h1

The Grand Budapest Hotel (Wes Anderson, 2014)

3 august 2014

La fel ca în The Royal Tenenbaums sau Moonrise Kingdom, Wes Anderson e în stare să creeze și să spună povești folosind un decor șui dar recognoscibil ca fiind al său 100%. Un decor care e sinonim cu cinema-ul, cu realitatea transfigurată și cu starea de bine pe care ți-o transmite un film bun, indiferent că e dramă sau comedie.

Genul de umor pe care W. Anderson îl folosește e unul mai degrabă soft, ca pentru oameni serioși, care nu se hăhăie și nici nu fac comentarii cretine în sala de cinema, dar nu e, totuși, un umor memorabil. E doar parte din arsenalul de efecte pe care le folosește, alături de imaginea și scenografia – mărci înregistrate. Practic, îmi imaginez că profilul spectatorului tip pe care regizorul și-l selectează e un om cumsecade care rîde pe sub mustăță și se uită la „filme frumoase”, fără nuditate, fără glume porcoase, cu actori cunoscuți (pe care nu știe cum îi cheamă, dar îi recunoaște din alte filme decente) etc.

Altfel, filmul e drăguț – ăsta cred că e cel mai potrivit cuvînt – își îndeplinește cu brio toate punctele pe care și le propune, dar nu diferă cu mai nimic de celelalte lungmetraje ale lui Wes Anderson. Dintre care mie cel mai mult mi-a plăcut The Darjeeling Limited (2007).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: