Micul ecran, în curînd la Iași TV Life

Stați pe-aproape! Emisiunile vor fi urcate pe youtube.

Cum a fost cu mormonii

Păi în primul rînd aș vrea să mă scuz puțin că n-am mai scris de mult, dar n-am prea stat pe net toată ziua, cum făceam odinioară, în ultimul timp. Premiera a fost la Ateneu, pe 2 noiembrie, am făcut promovare (cea mai bună campanie de PR a Ratio Films, so far), am vîndut DVD-uri (în carcasă – o altă premieră) și am avut cel mai numeros public de pînă acum. Multe premiere pentru noi (dintre care îmi mai vin în minte: primul film în engleză, cel mai lung film de pînă acum, colaborări cu altiasi.ro si Editura Polirom etc etc). Desigur că am avut și probleme, angajații de la Ateneu și-au bătut joc de noi, dar totuși îi mulțumim Anei Chiricescu pentru invitația de a ne prezenta filmul în cadrul Serilor de film românesc. Deși ar fi trebuit să vin și cu ceva vești pînă acum despre participări la festivaluri, încă mai întîrzie puțin acest demers. Vă las să vă uitați la cîteva fotografii/poze:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai bune filme românești/2011

1.Aurora (Cristi Puiu) – fără niciun dubiu

http://www.rapidshare.com/files/460861144/Aurora.2010.AC3.480p.DVBrip.Xvid-HG.part1.rar
http://www.rapidshare.com/files/460861163/Aurora.2010.AC3.480p.DVBrip.Xvid-HG.part2.rar
http://www.rapidshare.com/files/460861161/Aurora.2010.AC3.480p.DVBrip.Xvid-HG.part3.rar
http://www.rapidshare.com/files/460861158/Aurora.2010.AC3.480p.DVBrip.Xvid-HG.part4.rar
http://www.rapidshare.com/files/460861154/Aurora.2010.AC3.480p.DVBrip.Xvid-HG.part5.rar

2.Crulic – drumul spre dincolo (Anca Damian)

3.Principii de viață (Constantin Popescu Jr.)

http://www.filefactory.com/file/cf76fda/n/pdv-x264-tad.mkv

Mă opresc doar la aceste 3 titluri (promit să revin cu linkuri de download la Crulic, imediat ce apar), pentru că Periferic și Loverboy sînt redundante estetic, Mănușile roșii mi s-a părut patetic, iar Ursul și Bună! ce faci? nu sînt chiar cele mai reușite comedii. N-am văzut încă Din dragoste cu cele mai bune intenții, Burta Balenei și Sette Opere di Misericordia (primele două probabil ar fi intrat în top).

Despre frici, obsesii şi obligaţii

1.Despre frici. Un cuplu – Florence şi Edward, proaspăt căsătoriţi – e noaptea nunţii lor. Dintr-un prim punct de vedere, intriga/conflictul romanului se naşte din frica celor doi, atât individual cât şi împreună. E o frică de necunoscut, care domină: cei doi se află într-un context nou (în perspectiva vieţii lor de până atunci) şi unic în acelaşi timp, despre care ştiu mai nimic. Urmează un moment erotic faţă de care cei doi au raportări diferite: el ştie ce trebuie să facă, dar nu ştie cum, pe când Florence ştie şi ea ce, dar nu vrea să ştie cum. Ceea ce e comun, însă, e lipsa de experienţă – nu ştiu cum – pe care în loc să o trateze cu o puerilă şi ludică curiozitate, o lasă să îi blocheze, să le sporească frica de a greşi. Mai e desigur şi frica de alteritate. Faptul că acum sunt căsătoriţi (aici e o frică dublă, pentru că relaţia de căsătorie e ceva mare şi cunoscut doar din vieţile altora, deci ceva cu totul nou ca experienţă traită) şi deodată raportarea unul faţă de altul devine mult mai intimă, şi nu doar din punct de vedere erotic. Lipsa de comunicare de dinaintea nunţii îi crispează, acum, pentru că îşi dau seama că celălalt nu funcţionează separat de ei înşişi, ci sunt împreună – împreună în planurile lor, obiectivele lor etc. Faptul că trebuie să ajungă la un acord, îi face să le fie frica. Mai e frica de a nu fi îndeajuns pentru celălalt sau că celălalt nu e îndeajuns de bun pentru tine. Şi de aici intrăm în zona obsesiilor.

2.Despre obsesii. Instabilitatea emoţională, incertitudinea ei că a luat o decizie bună căsătorindu-se cu Edward, faptul că ea nu poate fi ceea ce el vrea de la ea să fie, sau că nu poate face ceea ce el vrea ca ea să facă, o obsedează, îi suprimă luciditatea şi armonia interioară, ritmicitatea (muzicală, de ce nu?) modului în care gândeşte şi acţionează, însă cel mai grav e că în final îşi pierde controlul. De altfel, camera aia de hotel o sufocă, el o sufocă, ea se sufocă…
Obsesia lui e într-o foarte mare măsură de ordin sexual/erotic. Motivul pentru care s-a căsătorit cu Florence şi toată perioada de când a cunoscut-o şi până în noaptea asta, l-a făcut să o dorească strict fizic. Pentru acest moment nupţial, el are un scop precis – defularea sexuală. Abordarea/citirea tipologică (didactică) a celor două personaje e propusă de McEwan însuşi prin modul în care le-a construit dar e, cred eu, o abordare tezistă, uşurică, facilă: poţi ajunge la concluzia că incompatibilitatea dintre cei doi e cauzată de diferenţele prea mari (pedigree, weltanschaung). Astfel, dorinţa sau mai bine zis nevoia lui Edward îi provoacă ei repulsie, carnalitatea o îngreţoşează, îi vine să vomite, faptul că e obligată din cauza căsătoriei să-i îndeplinească soţului ei nevoile, o obsedează.

3.Despre obligaţii. A fi căsătorit, înseamnă pentru Florence o sumă de obligatii pe care şi le asumă, de care e responsabilă. Cumva ştia asta şi înainte de nuntă. Dar acum sunt palpabile, sunt “at hand” şi reacţia e, evident, cea de retragere – vrea să se dezică de obligaţii. Cu toate că nu e conştient de asta, Edward e obligat să o descopere pe Florence pentru a putea obţine de la ea ceea ce ea consideră că e obligată să ofere. Având în vedere contextul istoric (socio-politic, religios etc.) în care e plasată povestea, existenţa obligaţiei sau obligativităţii e logică. Căsătoria, la fel ca şi acum, dar cu atât mai mult atunci, e privită ca o corvoadă, ca pe o îngrădire, ca pe o închisoare (de ce nu?); însă atunci nu existau alternative. Nu într-o societate tradiţionalistă cum era (sau încă mai e) cea britanică. Şi asta pune presiune pe amândoi mirii. Tot în context istoric e logică şi decizia pe care o iau în final: se ”descătuşează” de obligaţii, aleg să traiască liberi, pentru idealurile şi scopurile lor personale, pentru ca în scurt timp să ajungem cu toţii să trăim „in a yellow submarine…”

*link pentru a cumpăra cartea

Noaptea cînd cineva a murit pentru tine

Dacă dăm crezare declaraţiei autorului care zice că a scris romanul pentru a face accesibilă publicului larg şi în special generaţiei tinere, memoria unui moment de altfel important din istoria modernă a poporului nostru, cred că putem începe să vorbim despre o “literatură de consum”, în România; chiar dacă ea nu există efectiv, e cel puţin intenţionată.

Construcţia romanului e simplă – două planuri narative care alternează, legătura realizîndu-se prin personajul principal, naraţiunea e la persoana I – deci există un narator-personaj; ca temporalitate, primul plan narativ e la trecut, cel de-al doilea la prezent, multe din personajele din primul plan le regăsim şi în cel de-al doilea (dacă nu se regăsesc efectiv, cel puţin sînt menţionate ori influenţează acţiunile personajelor din planul secund). Totodată, între cele două momente ale naraţiunii există o relaţie ”cauză-efect”; tot ceea ce personajul principal acumulează în primul, se va înfăptui şi va fi chestionat în cel de-al doilea.

Subiectul romanului este redundant în literatura română contemporană: comunismul, ori revoluţia din ’89. Aceeaşi situaţie o regăsim şi în cinematografia „noului val” (o trimitere la filmul lui Radu Mutean, Hîrtia va fi albastră, e necesară; acţiunea, trăirile personajului principal şi concluziile regizorului asemănîndu-se foarte mult cu cele din romanul lui Bogdan Suceavă). Desigur, privesc şi vorbesc în numele generaţiei din care fac parte, care n-a trăit nici măcar o zi sub dictatura lui N. Ceauşescu; noi nu ne-am confruntat cu nimic din ce a însemnat acea perioadă, ci doar cu urmările ei. Pentru scriitorii pe care îi citim, lucrurile stau altfel. Şi-au trăit copilăria înainte de ’89, iar revoluţia le-a schimbat viaţa – mulţi dintre ei probabil n-ar fi ajuns să scrie dacă n-ar fi avut loc acest moment. E greu, dacă nu imposibil să empatizăm pe deplin cu ei. Poate că tot aşa va fi şi cu noi, peste 20 ani şi ceva, cînd ceea ce vom scrie – generaţia noastră – va fi o problemă inactuală pentru cei mai tineri. Aceasta ar fi o primă explicaţie.

Putem privi problema însă, în profunzimea ei. Am spus că noi ne confruntăm cu urmările acelei perioade. Cred că nu putem rezolva mai nimic trecînd cu vederea ceea ce a fost înainte de noi, punînd la index orice reverberaţie a trecutului. Nu mă îndoiesc că multe din problemele pe care România le are acum îşi au o explicaţie în existenţa comunismului în istoria noastră; această ideologie, deşi a dispărut istoric şi politic, există prin părinţii noştri şi toţi cei care s-au format ca oameni înainte de ’89. Cu mult cinism, un român trecut de 50 ani spunea „cu cît generaţiile noastre vor muri mai repede, cu atît cei de după ’90 vor trăi într-adevăr într-un stat democratic”.

Cred, de asemenea, că generaţia noastră ar trebui să privească cu seriozitate şi mai mult interes orice roman ori film care tratează acest subiect. Orice explicaţie, încercare de rezolvare, discuţie – sînt salutare. Negarea, ori mai rău, ignoranţa – sunt condamnabile.

*link pentru a cumpăra cartea

Alte poezii, alt Leo

Alte camere, alte glasuri de ieri, singurul volum de poezie semnat alș, apărut postum, e alcătuit din 5 serii de poeme. Primele 3 sînt de prin anii ’80 – perioadă în care predomină tropii – iar ultimile două, ceva mai recente, din anii 2000, perioadă în care imaginea vizuală, aproape cinematografică, e stil și metodă.

Nu degeaba am menționat această deosebire, pentru că volumul mi se pare dezechilibrat din punctul de vedere al esteticii – deși e vorba de o evoluție, în timp – dar rotund în ce privește  conținutul. Dacă inițial poeziile conțin imagini tipice universului liric – natură, culori etc – “orașul tot e/violet/dar grădina de/ lîngă poștă e/ albă” (peisaj, p.32), în cea de-a doua, și ultima, perioadă de creație, evoluția spre minimalismul descrierii capătă o nouă dimensiune – antropocentrismul: „în grădina Gulbenkian/ o tînără femeie întinde pe alee vreo 20 m de pînză de/ culoarea untului” (Lisboa V, p.88) și „un cuplu de vîrsta a doua/ se oprește în fața capelei/ se sărută/ mai trăncănesc puțin/ apoi se sărută din nou/ ea intră în capelă/ iar el se întoarce din drum// e duminică/ el doar o condusese la biserică” (Lisboa VII, p.90) – 2 din cele mai reușite strofe și una din poeziile mele preferate (Lisboa VII). Influența filmului (pasiunea publică a lui Leo) e certă, dar e și un pariu cîștigat fiindcă că ceea ce pierde în literaritate/literatură cîștigă în profunzime (emoțională) și cursivitate.

Descriptivul și „mișcarea” din „static” (în final e „staticul” din „mișcare”) sînt conceptele în jurul cărora gravitează compoziția. scenografie, poemul de început, funcționează ca operă poetică în care ființele devin obiecte, iar obiectele sînt animate; eul liric își consideră poezia (autoreferențial) drept punerea la un loc a unor cuvinte auzite de altundeva. Modestie sau aroganță? Sau poate vrea să spună că el nu scrie ci face poezie…

Deși n-a fost poet de meserie – cea mai mare parte din timp ocupîndu-se de publicistică – Alex. Leo Șerban e valabil și la capitolul acesta. Spirit enciclopedic și boem, a bifat, pe rînd, jurnalismul, poezia, arta vizuală, traduceri, profesorat iar toamna aceasta va apărea și un roman, tot postum.

