Posts Tagged ‘film francez’

h1

Mea Culpa (Fred Cavayé, 2014)

28 iulie 2014

N-am mai văzut nimic regizat de Fred Cavaye pînă la prezentul op, dar a fost destul de clar încă din primele cadre/secvențe că e un action flick, făcut de europeni pentru consumatorii europeni de filme cu bătaie și pistoale care se importă masiv din USA. Ziceam într-un post anterior că francezii sînt cam cei mai dezvoltați cînd vine vorba de cinema comercial în Europa și filmul ăsta vine să confirme.

Drama e banală, cu doi colegi polițiști pe care o mică tragedie îi face să comită o serie de greșeli care le distruge viața iremediabil. Asta îi ține totuși împreună, iar cînd unul din ei iese din închisoare după ce fusese închis fără să fie vinovat celălalt îl ajută să extermine ceva mafioți sîrbi care și-au găsit ca țintă fix pe fiul eroului principal.

Scene cu pistoale și mitraliere în club, printre niște nyloane imense dintr-un port maritim și, creme de la creme, într-un TGV. Merită să vezi filmul pentru ultima jumate de oră care, deși destul de neoriginală în ceea ce privește regia, are pe fundal niște compartimente și ceva vagoane din trenurile iconice ale Franței.

În rest, prefer seria Taxi cînd vine vorba de film de gen european.

h1

Blood Ties (Guillame Canet, 2013)

24 iulie 2014

Mai mult un omagiu adus filmelor cu gangsteri decît film propriu-zis, Blood Ties – de fapt un remake după un film francez care la rîndul său era o ecranizare a unui roman de asemenea francez – se laudă cu ceva actori mainstream ca Marion Cotillard, Clive Owen sau Mila Kunis, cu Wild Bunch la producţie şi selecţia oficială de la Cannes.

Scenariul e însă previzibil, interpretările nu au nimic ieșit din comun și totul aduce aminte de lungmetrajele lui Scorsese. Sau, mai recent, de The Fighter (David O. Russell, 2010), a propos de legătura dintre frați.

În mare, conceptul regizoral păstrează aceleași tare ale filmelor de gen, în care familia e singurul resort care ține la un loc toate aceste personaje care par să n-aibă nicio morală, femeile sînt încă ne-emancipate, sărăcia pare singura justificare pentru tot ce se întîmplă etc.

Altfel, e un film lucrat bine, dar care nu iese din tipar și pare cam slow.

h1

Eva Pervolovici și întâlnirea cu „Marussia”

20 aprilie 2014

Este viața celor două la fel de „jucăușă” precum cea a personajelor din film? Sau e doar modul în care ai văzut tu ca artist ceea ce se întîmplă cu ele?

Dinara: Viața lor nu e deloc amuzantă. Situațiile prin care trece Larisa sînt inacceptabile pentru un om normal, mai ales că are și un copil mic pe care îl cară după ea peste tot. Dar, într-adevăr, ea are stilul ăsta de a crea mici situații vesele sau chiar de a intra în vorbă cu oameni alături de care să rămînă ulterior, exact cum e și în film.

Eva: Uneori și mie mi se pare că trăiește cumva ca într-un basm, își creează tot felul de resorturi ca să ramînă în continuare un personaj de „fantasy world”. Însă filmul e ceva mai fericit decît realitatea lor. Am și vorbit cu Dinara în timp ce pregăteam rolul Larisei, că ar trebui să construim un personaj cu care publicul să empatizeze, nu pe care să-l antipatizeze.

Interviul complet se poate citi pe filmreporter.ro

h1

Cum să cîștigi Palme d’Or fără să meriți

13 ianuarie 2014

Cliseele si lipsa de talent surprinzator de evidenta a lui Kechiche reies aproape in orice secventa, fie ca vorbim de mizanscena unei petreceri in gradina fie despre cateva scene de sex prost regizate, discutia ajungind inevitabil la Cannes. Cum de un astfel de film atit de slab (scenariu, imagine, regie – tot!) a reusit sa ajunga la festival si, mai mult, a reusit sa si cistige o distinctie atit de valoroasa? Am citit opinii care gaseau explicatii in faptul ca anul acesta s-au legalizat casatoriile gay in Franta. Chiar si asa, astfel de argumente ideologic-politice nu se sustin tocmai pentru ca sint prea usor de folosit. Daca n-ar fi fost legalizate casatoriile anul acesta, s-ar fi spus ca La vie d’Adele ar fi fost premiat tocmai in ideea de a fi legalizate si tot asa. Se gasesc oricind oportunitati pentru a ajunge la o concluzie atit de ieftina.

Cronica integrală poate fi citită pe altiasi.ro