Archive for ianuarie 2013

h1

Filmele românești din 2012, pe muzică

10 ianuarie 2013
Reclame
h1

Metrobranding (Ana Vlad și Adi Voicu, 2010)

7 ianuarie 2013

Pentru cine n-a apucat să vadă filmul pe la festivaluri, se poate vedea online aici

h1

Cine e cel mai mare regizor român?

7 ianuarie 2013

Am o întrebare pentru toți cei care la moartea lui Sergiu Nicolaescu l-au numit pe defunct „Cel mai mare regizor român din toate timpurile!” (plus „un creator de școală” ș.a.): cînd va muri Lucian Pintilie ce veți mai spune?

h1

Stat-națiune-popor

7 ianuarie 2013

STAT2 ~e n. 1) Instituție politico-administrativă a societății în frunte cu un guvern și cu organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură funcționarea vieții sociale pe un anumit teritoriu; țară. ◊ De ~ a) care reprezintă interesele statului; b) care este condus de stat; c) care aparține statului. 2) (în unele țări) Unitate administrativ-teritorială autonomă. […]/<lat. status, fr. état, it. stato, germ. Status [NODEX 2002]

NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune. [Pr.: -ți-u-] [Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. natio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia. [DEX ’98]

POPÓR, popoare, s. n. 1. Formă istorică de comunitate umană, superioară tribului și anterioară națiunii, ai cărei membri locuiesc pe același teritoriu, vorbesc aceeași limbă și au aceeași tradiție culturală. 2. Totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod. ♦ (Înv.) Populația unei cetăți, a unui oraș, a unui sat (ori a unei părți dintr-un sat) sau a unei unități teritoriale formate din mai multe sate. […] [Var.: (înv.) pópol, pópul s. m.] – Cf. lat. populus, it. popolo. [DEX ’98]

h1

Ucideți Adevărul (Adi Gliga, 2012)

7 ianuarie 2013

Două mențiuni aș vrea să fac pentru început: (1) nu îl cunosc pe Adi Gliga și nu mă interesează cine/ce e. Firește că am auzit despre el, dar textul de față nu are legătură cu persoana lui; (2) textul de față este o recenzie a filmului, gen jurnalistic care nu are „datoria” de a încuraja sau susține în mod encomiastic și stupid anumite inițiative.

Ceea ce-mi sare pentru început în ochi sînt cadrele de pe macara, decorul/spațiul acțiunii post-industrial (chiar și peisajele forestiere intră sub același tipic) și – cel mai autentic dintre toate – actorul din rolul principal, alături de freza sa post-modernă și piesa vestimentară foarte cool. În mod normal, aceste trei elemente (cadrele de pe macara – stil, decorul/spațiul acțiunii – plasare în timp și spațiu istoric a narațiunii și întruchiparea personajului principal – iarăși detaliu despre epoca istorică a narațiunii, condiția personajului în cadrul narațiunii, eventual originea și standardele sale social-economice) nu merg în niciun caz împreună și sînt pe deplin confuzante pentru spectator. Ai putea, de exemplu, crede că a venit Apocalipsa (în privința acestui aspect n-am niciun dubiu), n-ai putea înțelege de ce fabrici în primul rînd și apoi pădure/natură sălbatică (adică de ce urmăritul nu se refugiază direct în sălbăticie?) și că înainte să fugă, totuși, s-a dus pînă în Zara – venise și acolo Apocalipsa, nu vă faceți griji – și și-a însușit un palton șmecher. Genul acesta de detalii estetice, mă duc într-o zonă post-pop, unde un wannabe hipster îmbrăcat fancy fuge aiurea fără nicio direcție prin pădure mîncînd mere perfect rotunde și perfect verzi (de la Mega Image, probabil) și scriind un jurnal (un detaliu girlishgayish). Mai departe aflăm că unii vor să( ni)-l omoare pentru că deține adevărul…

Mna, însăși acest detaliu care dă „substanță” poveștii este perfect ridicol. Nu poți merge cu o abordare realistă (minus neconcordanța dintre stilul de filmare, paltonul individului și situarea spațială) și să-mi duci miza proiectului spre ceva complet abstract, precum adevărul. Pe care-l ai în inimă – se-nțelege că vorbim de inima aia, „sufletească” – etc. Și că cineva vrea să te-mpuște ca să stîrpească tot adevărul ăsta care fuge aiurea prin pădure și scrie în jurnal (care jurnal e și el mega-girlish, cu sforicică și învelit în piele decorată). Desigur că, ieșind din film, și aducînd în discuție toate constantele filosofice după care se ghidează mediul evanghelic, înțeleg de unde vine metaforismul și abstractizarea. Înțeleg, dacă stau bine și mă gîndesc, de unde și peisajul post-industrial și oameni care fug prin pădure (filmele alea optzeciste – ajunse la noi în anii ’90, din SUA -, cu americani care se refugiau prin peșteri că venise Apocalipsa – ar trebui să scrie cineva un studiu despre chestiile alea; și să țină cont că am auzit oameni care s-au pocăit după ce le-au văzut.). Dar nu aceste detalii mă interesează pe mine.