*recenzie publicată pe altiași.ro

Lately writings

Am mai pus pe amdoar18ani.ro o altă recenzie la Bad Teacher, pe cineblog.info continui rubrica Filmul românesc de vineri cu Moartea Domnului Lăzărescu și Reconstituirea, iar cea mai tare veste e ca sînt redactor la altiași.ro unde am și publicat un articol de eveniment pentru Festivalul de Film Rus Kino+ și o recenzie la romanul lui Mihail Vakulosvki – Tovarăși de cameră. Student la Chișinău

 

Iași #01

 

Românii şi originea speciilor

Articole despre filme româneşti pe cineblog.info

Am o luna de cind am inceput sa scriu in fiecare vineri cite un articol despre un film romanesc, publicate pe cineblog.info. Selectia o fac in functie de premiile/nominalizarile filmelor la festivaluri de clasa A.

1.Prea mic pentru un război atât de mare (Radu Gabrea, 1970)

2.Serata (Malvina Ursianu, 1971)

3.A fost sau n-a fost? (Corneliu Porumboiu, 2006)

4.Senatorul melcilor (Mircea Daneliuc, 1995)

Hi! I’m mormon [screening in Acaju]

În data de 7 iulie 2011 am avut un prim screening în Acaju Cafe cu documentarul despre mormoni. Marius a vrut să facă o proiecţie pentru prieteni înainte de a pleca în Anglia şi apoi am venit cu ideea să facem din proiecţia asta un screening: adică dupa film, cei prezenţi să poată veni cu propuneri şi păreri despre discursul filmului şi cum le-ar place lor să arate. Discuţia a durat vreo oră jumate, am primit idei cît pentru 4-5 filme, iar cu siguranţă versiunea prezentată la premiera din octombrie va fi mult mai bună. Pentru cei care n-au reuşit să ajungă în Acaju, vă las cîteva poze:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rola de filme [emisiuni inregistrate]

1.Emisiunea din 2 aprilie 2011

2.Emisiunea din 16 aprilie 2011

3.Emisiunea din 7 mai 2011

4.Emisiunea din 14 aprilie 2011

Hi! I’m Mormon [official trailer]

Concert de mandoline pe Sărărie Iaşi

 

Zborul [DOWNLOAD]

Cel mai popular film produs de Ratio Films poate fi downloadat la liber

http://www.mediafire.com/?542y351k29119xl

Spiritualitate românească

a big zero

Imi amintesc ca ultima data cind m-am intilnit cu ea, ma intrebase daca as avea vreo problema in cazul in care… pur si simplu n-am mai vorbi o perioada. Citeva zile. Ii spusesem ca daca asta e ceea ce isi doreste si daca are nevoie de o astfel de “pauza” (pun intre ghilimele pentru ca are ceva subtil cuvintul asta) si daca o ajuta, n-am nicio problema. Nu cred ca m-a crezut, dar eram convins ca e ok. Ok pentru mine, adica. Si a ramas asa, doar o idee. Desigur, cind s-a intimplat sa nu mai vorbim… nu mi-a convenit: ii trimiteam mailuri, imi raspundea greu, ma gindeam ca nu mai vrea nimic de la mine, ca ar trebui sa-mi vad de treaba mea, ca nu mai are niciun rost sa astept, ca sint prost daca stau dupa ea etc etc etc Stii tu, toate chestiile care i-ar trece prin cap unui tip ca mine.

Noaptea când cineva a murit pentru tine

Recenzie la ultimul roman al lui Bogdan Suceavă, publicată pe amdoar18ani.ro

De ce vedem filme [in memoriam alş]

Prin martie am avut o prezentare într-un spaţiu mai restrîns, intitulată “de ce vedem filme”; titlul îl luasem, evident, de la volumul publicat de alş prin 2005. La doar 2 săptămîni, voi fi aflat teribila veste…

Tot ce am spus acolo, am publicat pe cineblog.info, site care îmi publică recenziile şi articolele în ultimul timp; am împărţit prezentarea în 4 părţi care au apărut timp de o lună, în fiecare luni: part I (filmul între produs comercial şi artă), part II (film de public vs. film de autor), part III (filmul între banal şi esenţial), part IV (erotismul în film).

Madrigal – Miluieşte-mă, Dumnezeule

Meanwhile

Ce mai fac în ultimul timp: am început filmările la documentarul despre relaţii (făcut din interviuri cu diverşi cunoscuţi de vîrsta mea) şi sună destul de bine, sunt puţin entuziasmat. Sper să găsesc idei şi pentru intertitluri. Cu banii mă descurc, dar tot am tendinţa de a mă plînge – trebuie să fiu mai mulţumitor. Facultatea am cam lăsat-o; semestrul ăsta nu prea-mi place. Mi-a cam pierit şi entuziasmul pe care îl aveam în primul semestru şi parcă e prea mult de citit; n-am stare. Vreau să fac filme. Sper să termin cît de curînd filmul Biancăi (cel pe care l-am început prin iarnă…) şi să-mi mai crească moralul. Anca e bine. Cred că am depăşit cu bine amîndoi un moment destul de greu. Am grijă de ea. Citesc prea puţin în ultimul timp, însă. Îmi tot propun, dar… n-am stare, am zis. De scris nu mai pomenesc. De scris ficţiune. În rest, sunt chiar prolific: am avut o prezentare intitulată “De ce vedem filme” (cu o săptămînă înainte de moartea lui alş) care îmi apare pe capitole în fiecare luni pe cineblog.info, loc în care mai public recenzii de filme (destul de dese, în comparaţie cu anii trecuţi). Cred că sunt bine, încerc să-mi neutralizez ideile care mă fac să-mi scadă stima de sine şi încrederea în mine. Am început să mă rog, aproape în fiecare zi. Încă nu simt prea multe, probabil că nu mai am o credinţă atît de puternică. Deşi cred. Şi am crezut tot timpul.

Aurora (Cristi Puiu, 2010)

Am publicat pe cineblog.info, o recenzie la acest film superb. Primul film de anul ăsta care îmi place fără reţineri.

Terrible love…

deea’s love story came to an end.

Articol despre film pe acelaşi amdoar18ani.ro

Fără obligaţii cinematografice…

J.Pro is back on track! Articol despre No strings attached pe amdoar18ani.ro Enjoy!

14 februarie + puma = love

Concertul de colinde din decembrie [UPDATE]

Aveţi la download versiunea audio completă a concertului Corului Străjerul.

Audiţie plăcută!

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu [DOWNLOAD]

Avem filmul şi la download ilegal pe net, nu trebuie sa îngheţaţi la Cinema Victoria [Socialismului]

http://www.rapidshare.com/files/440348326/Autobiografia.lui.Nicolae.Ceausescu.part1.rar

http://www.rapidshare.com/files/440348342/Autobiografia.lui.Nicolae.Ceausescu.part2.rar

http://www.rapidshare.com/files/440348507/Autobiografia.lui.Nicolae.Ceausescu.part3.rar

http://www.rapidshare.com/files/440348368/Autobiografia.lui.Nicolae.Ceausescu.part4.rar

http://www.rapidshare.com/files/440348407/Autobiografia.lui.Nicolae.Ceausescu.part5.rar

http://www.rapidshare.com/files/440348327/Autobiografia.lui.Nicolae.Ceausescu.part6.rar

Am găsit şi versiunea online video! Download is only for collectors :p

Top 10 pe 2010 by cinesseur

http://cinesseur.blogspot.com/2011/01/creme-de-la-creme-cele-mai-bune-10-din_02.html

Pentru ca sunt alti cinefili mai invederati decat mine, va rog sa ii credeti pe cuvant!

Abia astept sa vad si eu cateva din filmele astea.

UPDATE: aveti si un alt top, ceva mai porno, dar la fel de bun http://sonia-belle.blogspot.com/2011/01/top-10-films-of-2010.html

Despre frici, obsesii şi obligaţii

Am scris o recenzie la cărticica asta şi a fost publicată pe amdoar18ani.ro

Citiţi-o şi dacă nu vă place, da-ţi commenturi nesimţite! Vă aştept!

Marius Mitrofan – un nume pentru viitor!

ultimul hit lansat pe piaţă! Îl auziţi live doar la Rola de filme, pe stillonline.ro!

Mai multe detalii despre acest minunat artist descoperit prin periferiile Iaşului, aici.

 

The Mono Jacks – Come Back Girl

Ratio Films în 2011

Ce va fi, ne povesteşte Marius în interviul acordat Glare Magazine!

Gânduri despre cinema

Cinematograful cultivă cea mai onorabilă facultate a omului: fantezia, activitatea fantastică, aventura, paradoxala rupere de cotidian şi trăirea într-o lume feerică. Filmele ar trebui discutate, comentate, promovate, perfecţionate. Nu trebuie să le comentăm esteticeşte sau “spiritualiceşte”, ci să le amplificăm substanţa fantastică. (…) Ele satisfac setea de fantastic, de creaţie a unei lumi ideale, don quijoteşti – fără morală şi fără eroism, poate, dar nu mai puţin fecundă în sugestii, ăn viaţă fantastică.

Mircea Eliade – Solilocvii, 1932

Funkadelic – Maggot Brain

piesă primită de la Filip. nice groove!

O primă notă despre wikileaks

Dacă nu exista, WikiLeaks trebuia inventat. Pentru că a relevat natura duală a Internetului ca mijloc de comunicare: benefic – în cazul Climategate, de exemplu, când a devoalat minciuna care a stat la baza isteriei mondiale cu încălzirea globală – şi faţa hâdă, schimonosită de ură şi avidă de anarhie ca în cazul publicării corespondenţelor secrete diplomatice. Deschisă fiind cutia Pandorei, Internetul nu va mai fi ceea ce a fost. Lipsit de reglementări izvorâte din normalitatea democraţiei, Internetul va deveni instru­mentul implacabil al anarhiei, conceput parcă de Bakunin însuşi. Cenzurat pretutindeni, după modelul chinezesc, va însemna moartea multor idealuri frumoase şi un crepuscul nedorit. Ce va fi? Singurul răspuns este că o nouă luptă cumplită va începe cu siguranţă

zise Gheorghe Moisescu într-un articol pe care vi-l recomand.

Now you say you love me… (Iosif Prodan, 2010)

Ultima şustă pe anul ăsta. Enjoy!

Concertul de colinde de la Muzeul Unirii [15.12.2010]

Filme de crăciun :)

5a. Home alone 1 [DOWNLOAD]

5b. Home alone 2 [DOWNLOAD]

5c. Home alone 3 [DOWNLOAD]

4.Miracle on 34th Street [DOWNLOAD]

3.The polar express [DOWNLOAD]

2. A charlie brown Christmas [DOWNLOAD]

1. It’s a wonderful life [DOWNLOAD]

Cele mai bune filme româneşti pe 2010

UPDATE! Felicia la download!

4. Medalia de Onoare (C.P. Netzer, 2010)

http://www.filesonic.com/file/31945849/Medalia.de.onoare.2009.avi.001

http://www.filesonic.com/file/31953761/Medalia.de.onoare.2009.avi.002

3. Marţi, după Crăciun (Radu Muntean, 2010)

http://www.filefactory.com/f/a7010ac4bfc11fb5/

2. Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (Andrei Ujică, 2010)

1. Felicia, înainte de toate (R.Rădulescu & M. de Raaf, 2010)

http://www.rapidshare.com/files/439015722/Felicia.inainte.de.toate.2009.AC3.DVBrip.480p.Xvid-HG.part1.rar
http://www.rapidshare.com/files/439015720/Felicia.inainte.de.toate.2009.AC3.DVBrip.480p.Xvid-HG.part2.rar
http://www.rapidshare.com/files/439015718/Felicia.inainte.de.toate.2009.AC3.DVBrip.480p.Xvid-HG.part3.rar

http://www.rapidshare.com/files/439015726/Felicia.inainte.de.toate.2009.AC3.DVBrip.480p.Xvid-HG.part4.rar

Concert de colinde

Prea multe n-am de zis decât că voi cânta şi eu :p

Din repertoriu aduc aminte: Gaudete, Praznic luminos, Cântec de advent, Colindul luminii etc. Mai multe veţi auzi mâine de la 6pm, la Muzeul Unirii, pe Lăpuşneanu – vis-a-vis de Corso. Hear you there!

Joe Satriani – Dream Song

filme nevăzute până la capăt

Shrek Forever After (Mike Mitchell, 2010) – prea multa filozofie americana “ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se intample”; ii lipseste farmecul si umorul primului film. e sequel, adica prea mult.

Ratio Films e pe facebook!

Cu toate ca ne-am trezit cam greu (pentru mine, facebookul deja incepe sa expire), am ajuns si pe facebook intr-un final si ne puteti urmari si da like! In cel mai scurt timp o sa va oferim informatii si cu proiectele viitoare, noi membri, scenarii in lucru etc.

