Posts Tagged ‘festival’

h1

Interviu cu Ioana Grigore (docuart.ro)

7 decembrie 2016

 

Interviul poate fi și citit, pe docuart.ro

Reclame
h1

Valea lui Jato via One World

18 aprilie 2014

Filmul din deschidere a fost italianul Valea lui Jato (C. Monzani & S. V. Borrego, 2012), un documentar deloc activist, desi protagonistul e un jurnalist cit se poate de implicat in „viata cetatii” in care traieste si pe care o iubeste la scena deschisa. Pino Maniaci e un auto-proclamat jurnalist local din Sicilia, o zona plina cu mafioti la propriu, nu doar in prejudecata. Are o televiziune in propriul apartament, TeleJato (care a fost si subiectul unui reportaj BBC), unde este prezentator de stiri, e si reporter si, cel mai important, tot orasul il iubeste. Mai putin, fireste, mafiotii pe care ii deconspira si care, dupa ce-l bat bine de citeva ori, ii mai incendiaza si masina. Dar asta nu-l opreste.

Articolul complet se poate citi pe altiasi.ro

h1

Venus gri

12 ianuarie 2014

Deci care e pilda filmului? Ne uitam la povestea unui personaj care a existat in istorie, ne infuriem vazind modul in care inaintasii nostri vest-europeni de acum doua secole, colonialisti, ii tratau pe colonizati, dar parca filmul cere o interiorizare, o adaptare a istoriei. Nu are cum sa fie un simplu lungmetraj biografic, atit timp cit povestea lui Venus e atit de actuala. Genul de cinema angajat pe care Kechiche il practica e intre „arta cu tendinta” si „arta pentru arta”. Iar acest balans bine controlat ii aduce regizorului aprecieri bine-meritate.

Cronica integrală poate fi citită pe altiasi.ro

h1

Distopii la Anim’est

8 ianuarie 2014

Dintre lungmetrajele pe care le-am vazut pina acum la Anim’est (festivalul se termina duminica), doua dintre ele au foarte multe lucruri in comun. Primul, The Congress (Ari Folman, 2013), este o ecranizare dupa un roman de Stanislaw Lem, lungmetrajul fiind realizat jumatate live action, jumatate animatie. Optiunea stilistica este perfect justificata insa de poveste si dupa ce vezi filmul parca nici nu ti l-ai imagina altfel.

Relatarea completă de la Anim’est 2013 se poate citi pe altiasi.ro

h1

Cum a fost la Peștișorul de Aur

2 ianuarie 2014

Pe scurt, am ajuns absolut din greseala la Pestisorul de Aur, pentru ca primisem acreditare la RO-IFF un alt festival aproape anonim, ajuns la a IX-a editie, iar in programul RO-IFF se regaseau si vreo 4 documentare si un workshop organizate de Pestisorul. Desi workshopul era intitulat Promovarea filmelor pe retele de socializare, prezentarea n-avea nicio legatura cu cinematografia ci era pregatita pentru diverse companii cu activitate ne-culturala care vor sa-si imbunatateasca prezenta in social media. Ar fi incredibil daca n-ar fi adevarat.

Relatarea completă de la RO-IFF/Peștișorul de Aur o puteți citi pe altiasi.ro

h1

Fete de filme francophone 2009

13 martie 2009


Ziua 1

Primul film – debut de lungmetraj al regizoarei africane Salif Traore – Faro, regina apelor. N-am sa vorbesc prea mult despre film. Actorii au fost adeseori slabi sau doar teatrali, teatrale fiind si anumite idei ale regizoarei. Scenariul are o intriga simpla iar povestea „curge” linistit, in antiteza cu fluviul hierofanizat fata de care se raporteaza intreaga populatie a satului si din ale carui ape izvorasc metafore vizuale… Faro (caci despre ea e vorba in film), e o deitate avatica care comunica cu adeptii ei prin apele fluviului mai sus amintit. Adeptii ei sunt insa artificial construiti. In film par sa faca show, n-au nimic realist in raportarea fata de Faro. Vrajitoarea satului apare tam-nesam intr-o scena si da imediat solutia problemei cu care ne confruntam toti de vreo 20 min: Faro are nevoie de o jertfa. Personajul principal este un bastard intors la origini 🙂 care dupa ce a ajuns mare scula pe la oras vine sa le construiasca taranoilor un baraj; ceea ce vrea sa faca el e o imersiune a profanului in sacru. Prin constructia barajului, el va demonetiza caracterul sacru al zonei.

Al doilea film – Versailles – n-am reusit sa-l vad si am inteles ca am avut de pierdut; cica ar fi fost vorba despre o comunitate de boschetari care „locuiesc” intr-o padure. Asta imi zice mie ca editia de anul asta e destul de sociala (ca si Franta, de altfel) : presiunea comunitatii asupra unui personaj, relatia parinte-copil etc.

Au revoir, mon ami! (asta ca sa fiu snob. pana la capat.)