Mă interesează jocul actoricesc foarte prost și de-a dreptul lăutăresc. Știu discuțiile de o prostie incomensurabilă de pe forumuri gen pomverde.ro despre moralitatea actoriei ca meserie liberală și probabil așa se explică de ce mediul evanghelic n-a acordat importanță acestui „meșteșug artistic”. Dar sînt destul de sigur că lucrurile vor lua o turnură interesantă în anii ce vor veni. A doua chestiune ar fi scenariul și nu doar ca evoluție narativă a poveștii ci și la nivel de dialoguri (în cinematografia italiană – și nu numai -, de exemplu, există o distincție foarte clară între a scrie o poveste și a scrie dialogurile din poveste). Aici, povestea nu e deloc rea, chiar atașantă pe alocuri, în schimb dialogurile sînt complet aiurea. La cîte astfel de experimente ne-reușite am văzut, nici nu mi se mai par amuzante platitudini de genul „scriu despre adevăr; adevărul trebuie să rămînă” sau „crezi că dacă ucizii creștinii, îți vei amorți conștiința?”.

O chestie care ține de regie și care cred că e destul de greu de modificat pe viitor, e atașamentul față de băiatul bun din poveste (care e sexy, e inofensiv – a propos, ia bătaie ca Enrique Iglesias într-un videoclip celebru -, e fashionist, e una tată perfect și inimos, e victimizat de la început pînă la sfîrșit etc.), pe cînd băiatul rău e un demon mic („la stat”) și prost, un ins decrepit, oleacă moșnegit deci emasculat simbolic și incapabil să-și ducă la îndeplinire planul (pentru că adversarul e oricum mai puternic bla bla bla). Chestia asta se numește tezism și e aiurea. A fi lipsit de obiectivitate într-un mod atît de evident, e o lipsă de bun-simț față de personaje (in extenso și față de publicul inteligent) și o lipsă de profesionalism. Adică, toată povestea cade în propagandism, în manipulare ieftină și kitchoasă pentru copii mici și imberbi cărora trebuie să le servești materialul ideologic necesar ca să-i menții în sectă. Nu tu problematizare, nu tu chestionare a realității, ci doar servire de adevăruri gata-mestecate. E și asta artă, nu zic nu, dar e de mîn-a paișpea.

Linkuri: reacții presă (+foto), comunicat de presă , making of

h1

Documentare românești 2013 [predicții]

4 ianuarie 2013

1. Chuck Norris vs Communism – Ilinca Călugăreanu (Vernon Films/4 Proof Films)

Linkuri: presă, fb, site oficial

2. The Getto – Alexander Nanau (Strada Film)

Linkuri: strada film, ceva detalii, alte detalii,

3. Exploratorul – Xantus Gabor (FAV)

Linkuri: presă, presă 2

4. Din România spre Sion – Oana Giurgiu (Libra Film)

Linkuri: presă, synopsis (include și trailer)

5. Youtube Bazaar – Dan Chișu (Dakino)

Linkuri: fb, imdb (cu synopsis), presă

6. Odessa – Florin Iepan (Sub-Cult-Ura)

Linkuri: presă, presă 2

7. Despre sine și celălalt – Ionuț Pițurescu (Saga Film)

h1

Unde am văzut filme la Iași în 2012

4 ianuarie 2013

Afis-docest-2012_m

Nu frecventa proiectiilor de film in Iasi e o problema, ci mai degraba valoarea acestora. Dupa cum ziceam si in mesajul de sarbatori al echipei AltIasi, nu ramine decit sa facem efectiv ceva pentru a imbunatati aceasta stare de fapt si sa speram ca 2013 ne va aduce un cinema art-house (cel care era anuntat la Moldova Mall), un festival mare (comparabil cu TIFF, Astra, Anim’est sau Next) sau macar imbunatatirea conditiilor deja existente: tehnice la Cinema Victoria si Republica si artistice la Cinema City si restul evenimentelor sus-numite.

Restul articolului pe care l-am scris cu ocazia finalului de an, pe altiasi.