Do you LIKE Ratio films?

La vida de los peces (Matías Bize, 2010)

Matias Bize care a facut superbul En la cama (2002) vine acuma cu romance-ul asta siropos care impresioneaza prin cel mai banal decupaj pe care l-am vazut vreodata (mai mult de 80% din cadre cred ca sunt prim-planuri + cateva plan-detalii “ideologice”) dar si muzica care m-a durut de fiecare data. I hate that, but i adore it… Plus ca omuletii joaca superb, desi unele replici sunt atat de banale, le zic de parca ar muri o data cu ele si n-ai cum sa ramai neimpresionat. Desigur, asemanarea cu Before Sunset e de prisos (intalnirea programata la care unul din ei n-a ajuns, finalul deschis), e mai degraba un motiv, pentru ca ceea ce in BS era dramatic aici e superfluu si invers. Nu pot sa am alta impresie despre film decat ca e simplist, saraceste la capitolul tehnic (imagine in special – m-a enervat la culme baia de lumina) si la cel de regie, dar are unul din cele mai bune soundtrackuri pe care le-am remarcat in ultimul timp (si asta nu mi se intampla des). In orice caz, En la cama ramane extraordinar.

Download aici

Cum vad eu esecurile

La fel cum le vede orice persoana lucida: ca pe ceva ce doare, ce provoaca deziluzii, scade increderea in sine, in propriile capacitati, pe scurt o ratare a propriei fiinte. Nu e doar un mic esec, e un esec total, un prilej de a fi prapastios si fatalist, dar nu numai atat: e si un prilej de a fi tu insuti, golit de ipocrizii, false modestii, false bune-impresii si un prilej de a avea un dialog…

Seara Iosif Prodan

Ce pot să vă zic decât că a venit lumea, filmele au rulat bine, am primit întrebări şi nu am făcut abuz de momente penibile; pentru mai multe detalii vă las câteva poze:

Acum urmează ştirea mai interesantă: mâine între 12 şi 14 pm, pe stillonline.ro voi fi ‘on air’ împreună cu Alexandra la emisiunea “Rola de film” şi o să vorbim pe larg despre Medalia de Onoare şi multe alte filme şi evenimente, dintre care amintesc DOCEST – cu multe filme bune anul ăsta. Ne auzim mâine!

Autumn love

Deea is having an affair, and she writes about it.

Cafeneaua cinematografica: Iosif Prodan

Playlist:

1.Hotline

2.Instantaneu

3.Joc…

4.Now you say you love me…

5.Medisin

 

Recomandarea nopţii

After Hours

Puteţi vedea filmul aici. Vizionare placută!

“Am invins!!!” :))

Cu o mică întârziere, anunţ şi eu că Ratio Films “a comis-o din nou”! După cum vedeţi în stânga ecranului, am caştigat premiul publicului cu Medisin, documentarul de suflet al lui Marius şi al meu, deopotrivă. Pe scurt, suntem foarte bucuroşi, dar am fi şi mai entuziaşti dacă am primi şi premiu efectiv (cel de anul e trecut e de o tristă amintire…); n-au mai fost petreceri ca la ediţia anterioară, dar au fost mese bogate şi domnişoare mai accesibile. N-am putut să ma bucur, însă, decât de 3  filme în 5 zile din cauza organizării absolut jenante. Vă zic din propria experienţă că e incalificabil să n-ai subtitrări măcar în engleză (doar e un festival internaţional, nu?) sau să nu meargă sunetul, în prezenţa regizorului – păi eu dacă eram în sală, opream proiecţia cu mâna mea – (am aflat ulterior că aceea era singura sală din multiplex care rula peliculă şi existau probleme de mai mult timp cu sunetul; păi şi dacă ştii că sunt probleme, de ce ţii neapărat să te faci de râs şi, în definitiv, să-ţi îndepărtezi publicul?). Desigur, calitatea filmelor selectate e aproape de perfecţiune – sunt de acord cu asta – dar păcat că nu le putem vedea. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult a fost Encuentro (Nick Igea, 22 min, 2009) pe care nu cred că îl găsiţi pe undeva, dar eu am dat de-un making off In concluzie, IIFF 2010 sucked big time, ca eveniment, dar eu am profitat cât am putut, în cel mai pur spirit iosifprodanian. Vă povestesc altă dată despre ce e vorba. În altă ordine de idei, nu vă uitaţi la Nuntă în Basarabia că vă pierdeţi timpul, nici la Europolis, din acelaşi motiv, dar vedeţi musai, daca aveţi cum, Marţi, după Crăciun şi Morgen.

Numai bine!

http://www.youtube.com/watch?v=spXI9Tq0TkE&p=11FA67C90521F0E3&playnext=1&index=25

Secţiunea Alt-Fel, IIFF 2010

1. Meds & Clouds (Romania 2010, r. Andreea Dobre, 3 min)

2. Rosu / Red (Romania 2010, r. Lucian Oprea, 4 min)

3. Inainte de razboi / Before War (SUA 2010, r. Jared Katsiane, 6 min)

4. Nimic fara Moarte / Nihil Sine Morte / Nothing Without Death (Romania 2010, r. Ioan Antoci, 25 min)

5. Alexandru (Romania 2010, r. Desiree Halaseh, 4 min)

6. Short Flame (Romania 2010, r. Andreea Dobre, 3 min)

7. Medisin (Romania 2009, r. Marius Mitrofan, Iosif Prodan, 27 min)

8. Sweet Dreams (Romania 2009, r. Iosif Prodan, 14 min)

9. Liniste / Tranquillite (Romania 2009, r. Iosif Prodan, 5 min)

10. Popcornsociety (Franta 2009, r. Ahmet Dogan, 2 min)

IIFF începe pe 6 octombrie la Cinema Victoria si Glendale. Vă aştept!

aromate, lungi, negre…

- Am să-ţi dau ceva ca să-ţi treacă supărarea, zise Dinu.

Şi, grăbindu-se, scoase din servietă pachetul. Pentru că ea nu întindea mîna, scoase el o ţigară şi o aprinse.

- “Dunhill”, enunţă emfatic, şi o privi. Ce ştii tu, astea-s cele mai bune ţigări din lume… au în ele şi opiu…

Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă, Gabriela Adameşteanu, 1979

Mame Diouf marcheaza un hattrick!

Blackburn Rovers se califica in turul urmator al Carling Cup castigand cu 3-1 intalnirea cu Norwich! Golurile au fost inscrise de Mame Diouf, respectiv Askou. In weekend urmeaza un meci important, cu Arsenal. Mult succes, Rovers!

My new love

De ceva timp nutresc sentimente sincere (si din cauza dezamagirii disparitiei/dezintegrarii/uciderii – de ce nu? – ultimei) pentru o echipa englezeasca cu traditie si nume in insula (a fost printre cele 3 fondatoare a The Football League in 1888, alaturi de Aston Villa si Everton). Deseara la 10 joaca in FA Cup cu Norwich (din Championship, liga a doua); sper sa gasesc niste linkuri sa vad live meciul. Go Rovers!

Luca si Amalia

Avem film nou, made by Bianca Basan, Eliza Drob si Iosif Prodan; e un fel de Ratio Films developing. Enjoy!

Primavara cade joi, alt proiect in derulare al Ratio Films a intrat intr-o mica vacanta care sper sa termina cat mai repede (adica in cateva zile) si asta din cauza coproducatorilor… Noul deadline al filmului e IIFF 2010 de care am aflat ieri de la Vlad Gliga ca o sa se tina (intre 6-10 octombrie – doar 5 zile…). Ratio Films va fi oricum prezent la Alt-Fel si poate la scurtmetraj si documentar, desi la ultimele doua e mai greu dar speram.

Numai bine!

Falling leaves (Otar Iosseliani, 1966)

Filmul face parte din prima perioada de creatie a regizorului georgian, cea dinainte de a emigra in Franta. Din cate filme am vazut pana acum (vreo 5), doar unul singur mi-a placut (Adieu, plancher des vaches); iar acesta nu e pe gustul meu in niciun caz. E despre acel moment de maturizare din viata unui baiat: primul loc de munca, un crush foarte puternic pentru o tipa mult prea admirata, conflictul intre principiile proprii si regulile “jocului” si toate deciziile pe care trebuie sa le ia de aici incolo.  Prietenul sau, conformist si mai interesat de propria conditie decat de  urmarile deciziilor pe care le ia, il atentioneaza cu privire la ce se expune daca mai tergiverseaza mult luarea unor decizii. Asta ii departeaza si il face pe eroul nostru sa-si vada singur de drum. Sta impreuna cu colegii de lucru mai in varsta, iar momentul in care isi da seama ca fata pe care o iubeste e doar “a free agent who fucks (only) with boys minds”, ii provoaca o cadere nervoasa si incepe sa-si duca pana la capat deciziile pe care voia sa le ia. Asta nu-i atrage nicio pedeapsa si nu pierde nimic altceva decat starea de vis, idealismul adolescentin si gagica aia smechera la care se uitau toti. Titlul original este Noiembrie, iar simbolistica pare sa se refere la acel Octombrie rosu si e lesne de inteles de ce; filmul e o critica la adresa sistemului, fara dar si poate, mai ales in scenele in care “specialistii” se aduna sa-si dea votul pentru productia unui nou vin. Ei nu-s fac meseria ci doar respecta un plan de productie, plan care trece peste detalii, peste reguli “minore” interne. Si se gaseste el sa opreasca un intreg sistem. De altfel, e avertizat de seful oenolog ca nu se poate lupta cu sistemul si ca e un “om ciudat” si ar face bine sa se trezeasca. Happyendul insa e caracteristica pentru acest film sec ca vinul ala prost pe care se chinuia tanarul rebel sa-l opreasca din productie. Mi-a placut insa inceputul, cu secvente de documentar.

Daca e interesat cineva de film, ii pot da link pentru download; just comment on it.

Now you say you love me [premiera]

Va anuntam cu ceva timp in urma ca se lucreaza la un nou scurt. Desi filmarile au avut loc prin martie (sau aprilie, nu mai stiu), nici acum nu e gata filmul, dar va fi saptamana asta. Asa ca ne-am gandit [eu si cu Marius, adica] sa facem o premiera si am ales Acaju pentru ca arata ca o cafenea si pentru ca ne-am simtit bine la anterioarele proiectii (prietenii stiu de ce…) si pentru ca abia astept sa lipesc niste foi pe peretele ala rosu si sa ne intalnim cu toata lumea cu care am lucrat pana acum.

So, ne vedem in Acaju, luni 21 iunie la ora 21! (blackjack!)

P.S. muzica filmului e a lui Electric Brother caruia i-a placut filmul si asteapta sa-l vada prin festivaluri

Zborul [the original story]

Tocmai am dat peste blogul lui kiddu si am zis ca ar fi interesant sa cititi povestea originala care a stat la baza scenariului pentru Zborul. Se numeste “ce simplu e sa mori…“

Despre nemurire si alte vicii

Trebuie sa-mi inving temerile si neputintele, trebuie sa incerc sa nu fiu pretentios, trebuie sa fiu lucid: asta imi lipseste – luciditatea. Sper ca s-a terminat perioada aia; desigur, imi mai raman si alte lucruri stresante pe cap (un chiar foarte mare) dar sper sa incetez sa mai fiu asa de incapatanat si lenes; de fapt, n-am perceput-o decat foarte putin a fi lene; e mai mult neputinta cu falsa depresie; e ca si cum ai fi constipat; ai cacat de facut, dar nu poti; vrei si el vrea, dar ceva te opreste; ceva ingurgitat blocheaza facerea, scoaterea; cu cat ingurgitezi mai multe chestii care te constipa cu atat mai mult cacat se aduna in tine; si asta pute. Si tu nu vrei sa puti, tu vrei sa fii liber, sa te caci si sa mergi mai departe, sa-ti traiesti viata. Sa scrii poezii, sa faci filme, sa canti si sa iubesti si sa fii iubit, sa dai si sa ceri ceva in schimb, sa astepti oportunitati idealiste si idioate in loc sa faci tu ceva, astepti pe cineva sa te ajute, in loc sa te caci tu, astepti pe altcineva sa se cace si sa-ti vina si tie dupa aia, dar nu-ti mai vine, si puti si apoi nu mai ai dupa cine sa astepti, pentru ca te vei fi transformat deja in cacat; iar cacat fiind, nu mai poti face mari lucru. Decat sa tragi apa. Punct si de la capat. Buna dimineata, stimati ascultatori! Azi e o zi excelenta! Daca nu v-ati cacat inca, sper sa o faceti pentru ca e pacat sa pierdeti atatea oportunitati care vi se arata astazi in fata ochilor pentru ca nu sunteti in stare sa va cacati si sa va eliberati de rahat. Cacati-va fratii mei, stergeti-va la cur, trageti apa, spalati-va pe maini, aranjati-va cravata, camasa, costumul, dati-va cu parfum si apoi traiti! Shitfree. Don’t worry, there’s no shit! Dunhill – takes the shit out of you! (pentru cei care nu v-ati prins ca tot textul e reclama mascata la Dunhill negru lung, sunteti niste constipati) I’m immortal, how about you?

