Posts Tagged ‘fictiune’

h1

Interviu cu Adrian Sitaru despre Fixeur [filmreporter.ro]

30 ianuarie 2017

Și Adrian și Claudia Silișteanu au lucrat ca fixeuri. În cea mai mare măsură de la ei am înțeles ce presupune această meserie. Cinismul cred că există în orice meserie, cred că de aceea am și fost atras de subiect. Ba mai rău, cred că există o doză de cinism și în relația cu copiii noștri. Și asta, cred eu, din cauza societății concurențiale în care trăim, dar și a instinctului genetic de supraviețuire. Ne dorim copiilor noștri să fie cei mai buni, uneori îi forțăm să facă ceea ce nu-și doresc sau îi manipulăm prin „minciuni nevinovate”, cu cele mai bune intenții, iar asta poate fi considerată deja o formă de abuz emoțional. Unde sunt limitele este greu de spus, de aceea am făcut acest film, să lansăm o dezbatere măcar cu noi înșine.

Interviul integral poate fi citit pe filmreporter.ro

Reclame
h1

Cătălin Mitulescu – Dincolo de calea ferată, 2016 [interviu – filmreporter.ro]

26 mai 2016

De unde a apărut această poveste a emigrantului român care îşi lasă acasă familia şi a cărui existenţă o afectează? Aţi mizat și pe faptul că este o poveste devenită tipică în spaţiul românesc? Ştiu că pe undeva sunt şi lucruri personale în povestea asta.

Am plecat cu povestea de la o temă care mă intereseză – reîntoarcerea. Trecutul nu îl găseşti niciodată aşa cum l-ai lăsat, îţi fuge pur şi simplu din faţa ochilor. Când te întorci eşti foarte emoţionat, dar nimic nu mai este cum ai lăsat. Femeia, copilul, strada… încerci să le prinzi dar îţi fug printre degete. Lumea în care se întoarce el este cea de care îi era dor dar atunci când ajunge se simte străin şi obosit, ar vrea să se culce şi totul să fie ca la început, dar femeia lui nu are deloc somn şi el nici nu mai ştie dacă este femeia lui sau nu.

Interviul integral a fost publicat pe filmreporter.ro poate fi citit AICI

h1

Filme românești în 2014

13 decembrie 2014

Toate lungmetrajele românești care au ajuns în cinema în 2014:

01/07.02 – Ultimul Zburător (Ovidiu Georgescu) [film independent]
02/14.02 – Agon (Robert Budina) [coprod] [debut]
03/07.03 – Closer to the Moon (Nae Caranfil)
04/14.03 – Niascharian (Leonardo Tonitza) [debut]
05/04.04 – Al doilea joc (Corneliu Porumboiu) [film independent]
06/25.04 – D’ora (Delia Antal) [debut] [film independent]
07/09.05 – #Selfie (Cristina Iacob) [debut]
08/13.06 – București, unde ești? (Vlad Petri) [debut] [film independent]
09/20.06 – Lindenfeld, o poveste de dragoste (Radu Gabrea)
10/11.07 – Canibal (Martin Cuenca) [coprod.]
11/22.08 – Love Bus (omnibus) [film independent]
12/05.09 – Kira Kiralina (Dan Pița)
13/12.09 – Cripta (Corneliu Gheorghiță)
14/19.09 – America, venim! (Răzvan Săvescu) [debut]
15/19.09 – Brâncuși… din eternitate (Adrian Popovici)
16/26.09 – Planșa (Gh. Andrei) [debut] [film independent]
17/03.10 – Terapie pentru crimă (Kiki Vasilescu) [debut] [film independent]
18/10.10 – QED (Andrei Gruzsniczki)
19/17.10 – Poarta albă (Nicolae Mărgineanu)
20/24.10 – Cuscrii (Radu Potcoavă) [debut]
21/28.11 – Scurt/4: Istorii de inimă neagră (omnibus)
22/12.12 – Ana (Alexa Visarion)
23/26.12 – Alt Love Building (Iulia Rugină)

h1

The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson, 2014)

3 august 2014

La fel ca în The Royal Tenenbaums sau Moonrise Kingdom, Wes Anderson e în stare să creeze și să spună povești folosind un decor șui dar recognoscibil ca fiind al său 100%. Un decor care e sinonim cu cinema-ul, cu realitatea transfigurată și cu starea de bine pe care ți-o transmite un film bun, indiferent că e dramă sau comedie.

Genul de umor pe care W. Anderson îl folosește e unul mai degrabă soft, ca pentru oameni serioși, care nu se hăhăie și nici nu fac comentarii cretine în sala de cinema, dar nu e, totuși, un umor memorabil. E doar parte din arsenalul de efecte pe care le folosește, alături de imaginea și scenografia – mărci înregistrate. Practic, îmi imaginez că profilul spectatorului tip pe care regizorul și-l selectează e un om cumsecade care rîde pe sub mustăță și se uită la „filme frumoase”, fără nuditate, fără glume porcoase, cu actori cunoscuți (pe care nu știe cum îi cheamă, dar îi recunoaște din alte filme decente) etc.

Altfel, filmul e drăguț – ăsta cred că e cel mai potrivit cuvînt – își îndeplinește cu brio toate punctele pe care și le propune, dar nu diferă cu mai nimic de celelalte lungmetraje ale lui Wes Anderson. Dintre care mie cel mai mult mi-a plăcut The Darjeeling Limited (2007).