat”. Pana acum am facut 10 scurtmetraje, am inceput sa lucrez pentru primul documentar, am alte doua in plan. Termin un film, ma apuc de altul, merg si in paralel(rade).

3.Cine e in spatele scurtmetrajelor tale?

Ca regizor, eu sunt cel care vine cu ideile, cu scenariul. Mai colaborez cu un prieten, Marius Mitrofan care ma ajuta la ceea ce inseamna filmare, post-productie.

4.Ce tematici esti tentat sa abordezi pentru filmele tale?

Tematicile sunt usor adolescentine. Pe langa faptul ca sunt usor de facut, pentru ca filmez cu prietenii, colegii mei, suntem de-o varsta, mi-e si usor sa-i abordez si sa lucrez cu ei. Totul este si mai personal, inteleg mai bine anumite aspecte, este si varsta mea acum…Bine, peste 10 ani cand o sa ma uit la filmele mele de acum o sa mi se para niste prostii teribile, dar acesta a  fost inceputul. Tematicile in sine se leaga de relatiile sociale.

5.Cele mai mari obstacole de care te-ai lovit pana acum?

In general, nu prea ma gandesc la obstacole. Dar cele mai multe probleme sunt cele tehnice. Acum filmez cu o camera micuta, de familie, din aia cu care filmeaza americanii ziua copiilor lor de nastere. Ma intereseaza mai mult calitatea filmului din punct de vedere artistic, si nu neaparat tehnic. Cea mai mare problema pe care o intampin este la filmari si la post-productie. Adica e ok, am actorii, sunt acolo, camera merge, dar prima problema care apare este sunetul. In momentul in care am replici, imi trebuie un microfon, o statie in paralel. Nu poti inregistra doar cu sunetul pe care ti-l ofera camera. Apoi, la post-productie. Materialul brut trebuie trecut prin anumite etape, iar la final, automat calitatea vizuala scade foarte mult fata de original. Desigur, o alta problema este cea legata de partea financiara. Daca as avea suficienti bani, as putea sa imi permit o camera buna. Pana atunci, nu ma dau cu capul de pereti, merg mai departe, cu ceea ce am, si incerc sa ma maturizez din punct de vedere artistic asa cum pot.

Asta a fost prima parte a interviului; vor urma si celelalte doua parti…