Cine castiga din masurile anti-sociale ale guvernului?

Cine? Simplu. cine gestioneaza mai bine momentul politic-mediatic. Vorbim, evident, de castigul electoral. PDL-ul o sa iasa din schema chiar si prin directionarea injuraturilor publice dinspre guvern spre Basescu (masura fara mari urmari benefice pentru conducere), pentru ca toata lumea crede acum ca Boc e un las (pentru ca Basescu a zis ca de asta a iesit el in fata, pentru ca nu e las; logic, Boc e las) iar din lasitate, romanii n-o sa-l mai voteze. PSD e destul de amuzant momentan. Abia rebranduit cu Ponta la conducere, deja avem mesaje populiste pe micul ecran: marim impozitele si dam bani la oameni. Super! Nu-i asa ca deja va simtiti mai bine? O sa ne dea bani! Doar ce altceva ne trebuie? Bani! Deci, ceea ce FMI a respins din prima, propune PSD-ul; ceea e stupid si o sa-si dea seama si taranii – mare capital electoral PSD. Si ramane PNL. PNL care e surprinzator de bine intentionat si pare de departe cel mai limpede pol politic din Romania, la aceasta ora: maxim 7 ministere, ministri ne-politicieni + Johannis premier (idee pastrata din campanie; nu e tocmai indicat sa pastrezi idei care nu dau roade, dar intr-un moment ca asta pare un pariu logic), mentinerea cotelor actuale ale taxelor si incercarea chiar de reducere a cifrei cotei unice de impozitare (mie asta imi suna a populism, dar cum nu sunt economist de meserie, va rog sa nu ma luati in considerare) si desigur, bomboana  de pe coliva, disponibilizari dintre bugetari (exceptand medici, profesori si politisti). Personal, nu cred ca PNL va avea de castigat in fata unui electorat lehuz asa cum sunt romanii, iar PSD-ul va fi pe cai mari la alegeri. (pronostic: PSD – 40 %, PNL – 35 % PDL 15 %) Cum zicea si Radu Naum, astazi, intr-un editorial, masurile preconizate vor avea (probabil) un efect pozitiv pe termen scurt, dar vor afecta (mai mult ca sigur) in viitor. Cat despre conferinta de presa a Presedintelui… o pierdere de timp, un apel la calm si, desigur, penurie de idei de rezolvare a crizei.

Ratio Films la Prima TV Iasi [debutul]

Zi mare pentru Ratio Films – 28 aprilie 2010! Dupa discutia pe care o puteti urmari mai sus, a fost difuzat integral si necenzurat Medisin! Si asta e doar inceputul. In curand, primele detalii despre “Primavara cade joi” – co-productie Ratio Films si Prima TV Iasi!

Ratio Films la TV!

Ratio Films se vede la Prima Tv Iasi in data de 28 aprilie 2010! (Adica maine) La ora 17! O sa apara subsemnatul laudandu-se cat de destept e si cum stie el sa faca filme Mai multe detalii aflati maine la ora 5 pm, la Prima Tv Iasi! Be there!

P.S. In curand va fi difuzat si Medisin, la acelasi post! Ramaneti pentru detalii!

Medisin (Iosif Prodan & Marius Mitrofan, 2009)

Ratio Films ruleaza! In scurt timp, vesti despre ce pregateste nou Ratio Films! Stati aproape!

Moartea domnului Fluier

O altă dovadă de curaj este secvenţa nocturnă de la mijlocul filmului, în care Silviu şi Ursu (Chilibar Papan) aleargă chiuind printre nişte cearşafuri albe. În acest scurt moment magic, care nu se leagă de nimic din film, se ascunde, cred, ceea ce regizorul a dorit să ne transmită prin Fluier.

Mihai Fulger

Pai ce sa transmita? Faptul ca e debutant.

Sweet Dreams (Iosif Prodan, 2009)

In sfarsit, avem si Sweet Drems pe youtube, film care a incheiat activitatea Ratio Films in 2009, pe partea de fictiune. A avut vreo 3 proiectii in Iasi: 2 in Acaju si una la Mihai Ursachi.

Iata si echipa:

actori: Ioana Zamfir, Eliza Drob, Cornel Dumitriu

imagine: Tudor Platon

montaj: Marius Mitrofan si Iosif Prodan

muzica: Sammy Frunza

mixaj sunet: Marius Mitrofan

scenariu si regie: Iosif Prodan

http://www.youtube.com/watch?v=TSJLlekNIpA&feature=related

Love Story made in RO

Pentru ca 14 februarie tocmai a trecut va prezint un top personal regarding 3 best romanian love story films. Si topul arata asa:

1. Terminus Paradis (Lucian Pintilie, 1998) [download AICI]

2. Occident (Cristian Mungiu, 2002) [download AICI]

3. Asphalt Tango (Nae Caranfil, 1996) [download AICI]

In primul rand, trebuie sa va atentionez ca filmele sunt drame (in special primele doua) iar daca vreti sa si radeti uitati-va la Asphalt Tango. Occident s-a mai dat pe la tv, deci s-ar putea sa-l recunoasteti (joaca Gyuri Pascu) iar Terminus Paradis e de departe cel mai bun de-aici pentru ca e dur, e naspa, e romantic (daca stii cum sa-l iei) si pentru dedicatiile lui Razvan Vasilescu si, de ce nu, coaiele lui Pintilie. Vizionare placuta!

Ratio Films pe Youtube

Desi ar fi trebuit sa fac chestia asta de mai mult timp, am tot amanat-o nu-stiu de ce; oricum, toate filmele sunt pe youtube in vazul si critica lumii: le vedeti AICI. Sper ca intr-un timp cat mai scurt sa putem urca si Sweet Dreams si Medisin, dar va mai dura cel putin o luna pana atunci. Enjoy!

Baloji

Baloji, cunoscut ca si MC Balo, este un rapper belgian de origine congoleza. Dupa aventura poetica si militanta alaturi de grupul Starflam, începe o cariera solo. Primul sau album autobiografic, Hotel Impala, a avut un mare succes în Europa.

Baloji se inspira din mediul foarte divers al muzicii asociate odinioara culturii negre, cum ar fi dub-ul, muzica reggae, hip-hop-ul si muzica soul. Baloji scrie textele fara agresivitate, cu o finete deosebita si cu gratia unui spadasin care-si atinge tinta.

Pe scena se înconjoara de un grup de muzicieni congolezi (sau africani) din Bruxelles. Într-o mare varietate de stiluri, Baloji îsi impune vocea sa unica si da frâu liber constiintei care împaca si trezeste spiritele într-o frenezie de sonoritati mereu surprinzatoare.

Baloji vine miercuri, 17 martie, ora 20 la Casa de Cultura a Sudentilor Iasi – Intrarea Libera!

Pentru cei care vor sa-l asculte pe Baloji, aveti la download 2 albume

1. Hotel Impala – rapidshare si torrent

2. Kinshasa Succursale – rapidshare

si o piesa pe youtube

Avatare online

[da click] James Cameron se oftica! :))))))

Buzduganul cu trei peceţi (Constantin Vaeni, 1978)

Filmul de vineri seara de la 8, de pe TVR Cultural il gasiti la download aici.

Interviu partea a III-a

Pentru cei care n-au reusit sa citeasca tot interviul, aveti partea I si partea a II-a

11. Ce mai mare realizare pe care ai avut-o in ceea ce priveste scurtmetrajul?

Ca orice regizor tanar, e premiul pe care poti sa il castigi la un festival. Asta s-a intamplat in octombrie. Am castigat un premiu la Festivalul IIFF ( Festivalul International de Film), la sectiunea Altfel, o sectiune pentru filme digitale, cum fac eu, pentru filmul “Instantaneu”. In competitie au fost profesori de la Arte ( Universitatea de Arte “George Enescu”), care au avut 3 scurtmetraje, si care au primit critici destul de slabe. “Instantaneu” a mai castigat un premiu, la Timisoara, in iulie, la un festival mai micut de arte vizuale, “ManyFest”.

12. Exista o idee de film care te macina si pe care ai vrea neaparat sa o transpui intr-un film?

Intotdeauna folosesc scenariile mele, ceea ce scriu,  ca pe un soi de defulare, de filmoterapie (rade). Problemele care ma macinau erau transpuse in scenarii. Asa incercam sa le rezolv, in film, facand filmul, lucrand cu idea respectiva.

13. Unde poate lumea sa-ti vada filmele, si sa stie despre tine mai multe?

Inca de la inceput, pentru a-mi motiva echipa cu care lucram, dupa ce terminam un film, faceam si o proiectie in oras. Am invitat oameni, cunostinte, am pus afise. In general, o data la cateva luni am o proiectie de film in Iasi, la festivalului la care sunt acceptate filmele.

14. Esti clasa a 12-a. Incotro te indrepti? Tot pe calea filmului?

De vreo 4 ani de zile, s-a nascut ideea asta de a face film, si de vreo 3, m- am gandit sa dau la Regie-Film, la Bucuresti, la UNATC (Universitatea Nationala de Arta Teatrala si cinematografie). Scopul meu, momentan, este sa ajung acolo, si sa fiu admis.

15. Ce proiect de scurtmetraj ai in plan actualmente?

Lucrez la un documentar, despre maternitatile din Iasi si conditiile de acolo. Sunt la a doua saptaman de filmare si deja incep sa aflu din ce in ce mai multe probleme pe care in mod normal nu le-as fi aflat de nicaieri. Sunt doua maternitati in Iasi, “Cuza Voda” si “Elena Doamna”. Am obtinut aprobare pentru filmare, dar conducerea e foarte “rece”, retinuta la Cuza Voda. Mereu cand trec pe acolo imi spun “sa-mi arati filmul inainte sa-l difuzezi”. La “Elena Doamna”, fiind un spital mai mic, oamenii sunt mult mai deschisi. Am observat ca toata reticenta personalului fata de cineva dinafara e data de comportamentul directorului. Iti arunca doua trei hartii cu statistici in fata si nu stiu cum sa scape mai repede de tine. Ideea mi-a venit de la un festival de film documentar care abordeaza aceasta tema- drepturile omului. Oriucm, mai am alte 2 proiecte in curs de dezvoltare, un documentar despre revolutia de la Iasi. Trebuia sa inceapa pe 14 decembrie, la Iasi, dar cei de la Securitate au aflat, si a inceput pe 17 decembrie la Timisoara. Al doilea, despre RAJAC. E vorba despre niste pierderi de bani, influente politice, dintr-un mediu destul de inchis. Fac cercetari si incerc sa vad ce pot afla. Daca va merge, atunci e bine. Daca nu, idei de documentar am destule.

Interviu realizat de Luciana Ungureanu

The Hurt Locker (Kathryn Bigelow, 2008)

Filmul impresioneaza cu scenariul care isi merita premiul de la Venetia, dar cam atat. Bigelow se simte in cateva cadre: pisica, frunzele si barbatii care plang. Restul e Hollywood pur; mai toate scenele cu bombe sunt fake dpdv tehnic, adica pica la testul realitatii. Ceea ce nu e chiar bine. N-am vazut inca Avatar ca sa pot zice daca The Hurt Locker a meritat Oscarul, dar nu cred ca se compara cu ce a fost anul trecut in competitie. Mi-au placut doua scene din film; cand negroteiul il intreaba p erou cum de e el asa de curajos si se baga in lupta asa usor, iar eroul zice ca nu stie si il intreaba el pe negrotei ce crede, iar concluzia e ca nimeni nu stie; el e robotul: isi face meseria si-atat. nu stie de ce. De obicei eroul raspunde ca face pentru USA, pentru popor sau pentru ce mai vreau scenaristul&regizorul. Dar aici e altceva; eroul chiar nu stie. Iar a doua faza e cea din supermarket, de la sfarsitul filmului. Eroul trebuie sa ia o punga de cereale si are un rand intreg de cereale; pretty funny, dar nu cred ca americanii s-au prins de duma.  Chiar daca nu mai era nevoie de inca o demonstratie cum ca Oscarul chiar n-are legatura cu cinemaul pur, they did it again. And, yes, they cant’t. Goodbye Oscar! Hope not to see you soon!

Puteti lua The Hurt Locker de aici.

La capatul liniei (Dinu Tanase, 1982)

Filmul tocmai a rulat la Tvr Cultural in prezentarea prof. Laurentiu Damian. Il gasiti si pe torrent, in caz ca l-ati pierdut. Vizionare placuta!

Aurora [trailer]

ieri au fost postate pe youtube 3 trailere la ultimul film semnat Cristi Puiu, film pe care il astept cu nerabdare! Ar trebui sa faca o figura frumoasa la Cannes anul asta.

daca nu va ajunge, aveti si un articol pe cinemagia.

Cesar 2010

Pentru a 3-a oara la Cesar, Radu Mihaileanu nu reuseste sa castige la niciuna din categoriile la care a fost nominalizat: scenariu original, cel mai bun regizor si cel mai bun film. Toate acestea au fost castigate de Jacques Audiard pentru filmul Un Prophete, film pe care-l trec pe lista de filme de vazut. Chiar si asa, Concertul, filmul romanului de etnie ebraica, castiga alte doua premii: cel mai bun sunet si cea mai buna muzica. Dupa isprava lui Florin Serban la Berlin, iata ca Radu Mihaileanu tocmai a fost printre cei mai buni la Cesar iar zvonurile anunta o prezenta romaneasca de notat la Cannes 2010 cu Aurora lui Cristi Puiu, Morgen a lui Marian Crisan si Periferic, debutul in lungmetraj al lui Bogdan George Apetri.

Romania a mai fost reprezentata anul acesta la premiile Cesar de Ruxandra Medrea care a castigat premiul Cesar pentru documentarul L’Enfer d’Henri-Georges Clouzot realizat impreuna cu Serge Bromberg!

Sampanie!

Astazi se face un an de la premiera! La ora cand postez, acum un an, savuram deja un vin bun primit cadou la premiera… Am discutat azi putin cu Marius si pe langa proiectele pe care le avem acum pe rol, ar mai putea aparea si un remake la Rama sau un sequel, asta depinzand in primul rand de timpul pe care il avem la dispozitie si de acceptul Alexandrei. Ramane doar o idee, dar – cine stie? – poate vom avea un Rama si in 2010! Ramane o poveste frumoasa – despre care am scris si aici – de zis la nepoti si de mentionat in autobiografie… Sa curga sampania!

Now you say you love me…

pentru fanii mei care asteapta nerabdatori un nou film, tot ce va pot spune e ca intr-o saptamana intram la filmare cu un scurtmetraj de fictiune si in paralel se lucreaza la scenariul unui documentar despre revolutia esuata de la 14 decembrie 1989 de la Iasi. Pana veti putea urmari filmele sau macar un trailer, aveti o imagine aici.

iar pentru fanii care n-au reusit sa vada prea multe filme dintre ale mele, aveti Hotline pe youtube.

Dune (David Lynch, 1984)

Am vazut Dune pentru ca voiam sa am in palmares integrala Lynch, la fel cum voi vedea 2001: A space Odyssey ca sa termin si Kubrick. Nu sunt fan al filmelor SF pentru ca nu inteleg de ce trebuie sa folosesti atat de multi bani pentru tot felul de efecte si creatii de studio doar ca sa imiti viata reala. Sa fim seriosi, o drama puternica e una simpla (a propos de Von Trier); ma lasa rece toata desfasurarea de forte si toate cadrele refolosite (am observat vreo 3, din greseala) pentru ca nu imi transmit nimic. SF-ul imi pare o joaca de copii nematurizati care viseaza stele, nave spatiale si caca intergalactic. Lynch a zis ca n-a facut altceva decat sa-si piarda timpul cu filmul asta si tind sa-l cred pentru ca n-are nicio legatura cu filmele lui macabre ori thrillerele care il caracterizeaza. Filmul asta e un mare fas. Raman la convingerea ca Lynch e un regizor foarte bun, unul dintre preferatii mei, dar nu-mi explic de ce a facut Dune. Plus ca s-a mai certat si cu producatorul initial si bla bla. “Duelul” dintre Harkonnens si Atreidies e o chestie care seamana cu Tom si Jerry cu mentiunea ca animalutele tind sa fie mai profunde. Something like the pills from Matrix. Adica o chestie superconstipata, supraevaluata, un zero barat.

Totusi, daca sunt fani Star Wars pe-aici, puteti vedea Dune in varianta Extended Edition + Sting cu un cutit in gat la final, aici.

Septembrie (Timotei Ursu, 1978)

Blow-Up in varianta romaneasca. Lucrat bine, fara exagerari. Marturisesc ca n-am mai vazut niciun film de Timotei Ursu, dar am auzit ca Al patrulea stol (1978) e aproape la fel de bun ca si acesta si tot din auzite, cica Septembrie ar fi cel mai bun film al lui. Dupa cum am zis si la inceput, scenariul sau ideea scenariului e o adaptare dupa Blow-up al lui Antonioni: un tip fura o motocicleta si agata o copila de liceu cu care fuge la mare. Desi are un pedigree nu tocmai curat si cu militia pe urmele lui, tipul i se prezinta ei drept student si bla bla. De-aici totul e foarte frumos: carpe diem, plaja, soare, plimbari, povesti, restaurante… ca doar o viata avem. Gasculita afla in final ca tipul e un impostor, dar deh, dragostea e poveste si pana la urma il accepta asa cum e. Adica mor impreuna ca sa fie povestea frumoasa. Chiar si asa, finalul e onest, cu ceva influente din Godard – zic eu – si din Antonioni clar (ma refer la un alt cuplu aflat pe o motocicleta; cuplu pe care Ursu insista, il anticipeaza).

Daca doriti sa vedeti filmul, il puteti descarca aici.

Interviu partea a II-a

Continui cu partea a II-a a interviului si cu introducerea:

In incinta cafenelei Acaju, intr-o atmosfera boema, cu betisoare parfumate si pisici tolanite pe divan, este pregatit  echipamentul tehnic pentru a putea fi urmarite proiectiile lui Iosif. Peretele rosu, pe care este pictata  o femeie savurandu-si cafeaua, va gazdui 6 filmulete, munca tanarului regizor de doar 17 ani. Minutios, isi aseaza proiectorul cu grija pe un scaun, in timp ce verifica din laptop daca scurtmetrajele sunt pregatite. Iosif Prodan este elev in clasa a 12-a, la liceul “Garabet Ibrailenu” din Iasi. Primul scurtmetraj l-a realizat cand abia implinise 17 ani. Primul premiu important pentru munca lui l-a castigat in aceasta toamna, la IFF. Pentru viitorul sau, si-a pregatit o proiectie in care el va face Regie-Film la Bucuresti din toamna anului urmator. Insa pana atunci, prefera sa le serveasca tinerilor ieseni o portie din scurtmetrajele sale.

6.Ai regrete in ceea ce priveste produsul final?

Da, iti inchipui! In orice moment al realizarii unui film, te gandesti ca poate scenariul acela ar fi trebuit scris un pic mai bine. Mereu retusez. Orice scenariu de-al meu este modificat pe parcurs de foarte multe ori. Si asta din diverse motive. Actorii nu pot sa joace ceea ce am scris eu, ori e ceva prea dificil de facut. Si tot timpul suprim, schimb, tai.

7. Deci faci compromisuri?

Fac compromisuri, pentru ca, din nou, nu-mi permit financiar. Daca ar fi dupa mine, da, as mai merge o data la fimari. Dar actorii fac acest lucru din placere, din pasiune…Nu am contract cu ei ca sa le spun “n-a iesit bine asta, mai facem  o data!”. Trebuie sa ma concentrez sa-mi iasa bine din prima. Si atunci esti tot timpul constrans de timp- cineva trebuie sa plece, altcineva nu mai poate, e… greu(rade).

8. Ai un regizor preferat?

Sunt foarte multi. Am un model, Tarkovski, desi filmele mele nu prea au legatura cu tematica abordata de el. Ca si tehnica, Tarkovski, Linch, Bergman, Van Sant si regizori italieni, Antonioni, De Sica. Aaa, si romani, desigur! Mungiu, Porumboiu etc.

9. Crezi ca imaginea poate sa schimbe mentalitati?

Mentalitati? E greu de spus. Dar se intampla. E mult mai puternica impresia pe care ti-o lasa o fotografie, de exemplu. Acolo e doar un cadru fix, imortalizat. Fotografia cu un copil african, care are in spate un vulture, a castigat premiul Pulitzer, a fost facuta in timpul unui razboi civil. Fotograful a ramas atat de marcat de soarta copilului, care era pur si simplu neajutorat, subnutrit, si cu vulturul care sta in spatele lui, gata-gata sa-l manance, incat s-a sinucis. In materie de film, poti schimba mentalitati, dar e vorba despre capodopere. Sunt acele filme care efectiv te marcheaza. Ceea ce face eu e mai mult un soi de exercitiu vizual. Oricum, intotdeauna viata bate filmul.

10. Care este feedebackul pe care il primesti din partea celor care iti vad filmele?

La prima premiera, pe 25 februarie 2009, in Cafeneaua Avantgarde, reactiile au fost impartite. Unora le-a placut foarte mult, altii au zis ca nu. Dar raman la parerea ca e bine sa ai  critici de toate culorile.

Urmeaza si ultima parte a interviului, in caz ca nu v-ati plictisit deja.

Dancer in the Dark (Lars von Trier, 2000)

Mi-amintesc ca am incercat sa vad filmul asta cand eram mai mic, cam acum vreo 3 ani si mi s-a parut respingatoare maniera lui von trier de a face un film. O recunoscusem pe Bjork, dar tot cine-veriteul ala si sariturile in cadru erau too much for me. M-am oprit la scena in care Gene primeste o bicicleta. Acum, l-as fi oprit jumatate de ora mai tarziu. Cand Selma il omoara pe Bill. Mi s-a parut prea mult, parca supralicita. Mi s-a parut putin cam “facuta”. Cu toate astea, drama e foarte puternica; si nu exagerez deloc. Mi se pare una dintre cele mai puternice drame pe care le-am vazut; desigur, filmul impresioneaza usor pentru ca Von Trier propune o estetica proprie, o estetica in care nu doar vizualul e extrem de realist ci si faptele, actiunea, scenariul e foarte dur. Si asta vedem in toate filmele lui Von Trier (Antichrist e doar un exemplu…).  Dancer in the Dark e un film care-ti poate schimba ziua, in rau. E un musical tragic; de fapt, e intr-adevar o tragedie. La fel ca restul protagonistilor filmelor danezului, Selma incearca sa-si depaseasca conditia: munceste zi si noapte pentru fiul ei, chiar daca si-a pierdut vederea aproape complet. Pentru ea, totul se rezuma la fiul ei. Chiar daca pentru fiul ei trebuie sa pretuiasca mai intai banii si anumite relatii sociale. Aflata in fata mortii, o accepta pentru ca stie ca a reusit ce si-a propus: fiul ei n-o sa fie bolnav. Si totul se termina aici…

Pentru torrent, aici. De titrari va faceti rost si singuri. Vizionare placuta!

Agora (Alejandro Amenabar, 2009)

Cred ca totusi e exagerata ideea cum ca Agora ar fi un film care slujeste cauza ateismului. Amenabar a scris un scenariu foarte pop, cu gagici stiff, studs, gorillas si the most hot stuff – crestini vs atei/intelectuali si crestini vs evrei sau crestini vs restul lumii. Filmul e despre Hypatia – o profesoara in Biblioteca judeteana din Alexandria, care e numita de elevii sai si de restul intelectualilor – filosoafa. Well, asta nu dureaza mult, pentru ca in final [ca tot veni vorba, filmul beneficiaza de un montaj a la Hollywood si e usor digerabil, prea usor...] crestinii sa o numeasca tarfa si vrajitoare. Agora e pretty soft, scenariul e cliseistic, mica poveste de dragoste in 3 e jalnica [Davos trece de partea cealalta a baricadei pentru mai bine de jumate de film pentru ca intr-un moment de maxim dramatism, Hypatia ii zice idiot; iar el se enerveaza si o paraseste... ah...], iar impresia care mi-a lasat-o filmul timp de doua ore e ca Hollywood is shit. Si ca intra si in Europa. Si ca efectele lor video sunt superfluu. Mai bine ati incerca sa scrieti un scenariu serios decat sa umblati cu povestioare de astea de 14 februarie… A, si nu v-am spus finalul: Davos se intoarce la un moment dat la Hypatia – cand afla ca va fi ucisa – si se duce el s-o protejze ca un Fat-Frumos cu mustacioara si chip de Enrique si o sufoca pentru a nu fi lapidata, moment in care isi aduce aminte de fazele nice din povestea lui de dragoste cu ea. Momentul nu ar reprezenta o problema daca Amenabar nu l-ar fi facut sa arate ca un orgasm. Si cam asta e cu Agora. Dar asteptam urmatorul op, domnule Amenabar, nu ne temem de crestini…

Torrent si recenzia lui Gorzo.

Inghititorul de sabii (Alexa Visarion, 1981)

Drama Inghititorului de sabii – acest Zampanò roman – e, de fapt, drama orbului care nu mai inseamna nimic pentru nimeni, acum, drama lui Valentin, circarul care s-a plictisit sa mai mearga pe sfoara si reprezinta drama oricarui artist, erou, sportiv a carui cariera s-a sfarsit demult. Pentru aceste trei personaje pe care le-am amintit, nu mai exista prezent ori viitor. Pentru ei, trecutul e toata averea lor. Toata munca lor, toate izbanzile lor, toata gloria, a fost. S-a dus. E trecut. Acum, sunt bataia de joc a tuturor, nu inseamna nimic pentru nimeni. Ei aleg sa se razbune, nu pe oameni – care nu-i cinstesc pentru ceea ce au fost – ci pe viata: Valentin, cand e pe sfoara, poarta o bluza alba pe care scrie “I love you life”, Inghititorul de sabii defuleaza intr-un monolog, plin de scarba si dezgust la adresa vietii lui; Orbul e singurul care incearca sa reziste. Canta marsuri militare la muzicuta, incearca sa le explice autoritatilor care il cheama la tot felul de evenimente cum a fost cu razboiul… Dar nu intereseaza pe nimeni. Singurul lor ecou, singurul care ar putea spune povestea lor mai departe, e pustiul. Pustiul care si-a ingropat tatal si l-a urmat pe inghititor, pentru a-l ingropa si pe acesta, in final. Moartea joaca un rol important aici, poate cel mai important, Visarion chiar o si intrupeaza intr-o femeie (Leopoldina Balanuta) imbracata in negru, care apare de trei ori in film: cand moare tatal pustiului, cand apare pentru ultima data Valentin in film si la sfarsit, inainte de a muri Inghititorul. Filmul e o tragi-comedie mai ales prin inserarea secventelor ce au ca protagonisti militarii sau “autoritatile”, dupa cum se auto-denumesc.  In concluzie, putem vorbi de un conflict ideatic intre viata si moarte, intre succes si agonie. Tehnic, filmul e decupat in special in panoramari – procedeu la mare arta pentru acei ani – dar fara zoomuri; poate doar cadrul final, care pare desprins dintr-un film american de duzina. In rest, incadraturile sunt simple – planuri generale tipice pentru realismul generatiei ’70 si inserturi, rare dar bune, de prim planuri. Decorul e plastic dar, din nou, e specific pentru aceasta perioada.

Pentru cei care vor sa vada filmul, se difuzeaza vineri de la ora 20, pe TVR Cultural, intr-o calitate video si audio buna. (mai multe detalii aici)

Pentru cei care rateaza difuzarea tv, aveti si pe torrent (il gasiti prin lista de filme) o varianta, ripata cam prost cu sunetul puternic, dar decat deloc, e bine si-asa. Vizionare placuta!

Sin cabeza

pentru cine nu ma recunoaste, sa va fie rusine! cum sa va explic, aici tocmai ma pregateam sa urc pe scena si sa-mi “ridic” premiul la IIFF, care premiu nu l-am ridicat nici acum. Oricum, ramane aceasta superba poza postata pe siteul oficial al festivalului… Abia astept urmatoarea editie! Yeah! O sa fie super! Aviz amatorilor, we’ll still be immortal…

Din prea mult narcisism

Si pentru ca blogul asta continua sa-mi hraneasca mandria de sine, va prezint un interviu pe care l-am acordat prin decembrie 2009, inainte de o proiectie. Interviul a aparut si pe siteul Cuza, sub forma de reportaj.

1.De unde a inceput pasiunea pentru scurtmetraj?

Am inceput sa vad filme, a inceput ca o pasiune de cinefil. In paralel jucam in tot felul de piese pe la scoala, si visam ca o sa ajung actor, pana cand mi-am dat seama ca e mai profitabil sa fiu regizor. Ca actor, depinzi mereu de cineva pentru rol, pe cand ca regizor tu esti cel care ia initiative, si cumva era mai aproape de sufletul meu. Am inceput sa scriu texte care deveneau apoi scenario. Stiu ca primul meu scenariu a fost pentru un film de lungmetraj. Am stat vreo 3-4 luni si am lucrat la el, doar asta faceam, lucram la scenariu. Dupa aia am inceput sa scriu scenarii mai scurte. Am pornit cu idea asta: scriu scenarii mai scurte, pe care sa le pot face. Cumva, ma limitam. Preferam sa scriu ceva mai simplu, mai banal, dar pe care sa-l pot face efectiv, fara sa am frustrarea aia ca nu il pot duce pana la capat, nu am bani, nu am oameni.

2.Cand ai realizat primul film de scurtmetraj?

Iarna trecuta. Abia facusem 17 ani. Scenariul l-am scris la 16 ani. Era un scurtmetraj destul de lung, de aproape 30 de minute. Era foarte banal, pur si simplu o discutie intre doua persoane. Vizual vorbind, a iesit bine, era “lucrat”. Pana acum am facut 10 scurtmetraje, am inceput sa lucrez pentru primul documentar, am alte doua in plan. Termin un film, ma apuc de altul, merg si in paralel(rade).

3.Cine e in spatele scurtmetrajelor tale?

Ca regizor, eu sunt cel care vine cu ideile, cu scenariul. Mai colaborez cu un prieten, Marius Mitrofan care ma ajuta la ceea ce inseamna filmare, post-productie.

4.Ce tematici esti tentat sa abordezi pentru filmele tale?

Tematicile sunt usor adolescentine. Pe langa faptul ca sunt usor de facut, pentru ca filmez cu prietenii, colegii mei, suntem de-o varsta, mi-e si usor sa-i abordez si sa lucrez cu ei. Totul este si mai personal, inteleg mai bine anumite aspecte, este si varsta mea acum…Bine, peste 10 ani cand o sa ma uit la filmele mele de acum o sa mi se para niste prostii teribile, dar acesta a  fost inceputul. Tematicile in sine se leaga de relatiile sociale.

5.Cele mai mari obstacole de care te-ai lovit pana acum?

In general, nu prea ma gandesc la obstacole. Dar cele mai multe probleme sunt cele tehnice. Acum filmez cu o camera micuta, de familie, din aia cu care filmeaza americanii ziua copiilor lor de nastere. Ma intereseaza mai mult calitatea filmului din punct de vedere artistic, si nu neaparat tehnic. Cea mai mare problema pe care o intampin este la filmari si la post-productie. Adica e ok, am actorii, sunt acolo, camera merge, dar prima problema care apare este sunetul. In momentul in care am replici, imi trebuie un microfon, o statie in paralel. Nu poti inregistra doar cu sunetul pe care ti-l ofera camera. Apoi, la post-productie. Materialul brut trebuie trecut prin anumite etape, iar la final, automat calitatea vizuala scade foarte mult fata de original. Desigur, o alta problema este cea legata de partea financiara. Daca as avea suficienti bani, as putea sa imi permit o camera buna. Pana atunci, nu ma dau cu capul de pereti, merg mai departe, cu ceea ce am, si incerc sa ma maturizez din punct de vedere artistic asa cum pot.

Asta a fost prima parte a interviului; vor urma si celelalte doua parti…

Despre ratiune si fictiune

A propos de un post mai vechi: Yes we can!

Ma gandeam recent ca intre paradis si viata noastra n-ar trebui sa fie o diferenta favorabila paradisului. In paradis era bine. Hmmm, cam fals. Pai, daca era bine trebuia sa fie si rau. Ori rau n-avea cum sa fie. Deci, in paradis nu era bine. Era altceva. Orice altceva, dar nu bine. Si daca nu era nici rau nici bine, inseamna ca era cam monoton. Si Dumnezeu cand ne-a dat afara din paradis, de fapt ne-a facut un dar. Ne-a lasat sa traim. Sa ne bucuram si sa plangem, sa iubim si sa uitam, sa cautam fericirea si s-o gasim, dar foarte putin si tot asa pana ne plictisim. Ne-a lasat pana si posibilitatea de a ne sinucide. Din plictiseala ori fericire ori dragoste…  Si ne-a lasat cu convingerea ca ne putem depasi pe noi insine; putem fi mai buni si mai destepti si mai uimitor de inteligenti decat anul trecut si mai ceva ca acum 2 ani.  Si asta zic eu ca e bine. Dar, nu-i asa? Se putea si mai bine…

Si daca tot incepem cu inceputul, sa ajungem si la Medisin. A fost 22 ianuarie 2010. A fost prima proiectie Ratio Films pe 2010. A 3-a premiera si cel mai mare succes. 80 de oameni. Discutii, aplauze, felicitari. +presa. si alta presa.

Lumanarea…

E un episod de care-mi aduc aminte cu drag si ma gandesc si-acuma cum de-oi fi avut atata curaj sa ma arunc la nici 17 ani in fata oamenilor cu melodrama mea, vanzandu-le rahat legat cu funda rosie si cu Radiohead in fundal si sa mai culeg si aplauze. Cum-necum, s-au strans vreo 25-30 de oameni, a fost prima premiera a mea si a lui Marius, am avut defectiuni tehnice,  zambete ironice, orgolii ranite, era cat pe ce sa-nceapa si-o cearta din care subsemnatul ar fi devenit penibil mai mult ca sigur si a starnit reactii de genu: “deci tipa era lesbi?” si “cum a putut iosif sa faca asa ceva?”.  Ca o ironie a soartei, asta ma intreb si eu acuma, la aproape un de-atunci, dar, cum sa zic, chiar e mai putin important cum am putut sa fac “chestia” aia, conteaza ca a fost si ca se intampla o data-n viata si ca, nu-i asa?, cat de rau sa fi fost tot zambesti cand iti aduce aminte de prima data, de debut. Va las si un link pentru posteritate

Si cateva poze

Haka cu traducere!

In sfarsit, un haka cu traducere. Ca sa stim si noi ce urla ciudatii astia :d

Cronica unei morti anuntate

De obicei, se zice ca “de morti numai de bine”. Si ma gandeam, nefatalist, ce s-ar zice despre mine daca as muri. evident, imi place sa-i  scutesc pe cei din jurul meu de acest efort si am sa le ofer cateva sugestii. iosif prodan: un tip oportunist, mizantrop, ipocrit si semi-doct, tanar cineast independent (desigur – cineast, independent, tanar…), a fost mai degraba caracterizat de un dualism pervers subliniat cel mai bine de ipocrizie. Caracter dificil, un tip fixist, uneori chiar misogin, ura exagerarile de genul obsesiei create de evrei in privinta holocaustului prin filme usor penibile precum Schindler’s List etc. prin care au acordat poporului si culturii germane un caracter damnabil, iar limbii germane, dealtfel foarte poetica, o imagine infiorator de agresiva. Fixist, cum ziceam, tocmai se pregatea de cateva proiecte de filme. Destinul insa a hotarat ca el sa nu-si desavarseasca opera ca muritor si, speram, ca undeva, acolo sus, el ne priveste zambind si lucrand la vreun nou film cu care va avea o premiera cat de curand.

Pana-una-alta, vineri, 22 ianuarie, ora 18:3o, la Casa de Cultura “Mihai Ursachi” din Parcul Copou, avem:

Premiera Ratio films

Fete de filme francophone 2009 [3]

Ziua 3

A plouat destul de mult azi; am ajuns la conferinta de la CCF, la ora 11 am; invitati doi tienri regizori africani si un producator francez. Discutii despre finantari, distributie, promovare etc. Ceea ce m-a surprins e asemanarea dintre cinema-ul romanesc si cel african (finantari mai mult private, bugetul pentru un lungmetraj de fictiune e in jur de 300.000 E); a propos, cica baietii astia n-au critica de film in Africa – ar fi o paine de mancat pe-acolo…

A mai fost a doua proiectie a filmului Faro…, in prezenta producatorului si de la 6 un film belgian pe care l-am ratat cu lejeritate.

Fete de filme francophone 2009 [2]

Ziua 2

Incepem pe la 3 pm, ne luam o apa de la intrare, ne instalam comod in scaun, se prezinta filmul si surpriza! : filmul n-are subtitrare! Ca doar festivalul e pentru francofoni… N-am plecat imediat, am asteptat sa inceapa filmul. Si am prins probabil cel mai tare cadru din festival: o domnisoara (saritoare la trambulina) isi efectueza primul salt din concurs. Sare si iese perfect. Aplauze. Urmatoarea saritura. Frica. Inaltime. Nu poate sa renunte. Se concentreaza. Si sare… cadru larg cu respectiva cum se loveste, in saritura, cu capul de marginea trambulinei! Perfect! O sa va dau titlul filmului – Où est la main de l’homme sans tête (Guillaume & Stéphane Malandrin, 2009). E superb cadrul. Face toti banii.

Urmatorul film, de la 6 seara. Sala plina. Française (Souad El-Bouhati, 2008) [trailer]. Regizorul are un palmares destul de bogat cu precedenta isprava de pelicula (asta am inventat-o eu si suna ca dracu’) – Salam (1999), un mediumetraj de o juma’ de ora. Filmul care s-a proiectat la festival e, astfel, debutul de lungmetraj. Are priza la public, bine montat, dar pe undeva e comercial. Targetul e publicul adolescentin. Deoarece: personajul principal e pustoiaca care, venita dintr-o familie musulmana, vrea sa plece din tara in care parintii ei au adus-o; nu tine cont de traditiile parintilor ei (care nu sunt chiar atat de ingusti, after all), nu vrea sa se casatoreasca – vrea sa plece. In Franta. Cand nu e de-acord cu ei isi pune ceva rockareala la ea in camera. Apoi ia briciul si isi tunde parul. Si nu-stiu cum, pana la urma ajunge in Franta (dupa ce asteptam cu totii un film intreg sa se intample chestia asta) si isi gaseste servici, nu e sclavul nimanui (cum o avertizau toti ca o sa ajunga) si mai e si “soma gagica”. Era o faza celebra: Asta se intampla numai in filme!

Ultimul film nu-l mai prind pentru ca, uneori, pasiunea mea pentru fotbal e mai mare decat cea pentru filme…

Fete de filme francophone 2009

Ziua 1

Primul film – debut de lungmetraj al regizoarei africane Salif Traore – Faro, regina apelor. N-am sa vorbesc prea mult despre film. Actorii au fost adeseori slabi sau doar teatrali, teatrale fiind si anumite idei ale regizoarei. Scenariul are o intriga simpla iar povestea “curge” linistit, in antiteza cu fluviul hierofanizat fata de care se raporteaza intreaga populatie a satului si din ale carui ape izvorasc metafore vizuale… Faro (caci despre ea e vorba in film), e o deitate avatica care comunica cu adeptii ei prin apele fluviului mai sus amintit. Adeptii ei sunt insa artificial construiti. In film par sa faca show, n-au nimic realist in raportarea fata de Faro. Vrajitoarea satului apare tam-nesam intr-o scena si da imediat solutia problemei cu care ne confruntam toti de vreo 20 min: Faro are nevoie de o jertfa. Personajul principal este un bastard intors la origini care dupa ce a ajuns mare scula pe la oras vine sa le construiasca taranoilor un baraj; ceea ce vrea sa faca el e o imersiune a profanului in sacru. Prin constructia barajului, el va demonetiza caracterul sacru al zonei.

Al doilea film – Versailles – n-am reusit sa-l vad si am inteles ca am avut de pierdut; cica ar fi fost vorba despre o comunitate de boschetari care “locuiesc” intr-o padure. Asta imi zice mie ca editia de anul asta e destul de sociala (ca si Franta, de altfel) : presiunea comunitatii asupra unui personaj, relatia parinte-copil etc.

Au revoir, mon ami! (asta ca sa fiu snob. pana la capat.)

Sepultura – Ludwig Van

Der Himmel über Berlin (Wim Wenders, 1987)

Film din prima perioada de creatie a regizorului german, a fost nominalizat la Palme d’Or castigand insa premiul pentru cel mai bun regizor (premiul in valoare de 5000 $, i-a fost donat lui Atom Egoyan). Povestea e simpla: un inger care asculta gandurile berlinezilor vrea sa devina om. Se indragosteste de o frumoasa trapezista – Marion, o muritoare in care isi gaseste toate motivele de a parasi eternitatea. Daca reuseste sa faca acest lucru si care sunt repercursiunile incercarii, veti afla din film (nu ca ar fi important ce face pana la urma ingerul, dar de dragul vizionarii filmului n-am sa va spun ce se intampla). Ceea ce ne propune Wenders, e sa privim viata si oamenii din jurul nostru prin ochii unui copil, un copil inocent care nu poate face diferenta dintre Bine si Rau. Ceea ce reuseste sa trezeasca in sufletul spectatorului, e o nostalgie a inocentei (pierdute) sau macar a copilariei. Probabil vreo 3 sferturi din film o sa va plictisiti teribil, dar asta e si ideea – Wenders vrea sa va identificati cat mai bine cu Damiel (ingerul) si sa intelegeti cat de plictisitoare poate fi existenta unui inger. In ultima jumatate de ora din film totul devine clar. Daca expresia pe care o auziti de vreo cateva ori bune de-alungul filmului – “cand copilul era doar un copil” va trimite cu gandul la cuvintele apostolului Pavel (“cand eram copil, gandeam ca un copil”), insemna ca ati pornit pe o pista buna, caci in final o s-aveti de-a face cu mitul androginului, cuplul adamic s.a. Un amanunt interesant e ca in film apar atat scene alb-negru cat si color; logica imbinarii are, desigur, o interpretare – alb-negrul e dominant, insa imaginile color sugereaza dorinta ingerului de a deveni om. Dupa filmul de fata s-a facut un remake destul de cunoscut – City of Angels. Spre finalul filmului avem si invitati speciali: Nick Cave & The Bad Seeds intr-un live performance; canta From Her to Eternity (scena din film)

Va doresc vizionare placuta!

Ne-Yo – Year of the Gentleman [2008]

YotG e al treilea album de studio semnat Ne-Yo (pe numele sau adevarat Schaffer Smith). Pentru cei care n-au auzit de el pana acum, e tipul care si-a facut intrarea pe piata muzicala cu piesa So Sick, o adevarata oaza de normalitate intr-un desert de ‘romantism’ comercial falsificat. Tot el e producatorul si compozitorul unor hituri precum Irreplaceable interpretat de Beyoncé, Unfaithful cantata de Rihanna sau Let Me Love You – Mario. In ultima vreme se vorbea si de o colaborare cu Marilyn Manson pe viitorul album al excentricului rocker, dar zvonurile au fost infirmate de ambele parti.

Ne-Yo, ca si interpret, compozitor si producator R&B, are influente stilistice si ritmice de la Michael, dar e putin mai romantic apropiindu-se de Babyface (pe YotG, una din piese e leit Marc Anthony), albumele sale fiind ascultabile de preferat seara sau la o ora tarzie, in noapte, ceea ce-i da un aer foarte smooth, classy & glam.

Ceea ce ne propune Ne-yo pe acest album, noua tipilor, e sa recunoastem ca noi suntem cei care grsim si nu va meritam, pe voi – “urmasele Evei” si daca aflam ca inca mai tineti la fostul… desi va iubim, o sa va sfatuim sa va intoarceti la el (Back To What You Know) si in semn de respect, o sa venim si la nunta voastra, desi o sa ne fie a dracu’ de greu (Fade Into the Background). Dintre piesele ce merita ascultate, raman la Mad – piesa foarte ‘melo’, Why Does She Stay & Fade Into The Background -  2 piese care se asculta consecutiv, fiind centrul de greutate al albumului, Lie To Me – piesa cu un ritm destul de catchy si versuri care se memoreaza usor si se fredoneaza inconstient, What’s The Matter ascultati-o pentru versuri iar She Got Her Own… “a dedication to the independent women” piesa interpretata impreuna cu Jamie Foxx si Fabolous

Ne-Yo – She Got Her Own (Feat. Jamie Foxx & Fabolous)

Ne-Yo – Mad

Whitesnake – Is This Love

Cu ocazia filmarilor (I)

ca la spate ca eu pe cu o singur
le-a scapat numai aminteste doar sa
mana pentru ca am convenit sa le
cu actorul singura zis si mana
arestam imediat reluam sa-i pun
cu de langa ca i scena el care-l face
amuzata pun a trebuit asta din el
iar la cealalta tina sa isi
ma prefac raluca ce-am plecat
catusele unui tip

Hara – Mi-e dor de tine

Balay feat Tricky – Tongue Tied

Coma – Nerostitele [2006]

Al doilea album al trupei Coma, mai mult metal decat hard, are cateva surprize: Bill Gould de la Faith No More canta pe Mai presus de cuvinte si alte doua colaborari cu Despot si Brugner. Cea cu Brugner (Urmarire) e chiar funny si se asculta foarte usor (Mie sincer mi se pare cea mai cursiva piesa de pe album – poate e si din cauza versurilor). Prea multe nu sunt de zis; ca si piesa reprezentativa aleg Coboara-ma-n Rai pentru ca pur si simplu suna foarte bine – e o piesa pe care-as asculta-o de ‘n’ ori. Da, cred ca are ceva comercial in ea, dar e doar o banuiala. Alte piese care suna destul de matur sunt Treci si Maini catre cer. Nici Un loc sa ajung nu suna prea rau, dar versurile tind sa devina patetice. Ceea ce trebuie retinut e ca albumul nu e deloc comercial si aici ma refer la sound – pentru ca versurile sunt putin cam patetice (dupa cum aminteam) si deloc complicate. Albumul asta pare sa fie un fel de maturizare, pentru ca cel mai recent disc – Coma Light (2008), e destul de ‘asezat’ in comparatie cu acesta – which still “smells like teen spirit”.

zaraza – electoral

Fatima Mansions – Blues for Ceausescu

Iris – Vino Pentru Totdeauna

The Color of Money (Martin Scorsese, 1986)

Cu un Paul Newman (Eddie Felson) care-si desavarseste rolul din The Hustler (Robert Rossen, 1961), acum patron restaurant si Tom Cruise (VIncent Lania) pe post de talent nativ care are nevoie de un maestru care sa-i tempereze stilul si sa-l introduca in ‘lumea buna’ a biliardului. Lume care se imparte intre turnee oficiale si sali de cartier in care se joaca ilegal dar foarte profitabil, pe bani. Cele doua persnoaje sunt tipice – tanarul necizelat, posesor al unui talent remarcabilsi profesorul, un fost jucator de exceptie, a carui retragere se ascunde sub umbra trecutului, un tip versat si fin cunascator al “limbajului trupului”, omul potrivit sa-l faca pe tanarul jucator sa straluceasca. Filmul se incadreaza in categoria filmelor nocturne ale lui Scorsese, in care traiectoria pozotiva e de substrat. Firul narativ si personajele evolueaza doar ierarhic, pentru ca spiritual acestea ‘schiopateaza’.

Un alt element este scopul tuturor lucrurilor: succesul? banii? relatia dintre Vince si Carmen ? In Casino, banii erau doar o piesa a puzzleului. De fapt, filmul se invarte in jurul acestor 3 – relatia se subordoneaza succesului si banilor, Vince incepe sa prinda gustul acestora din urma si sacrifica succesul, dar Eddie nu intra in jocul lui si abandoneaza in meciul ulterior intalnirii directe dintre el si Vince, in care ultimul pariaza pe adversarul sau si se lasa invins. Motivul e, evident, onoarea si orgoliul – motive adiacente, dar recurente in cinematograful lui Scorsese.

Coma – Coma Light (2008)

Soundul albumului e foarte melancolic si nu difera aproape deloc de la o melodie la alta. Nu putem vorbi de un melanj intre voce si instrumente, prima neridicandu-se la nivelul celor din urma. Metal altenativ-rap neinteresant, cu un cover surprinzator dupa Maria Tanase (!?) care nu suna rau, dar pare discordant in comparatie cu restul pieselor. Fapt care, totusi, nu e rau. Oricum, cover dupa Maria Tanase in rock e ceva nou, dar nu cred ca va prinde. Versurile sunt excesiv metaforic, dar mult prea plastice uneori. Titlul albumului mi se pare a fi unul din cele mai reusite din muzica romaneasca recenta, dar pentru Coma e ceva obisnuit de-acum, ultimul album denumindu-se Nerostitele (de inspiratie stanesciana – necuvintele. Albumul devine ascultabil abia dupa primele 4 piese care te introduc in atmosfera. Dar asta e doar o banuiala pentru ca e numai o sclipire. Dintre melodii, raman la In mine in soapta – singura piesa care aduce a rock serios, dar foarte light – si noua varianta a piesei Canta-mi povestea cu Killy IOD la pian. Pianul da o impresie mult mai intima si parca textul devine mult mai personal. Desi albumul nu surprinde cu nimic interesant, cred totusi ca o trupa precum Coma are mai multe de oferit rockului romanesc.

Coma – Canta-mi Povestea (ft Killy IOD @ pian)

Beastie Boys- Sabotage

Obama, noul presedinte USA

Azi dimineata am aflat numele noului presedinte SUA. N-a fost o surpriza, in ciuda faptului ca acest candidat al democratilor e negru (tatal are origini kenyene), iar dupa cei 8 ani de guvernare republicana, americanii tocmai au trecut prin cea mai mare criza economica de dupa anii ’30, brandul USA e sifonat rau dupa incursiunile (inutile) din Afganistan si Irak, cetatenii celui mai puternic stat din lume sunt nevoiti sa-si gaseasca chiar si un al doilea loc de munca pentru a se putea intretine si pentru a putea plati ratele, sistemul privat de sanatate chiar nu functioneaza si motivele pot continua. Candidatul republican, John McCain, desi s-a detasat de politica predecesorului sau – actualul presedinte George W. Bush – ar fi continuat politica fiscala a acestuia, or americanii, desi cu studii putine si prea ocupati cu multele locuri de munca, realizeaza ca au nevoie de o schimbare. Iar Obama e solutia perfecta! Reprezentat al unui partid de centru-stanga, preocupat mai mult de problemele sociale interne decat de cele externe (vezi si cazul lui Clinton – tot un democrat -, sub a carui mandat SUA n-a mai fost chiar atat de prezenta in politica externa ci a reusit sa revitalizeze sistemul economic si social intern), acesta pare sa aiba solutiile necesare pentru iesirea din criza si pentru gestionarea situatiei externe. Surpriza despre care vorbeam la inceput e de fapt, victoria covarsitoare a democratului care, dupa exit-polluri, se cifreaza undeva la 70%, ceea ce e de-a dreptul enorm. Haideti sa ne gandim: daca acum 8 ani ai fi zis ca un negru va castiga in fata unui contracandidat alb cu 70% din sufragii ai fi fost considerat un idealist, probabil nostalgic al miscarii lui Martin Luther King. Dar iata ca pe fondul problemelor sociale generate de guvernarea neglijenta a guvernului republican, asemenea scenarii nu sunt deloc hilare. John McCain si-a recunsocut deja infrangerea iar rezulatele numararii oficiale ale voturilor nu pot decat sa intareasca victoria mai mult sau mai putin impresionanta a lui Barack Obama. Discursul acestuia de dupa aflarea rezultatelor nu a fost unul entuziasmant, semn ca acesta se astepta sa castige.

Ayo – Joyful (2006)

Ca o mica introducere, Ayo e o cantareata de origine germana cu un tata nigerian si o mama tiganca.      Nascuta la Cologne, se stabileste la 21 de ani in Londra unde inregistreaza primul LP, denumit tot Joyful (care               e o traducere a numelui ei) si cu care devine cunoscuta in Europa. Albumul (Joyful) a fost inregistrat in doar 5                 zile la casa de discuri Polydor, renumita pentru descoperirea tinerelor talente. Stilul abordat are mari                   influente ale genei africane, piesele sale fiind un amestec de folk, soul si reggae. Eu am ascultat albumul                   asta incepand cu ultima melodie, sfat pe care vi-l dau si voua.

Neva Been e clar soul, cu un pian ce aminteste de gospel plus alte instrumente de percutie (pe                     langa tobe) de factura africana. Vocea suna foarte bine, surprinzator de bine, iar in ultimul minut apar si                      acele voci de fond, care apar la mai toti vocalistii americani de R&B. Urmatoarea melodie are mai mult                              ritm, e mai americana ca si compozitie, apar si viori. Titlul e o intrebare pur comerciala: What is love?.                         Vocea pare depasita, refrenul suferind din cauza vocalizelor nereusite ale interpretei. Cred ca o                                  varianta instrumentala a piesei ar fi perfecta. Life is Real e mult mai africana, tobele se aud mai clar,                             ca si chitarele de altfel. Seamana destul de mult cu Corinna Bailey Rae, intreg albumul apropiindu-se de                   stilul acesteia. Spre final vocea capata mai multa siguranta, e mai puternica, nu permite erori. O piesa                   reusita din mai toate punctele de vedere. These days e blues, cu o chitara timida, foarte romantica (eu                           o adaug la playlistul cu melodii romantice). Vocea e mai calda decat in melodia anterioara, putin mai                   asezata. Spre final revine vioara, ajutand foarte bine dramatismul piesei. Daca Life is Real era foarte                     ritmata, usor in contradictie cu stilul general al albmului, These days e foarte asezata, linistita; o piesa                   buna. Help is coming pare reggae, la fel de ritmata ca Life is Real. Soundul pare prea cunoscut, nu e                        nimic nou, nimic surprinzator – un refren care se repeta dupa fiecare strofa, plictisind audienta.                   Interpretarea nu e rea, dar poate ar fi trebuit sa fie mai puternica ca si nuanta, ca in Life is Real. Only you. Am mai auzit titlul acesta de ‘n’ ori, fapt ce imi produce o usoara insatisfactie. E destul                                 de country, cu muzicuta, chitara rece etc. Vocea e foarte copilareasca, lipsita de maturitate – o                                  piesa care nu demonstreaza nimic si nici nu o ajuta la nimic. Watching you pare sa nu impresioneze la                     voce, are alura de balada pop, dar cu voce de soul. Aproape de stilul din These days. Destul de                             smooth cu instrumentatie buna. And It’s Supposed To Be Love e cea mai apropiata de Bailey Rae.                        Seamana chiar leit. S-ar putea defini stilul albumului cu aceasta melodie, care, foarte interesant, are                           influente latino. Eu o inteleg ca e la debut si vrea sa testeze mai multe stiluri, dar ar trebui                                            sa aiba grija mai mare pentru ca e vorba de un public tinta pe care nu poti sa-l iei drept comercial, pentru                    ca folk-soul e o nisa, nu un stil de interes general. How many tines? e din nou, latino. Nu e deloc african                   cum poate ar fi trebuit sa fie, dar nu pare sa aiba o coeziune intre voce si instrumente. Letter By Letter e                country, dar doar la inceput, ulterior intrand in african beat, mult mai reusit la voce. Harmonica isi in                  drepturi pe la mijlocul piesei, restul soundului fiind prea simplu, neinteresant. Without you e smooth,                     deloc glamour, balada cu influente R&B. Versuri despre familie… R&B. O romanta totusi europeana,                                desi americanismul versurilor pare agasant. Vocea putea suna si mai bine. O piesa bunicica. Down On My                   Knees, ultima melodie (de fapt, prima) de pe acest album, a fost cea cu care Ayo ‘a marsat’ inainte                                 de producerea acestui album. Foarte teatrala, interpreta simte bine partitura, oferindu-i acel feeling                     necesar pentru o piesa lacrimogena. Instrumentele par sa sune relativ OK,  apropiate de acel ‘beat’ african                    cu care a fost descris stilul albumului.

Ultimele 4 melodii (adica primele 4) sunt destul de reusite, dar e pacat ca a trebuit sa sacrifice o               jumatate de album ca sa ajunga la maturitatea necesara. Eu cred ca e o cantareata despre care vom mai                      auzi. Ar fi interesant sa vad ce ar putea face daca urmatorul album ar suna mai jazzy, cu influentele africane                    de rigoare.

Playlist:

Ayo – These Days

I’m back!

OK! So i’m back!

Dupa cateva luni bune de tras chiulu’, revin si eu cu blogul meu cu titlu demografic. Probabil il voi schimba in viitorul apropiat dar astept o idee mai buna. In zilele ce urmeaza veti putea citi recenzii de film, muzica si (eventual) carte. Pe langa acestea, inaugurez o noua categorie care se va numi “aberatii”. Obisnuiam sa fac chestia asta intr-un caiet, dar nu mi s-a mai parut o idee potrivita din nu-stiu-ce motiv. Oricum, sper sa fie ceva misto. Cam astea sunt lucrurile noi cu care vin, dar pe parcurs se vor mai aduga si altele.

Va astept la citit!

zaraza – kafka

Pentru cei care stiu sa guste un produs bazat pe respect, pentru o companie care isi respecta clientii si pentru cei care din respect pentru meserie au creat aceasta reclama, Numai Respect!

Dupa cum ne-au obisnuit deja, advertiserii de la Next/CAP nu se dezmint. Compania producatoare inca isi “filtreaza” clientii, aceasta metoda incetand sa mai para sinucigasa, de vreme ce vinzarile au inregistrat o crestere de trei ori mai mare decat media de dinainte de campania – “Respect”. Reteta este aceeasi – un plan drept, 2-3 pungi de snacks-uri, un parizer imens + un lantisor(probabil un kitsch veritabil) si… respect! Dupa ce in prima parte a campaniei se oferea „Marele Gatsby“ a lui Scott Fitzgerald, acum clientii primesc la 2 sticle de vinars, „Procesul“ lui Kafka, o carte care inspira respect. Ceea ce vrea sa sublinieze reclama, este faptul ca poti o obtine ceva si fara “sa razuiesti vreo eticheta, sa decupezi vreun carton sau sa colectionezi capace”.

Copywriterul promite ca in campania urmatoare cumparatorii vor primi „Trei intr-o barca“ a lui Jerome K. Jerome, semn ca vom mai avea “bijuterii” de acest gen si in viitorul apropiat.

dex de blog

INEXTRICÁBIL, -Ă, inextricabili, -e, adj. (Rar; despre situaţii, întâmplări etc.) Foarte încurcat şi complicat; de neînţeles, de nelămurit. – Din fr. inextricable, lat. inextricabilis.

Ocean’s 13

Dupa succesul rasunator al primului film, si continuarea ‘execrabila’ din Ocean’s 12, Steven Soderbergh revine, incercand sa ‘mai dreaga busuiocul’ cu 2 personaje noi, Al Pacino si Ellen Barkin, adusi pentru a suplini absentele, surprinzatoare de altfel, ale Juliei Roberts si Catherine Zeta-Jones. Ocean’s Thirteen surprinde prin noile look-uri ale lui Brad Pitt si Matt Damon, dar si printr-o poveste care este cat de cat, inca secreta. Lansarea oficiala va fi pe 8 iunie 2007 in Statele Unite ale Americii. La noi, prin primavara… Din declaratiile regizorului, acest film va fi ultimul din serie, si va fi mult mai comic decat anterioarele. Un lucru e sigur: daca e la fel de sec pe cat a fost 12… , ne uitam la The Brazilian Job(continuarea la Italian Job – joaca si Statham). In continuare aveti trailer-ul

Zaraza – Pentru adevaratii Domni din Romania

In urma postarii referitoare la campania publicitara a companiei Murfaltlar la brand-ul Zaraza, am primit cateva comentarii, justificate de altfel. Nu stiu cati dintre dvs. stiti, dar in limba rusa, ‘zaraz’ inseamna infectie. Chiar daca posibilii cunascatori de limba rusa, probabil se vor feri de dubiosul cognac dobrogean, campania este si in Romania destul de riscanta. Persoanele care se vor identifica cu personajele ce nu-si merita statul de ‘adevarat domn’- in opinia baietilor de la NEXT/CAP(n.r. creatorii spoturilor – se vor feri si ei, la randul lor de aceasta licoare bachica. Strategia campaniei, care are un public tinta foarte ‘subtire’ ca si numar, este aceea de a forma o clientela rafinata, in ciuda pretului de “doar 22 RON”, rezultat in urma unui calcul simplu intre bancnotele ce apar in cel de-al treilea spot:

Ceea ce se poate observa din cele 3 spoturi este faptul ca aceasta campanie nu promoveaza produsul, cu incearca sa promoveze cu cat mai mult stil brandul. Cred ca a reusit in mare masura sa realizeze acest lucru, cel putin pe mine reusind sa ma convinga. In urma cu vreo 2 luni afirmam ca as cumpara o sticla doar pentru reclama, in ciuda faptului ca nu sunt consumator de bauturi alcoolice, si nici nu tind sa devin.

Reclamele: imaginatie sau plagiat?

Daca intrebarea de mai sus v-a pus la treaba neuronii, atunci inseamna ca al dvs. creieras deja are ceva de spus. Unul din modurile in care poti cunoaste mai bine un popor este acela de a te uita la anunturile de mica publicitate, sau la reclamele raspandite in mass-media.

Dupa cum vedeti, actualmente reclamele de pe micul ecran se impart intre bauturi alcoolice, detergenti, alimente si telefonie mobila(daca am sarit ceva, voi rectifica ulterior). Insertia media care pe mine, sincer, ‘m-a lasat cu gura-casca’, a fost Zaraza – Pentru adevaratii domni din Romania. Este una din reclamele care te lasa perplex pentru cateva secunde si te face sa-ti tragi cateva palme peste fata pentru a verifica daca inca te mai afli in Romania. Acum vorbim despre prima reclama, aparuta prin septembrie(a.c.) si care a continuat cu o noua ‘bijuterie mediatica’, ce trebuie neaparat pusa pe blog. De fapt le voi pune pe amandoua

In continuare va las pe voi sa dezbateti reclamele ce apar prin Romania si nu numai!

Hello world!

Nu stiu cum se facu, de veni tehnologia peste romani, si-si facura toti blog. Iaca ma gandi-i intr-o sara, ca e bine sa-mi fac si io din ala, blog cica-i zice. Si uite-asa, cu tehnologia la purtator, imi facui. Ca de, tre’ sa tin pasu cu lumea… lumea buna. Hai salut, lume!